Cum a fentat Mihai Viteazul transformarea Ţării Româneşti în paşalâc, prin cea mai nepopulară măsură din istorie: legarea ţăranilor de glie

Multe dintre reformele domnitorilor munteni s-au dovedit, de-a lungul timpului, ocazii bune pentru revolte, dar dintre toate, una pare să fi adus ceva bun în orânduirea domnească. Este vorba despre legarea ţăranilor de glie, dispusă de Mihai Viteazul.

Lupta antiotomană a fost aprigă şi, ani în şir, a golit visteriile Curţii Domneşti. Soluţia găsită de unificatorul Mihai Viteazul la acea vreme a fost pe cât de nepopulară, pe atât de vitală supravieţuirii statale: "legarea ţăranilor de glie", prin care ţăranii fără pământ din Valahia erau siliţi să rămână pe moşia pe care se aflau în acel moment.

"Cea mai importantă este legătura cu pământul a lui Mihai Viteazul care a avut loc în 1595, după bătălia de la Călugăreni, Târgovişte şi Bucureşti. Sunt discuţii dacă a fost de bine sau rău. În fond, Mihai Viteazul, ca să poată dispune de oşteni, trebuia să apeleze la boierimea Ţării Româneşti. Boierii nu erau întotdeauna alături de domnie. Uneori trădau pentru a-şi apăra interesele. În momentul în care Mihai Viteazul a fost destul de puternic, boierii şi chiar fraţii Buzeşti i-au cerut, ca să împiedice părăsirea moşiilor de către o parte a ţărănimii, care era într-un fel iobagizată. Să nu mai spargă satele. În perioada de lupte pentru independeţă, pentru neplata tributului, pentru a făuri unirea, era necesar ca ţăranii să nu mai fugă de colo, colo şi să rămână pe moşii pentru ca marii boieri să îi poată ridica la luptă împotriva otomanilor, ungurilor etc.”, spune istoricul târgoviştean George Coandă.

Unii istorici consideră că legarea de pământ nu a fost bună. Pe de altă parte, sunt alţii care spun că, în momentul în care se făurea independenţa, trebuia să-i legi pe ţărani de pământ, să nu mai fugă de pe anumite moşii, pentru a putea fi adunaţi de boieri. 

Tributul, măsura a ţinut în viaţa Ţara Românească

Celelalte legi sau reforme erau legate de relaţia noastră cu Înalta Poartă, cu plata tributului şi în Moldova şi Ţara Românească. 

“Toţi domnitorii de după Mircea cel Bătrân, chiar până la Constantin Brâncoveanu, au luat măsuri nu doar controversate, dar din cauza lor au avut loc şi revolte, din cauză că noi plăteam tributul turcilor pentru a rămâne într-o stare de semi-depdendenţă. Nu aveam înctro. Mircea cel Bătrân a lăsat cu limbă de moarte fiului său aceste cuvinte: <<turcului umple-i gura cu un pumn de galbeni şi te va lăsa în pace>>. Asta a fost o măsură bună, pentru că altfel ne transformau în paşalâc, aşa cum s-a întâmplat cu albanezii, macedonenii, grecii sau bulgarii”, mai spune Coandă.

Constantin Brâncoveanu, de exemplu, era numit de Poartă Altin-bey sau “Prinţul de Aur”, pentru că avea mari domenii şi avea un loc în care păstra aurul. “De aici şi vorba aceea celebră că a adus o caretă plină cu aur într-un tunel care nu a fost construit niciodată. Dar el, ca să obţină aceste bogăţii, a pus biruri mari, ca să asigure şi banii pentru domnie, dar şi banii pentru tribut”, adaugă istoricul târgoviştean.