FOTO Mort cărat pe braţe, prin pădure, pentru că drumul nu a mai fost reparat de ani de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii nu mai au speranţă că se vor îndrepta lucrurile FOTOGRAFII George Enache
Oamenii nu mai au speranţă că se vor îndrepta lucrurile FOTOGRAFII George Enache

În satul Cârlăneşti din comuna dâmboviţeană Vârfuri, o viitură puternică a distrus în urmă cu patru ani singura potecă pe care se putea circula. Acum, accesul locuitorilor până la cel mai apropiat drum este o adevărată aventură. Până şi morţii sunt căraţi pe braţe.

De la ultima casă din Cârlăneşti şi până la primul drum pe care poate circula o maşină se parcurge mai bine de un kilometru prin pădure, pe poteci înguste, pe care abia dacă au loc două persoane. Chiar şi morţii sunt căraţi pe braţe din casă şi până la maşina mortuară, pentru că alt mijloc de transport nu ar putea trece pe acolo.

Cel mai recent caz este al unei bătrâne care a murit la 82 de ani, iar singura soluţie a fost ca miercuri mai mulţi tineri să îi care sicriul pe braţe prin pădure. În ziua înmormântării a mai apărut o problemă. Sătenii erau mai toţi plecaţi miercuri, ba la serviciu, ba la câmp, aşa că cu greu s-au găsit bărbaţi care să transporte sicriul. Salvarea a venit de la preotul din sat, care şi-a sunat câţiva cunoscuţi dintr-o comună situată la 30 de kilometri.

morta varfuri
morta varfuri


„Aici oamenii se roagă de lume să vină ca să îi ajute. Stai cu mortul pe masă, că nu ai cu cine să îl duci. Cu cine îl duci până la stradă? N-ai drum. Dacă aluneci cu mortul, te duci în prăpastie şi ce ai făcut? Ar fi nevoie de patru oameni, dar nu vor să vină. Unul nu poate să ridice, altuia îi e silă, altul nu ştiu ce mai are de făcut, aşa e la ţară. Bine că a găsit preotul nişte tineri“, spune nepoata defunctei.

Oamenii se vaită că se merge greu pe jos, dar să mai cari şi un sicriu. „E greu, maică, aici la noi. Nu e drum, nu e potecă. Prin pădure circulăm de ani de zile. E greu pe jos, dar să vii cu o plasă  sau să cobori cu un mort. Cu primarul nu se poate discuta. Noi aici suntem puţini şi suntem cantitate neglijabilă“, afirmă şi tanti Maria, o altă nepoată a bătrânei defuncte.

morta varfuri
morta varfuri

Promisiuni electorale

Aproximativ 20 de familii trăiesc jumătatea de sat rămasă izolată, în urma unei alunecări de teren. Oamenii de chinuie de mai bine de patru ani să ajungă la serviciu sau să-şi ducă copiii la grădiniţă pe potecile făcute prin grădini şi prin pădure. „Copiii care locuiesc mai sus de noi merg pe o potecuţă de 30 de centimetri cred. Drumul s-a rupt în urma unei alunecări de teren. De atunci primăria nu a mai făcut nimic. A mai fost înainte de alegeri primarul pe aici şi ne-a promis că o să-l repare, dar nu l-am mai văzut la faţă după ce a câştigat“, spune şi Gabriel Mănică, băiatul bătrâinei decedate.

morta varfuri
morta varfuri

Soţul acesteia, Gheorghe Mănică, nu a mai coborât din sat de când s-a rupt drumul. A făcut-o acum, pentru a-şi îngropa soţia. Întregul alai mortuar a fost nevoit să străbată mai bine de un kilometru prin pădure. Pe alocuri, potecile abia dacă permiteau deplasarea a două persoane.

Oamenii nu mai au speranţă că se vor îndrepta lucrurile. „A zis primarul că şi-aşa ne şterge după hartă pe noi, cei din Cârlăneşti. Dar să ne şteargă şi de la impozite, că noi plătim primii, noi prăpădiţii“, a spus un alt localnic.

Tot în satul Cârlăneşti, 12 copii fac grădiniţa într-o clădire de tip container, pentru că primăria atât şi-a permis. În lipsa altei variante, părinţii se declară mulţumiţi, mai ales că până la şcoala din centrul comunei au de mers pe jos, prin pădure, şase kilometri. Primarul comunei nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite