Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea: Sper ca în 2020 să avem un stadion nou la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construcţia unui nou stadion la Târgovişte se află în stadiul de avizare la Ministerul Dezvoltării Regionale, iar dacă va primi finanţare ar putea fi gata în 2020, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Alexandru Oprea.

”S-a discutat în CTE-ul (Comitetul Tehnico-Economic, n.r.) Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), am primit o serie întreagă de solicitări, care sună cam aşa: în urma discuţiilor se va verifica dacă în valoarea totală estimată a investiţiei au fost estimate cheltuieli privind omologarea pistei de atletism pentru competiţiile sportive, omologarea stadionului la nivelul de competiţie vizat, inclusiv dotările specifice, cum se face accesul galeriei oaspete etc. Am înaintat CNI, împreună cu firma care ne-a întocmit acest studiu de prefezabilitate, aceste precizări. Pasul următor este ţinerea CTE-ului Ministerului Dezvoltării Regionale, urmând ca acolo, dacă se va obţine avizul, să fie inclus pe lista de finanţare”, a afirmat preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea.

Acesta a mai spus că, în opinia sa, noul stadion de la Târgovişte va primi finanţare, iar lucrările de construcţie ar putea fi gata în 2020.

”Cred că va fi inclus pe lista de finanţare, iar dacă vom avea finanţare derularea procedurilor va fi făcută de CNI, noi le-am pus la dispoziţie terenul şi ne-am angajat să le punem la dispoziţie nişte utilităţi, apoi va fi scoasă la licitaţie proiectarea şi execuţia. Părerea mea, având în vedere cum se mişcă achiziţiile în România, mai devreme de un an de zile nu vom avea această activitate terminată, proiectare şi desemnarea unui câştigător. Eu sper ca în 2020 să avem un stadion la Târgovişte”, a declarat Oprea.

Un complex sportiv, ce va cuprinde şi un stadion cu o capacitate de 7.000 – 10.000 de locuri, va fi construit în locaţia fostei unităţi militare de la Gara Târgovişte, acolo unde în 1989 au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu.

Terenul şi clădirile fostei unităţi militare de la gara Târgovişte sunt acum în administrarea CJ Dâmboviţa, care a întocmit un plan urbanistic al zonei în care se regăseşte stadionul, un parc, precum şi alte construcţii.

Actualul stadion din Târgovişte, aflat în centrul municipiului, în apropierea Complexului Muzeal Curtea Domnească, este într-un stadiu avansat de degradare, tribuna a doua este închisă, fiind considerată nesigură pentru spectatori.

Autorităţile locale spun că actualul stadion va fi dezafectat, urmând a se crea o parcare pentru turiştii care vin la Curtea Domnească Târgovişte.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite