Ce venit net ar putea încasa zilierii în pomicultură, dar preferă să stea acasă. „Este dramatic ce se întâmplă la ţară“

Lipsa forţei de muncă le-a dat planurile peste cap pomicultorilor de pe Valea Dâmboviţei. Dacă într-un an normal pregătirea merilor pentru sezonul cald s-ar fi încheiat la începutul lunii martie, acum abia dacă se vor termina în luna mai.

Marii pomicultori se plâng că nu mai vine nimeni să muncească, deşi ziua de muncă de plăteşte cu până la 150 de lei, sumă la care se adaugă mâncare, băutură şi transport. 

“N-am mai păţit aşa ceva de când mă ocup de pomicultură. Nu mai vor oamenii să muncească. Eu fac zeci de kilometri ca să îi iau la muncă, să îi înapoi acasă şi tot degeaba”, spune Eugen Marin, pomicultor. 

Aceeaşi problemă o întâlnesc producătorii şi în perioada de recoltare, în toamnă.

"Pomii sunt înfloriţi la scuturare, dar nu am terminat pentru că nu avem forţă de muncă. Nu este o crimă asta, pentru că pomii fructiferi pot fi tăiaţi pe tot parcursul anului. Chiar sunt anumite tipuri de meri în care sunt indicate operaţiunile în timpul vegetaţiei. La plantaţiile clasice pe rod însă s-a întâmplat să întârziem tăierile din cauza forţei de muncă. E dramatic ce se întâmplă la ţară. Satul românesc moare din toate punctele de vedere, dar în primul rând din cauza forţei de muncă. Pomicultura a fost o ramură a agricutorii care asigura un anumit nivel de trai mai ridicat pentru populaţie. Cu toate acestea, forţa activă de muncă a migrat", mai spune agricultorul.

Zilierii câştigă între 60 şi 150 de lei pe zi, însă mulţi localnici preferă ajutorul social decât să muncească la tăieri de pomi sau la cules. Într-o lună plină în pomicultură, o persoană ar putea câştiga 3.600 de lei, exteptând duminicile.

"Cauzele deficitului forţei de muncă sunt mai multe. Î primul rând vorbim de migraţia în alte ţări, apoi de îmbătrânirea populaţiei, dar există şi acei faliţi ai societăţii care aşteaptă venitul minim garantat de la stat. Sunt primării care şi-au mai reglat puţin treaba asta, dar omului îi convine că se duce o dată pe săptămână, pe lună, dă cu mătura şi ia nişte bani", mai spune Eugen Marin.

Problemele de acest fel s-ar putea rezolva odată cu înfiinţarea noii Asociaţii „Frumosul de Voineşti“. După ce s-au asociat, la capătul a mulţi ani în care doar s-au „războit“, cei 35 de membri au reuşit să cumpărare îngrăşăminte chimice la un preţ mult mai redus faţă de cel al pieţei şi faţă de preţul de achiziţie pe care l-ar fi plătit individual. De asemenea, ar putea atrage forţa de muncă mai uşor.