Brâncuşi, tradus cu Google Translate. Informaţiile în limba engleză prezentate pe un panou de lângă Coloana „fără de Sfârşit“ conţin greşeli grave de exprimare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre panourile informative în limba engleză aflat chiar la intrarea principală în Parcul Coloanei fără de Sfârşit, din municipiul Târgu Jiu, abundă în greşeli de traducere.

Profesorii pe care i-am consultat în legătură cu informaţiile prezentate în limba engleză susţin că este posibil ca traducerea să fi fost realizată cu ajutorul programului „Google Translate„. Mai mult decât atât, din text sunt şterse mai multe cuvinte, astfel încât un turist străin poate cu greu să descifreze informaţiile prezentate. 

Liliana Mihaela Dumitrescu, profesor de limba engleză la Colegiul Naţional „Tudor Arghezi“ din oraşul Târgu Cărbuneşti, a identificat o serie de greşeli de traducere care apar în panoul informativ, dintre care le-a subliniat pe cele mai grave: „Sunt greşeli de traducere evidente. De exemplu, «killed in action», când ar fi trebuit să fie simplu «killed» sau «killed on duty». De asemenea, este de preferat ca în loc de «avenue of heroes» să se folosească «the heroes' path». O altă eroare constă în folosirea termenului «premier» în loc de «prime-minister». În final, consider că «monumental complex» ar fi fost mai potrivit pentru ansamblu monumental. Sunt multe alte neconcordanţe în exprimare". Profesoara Liliana Mihaela Dumitrescu spune că nota pe care ar acorda-o pentru traducerea în limba engleză ar fi 7 cu mare indulgenţă. 

TRADUCEREA CORECTĂ

Ca să le dăm o mână de ajutor funcţionarilor Primăriei Târgu Jiu am cerut sprijinul unui profesor de limba engleză din Târgu Jiu, pentru a traduce corect informaţiile. Traducerea corectă este următoarea: 

„The Monumental Ensemble created in Targu –Jiu between 1937-1938 by Constantin Brancusi (1876-1957), the father of modern sculpture,is the only large-scale  creation of the artist that ever came to fruition.

According to the exegetes the ensemble from Targu-Jiu is considered “the only sculpture of the modern era that will bear comparison with the great monuments of Egypt, Greece and the Renaissance”as it is equally sculpture,architecture and landscape.

The sculptural ensemble is disposed on the same axis, orientated west to east, that runs through the heart of the city starting from the bank of the Jiu river, crossing the central park with its stone works -The Table of Silence, the Chairs Alley, The Gate of the Kiss-going on with The Avenue of the Heroes,where the St.Apostles  church stands and ending in the middle of a park with the Endless Column,a monument of  brass-coated cast iron and steel.

The ensemble was commissioned by Arethia Tatarescu, the wife of Prime Minister Gheorghe Tătărescu, on behalf of the National Women's League of Gorj, and it was donated  to the town to commemorate the memory of the heroes of Gorj County fallen during World War I. The whole ensemble from Targu-Jiu was inaugurated on October 27th, 1938.

The restoration of the memorial was completed between 2000-2003, with the help of The World Bank and The World Monuments Fund“.

„Toate panourile vor fi schimbate“

Conducerea Centrului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu recunoaşte că panourile conţin mai multe erori şi că nu sunt actualizat. Doru Strâmbulescu, directorul instituţiei, spune că panouile au fost amplasate în urmă cu mai mulţi ani, atunci când nu se afla în fruntea Centrului:

„Tot panotajul care ţine de Brâncuşi va fi schimbat şi actualizat. Panourile actuale sunt mai vechi, dar vor fi înlocuite, atât cele din Parcul Coloanei, cât şi cele din Parcul Central. De asemenea, şi indicatoarele stradale vor fi înlocuite. Cunosc situaţia greşelilor care apar în textul informativ şi reprezintă un alt motiv pentru care intenţionăm înlocuirea panotajului existent. Sunt în pregătire noile panouri care vor fi amplasate.
image

Lavinia Truşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu, a precizat că se vor face verificări şi vor fi remediate greşelile care vor fi identificate. 

Ansamblul monumental „Calea Eroilor“ realizat de Brâncuşi în Târgu Jiu, oraş lângă care a copilărit, cuprinde Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului şi Coloana fără de Sfârşit. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite