Casa-Atelier Gabriel Popescu intră la reabilitare, cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Durata de execuţie a proiectului este de 10 luni, lucrările fiind preconizate a se finaliza în luna mai a anului viitor
Durata de execuţie a proiectului este de 10 luni, lucrările fiind preconizate a se finaliza în luna mai a anului viitor

Consiliul Judeţean Dâmboviţa a anunţat demararea proiectului “Restaurarea si consolidarea Casei-Atelier Gabriel Popescu”, Comuna Vulcana-Pandele, din cadrul Programului PA 16/RO12 „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural”, finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2009 – 2014.

Potrivit autorităţilor judeţene, se urmăreşte în special protejarea şi valorificarea casei atelier şi a casei natale a artistului gravor român Gabriel Popescu, ca parte integrantă a patrimoniului arhitectural şi cultural al judeţului, posibila reintroducere a obiectivului în circuitul naţional şi internaţional al muzeelor, stabilirea unei rute turistice a clădirilor de patrimoniu din Dâmboviţa, cu accent pe stilul arhitectural şi creşterea numărului de turişti în judeţ şi Regiunea Sud-Muntenia, prin restaurarea clădirii-monument istoric.

Durata de execuţie a proiectului este de 10 luni, lucrările fiind preconizate a se finaliza în luna mai a anului viitor. Pe lângă lucrările finanţate în cadrul proiectului, Consiliul Judeţean investeşte din fonduri proprii pentru amenajarea curţii şi a spaţiului exterior al caseiatelier din Vulcana Pandele, locul unde Gabriel Popescu şi-a desăvârşit opera şi unde a lucrat şi imprimat cele mai frumoase dintre gravurile sale.

Casa-Atelier Gabriel Popescu

„Facem o poartă monumentală, extindere împrejmuire şi racordarea la utilităţi, poarta monumentală din lemn sculptat acces principal, care înseamnă o reproducere şi înlocuirea porţii existente astăzi care ne costă circa 95.000 lei, sistemul de drenaj pentru colectarea apelor pluviale şi accidentale din jurul caselor, Casa atelier şi casa natală, de 110.000 lei, extindere împrejmuire gard din lemn - 26.000 lei şi asigurarea de utilităţi, internet, telefonie fixă, sistem de supraveghere video şi alarmă de incendiu de circa 3000 lei. Serviciile de proiectare pentru toate aceste activităţi le estimăm la suma de 3000 lei, ele sunt în procedură de achiziţie. Totalul lucrărilor pe care le va face Consiliul Judeţean din fonduri proprii este de 293.880 lei”, a subliniat preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu.

La conferinţa de lansare a proiectului au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Culturii, care tot vineri au efectuat şi o vizită în teren pentru a analiza lucrările la faţa locului şi nu doar din acte.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite