Reacţia lui ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la botezul fără apă în cristelniţă al unui bebeluş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: stirileprotv.ro
FOTO: stirileprotv.ro

Moartea bebeluşului din Suceava care a survenit imediat după ce a fost scufundat în cristelniţă, în timpul ceremoniei de botez, i-a determinat pe unii preoţi să fie mai precauţi când săvârşesc ritualul religios.

Un preot din Suceava a botezat un copil în biserică fără a-l scufunda în cristelniţă. Preotul i-a turnat pe cap apă dintr-un bol.

O credincioasă care a asistat la ritualul religios a vrut să ştie dacă botezul realizat astfel este „valid” şi, ca să afle răspunsul, i-a transmis un mesaj lui ÎPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.

„Sărut mâna, Înaltpreasfinţia voastră! Am o nelămurire şi vă rog să mă ajutaţi. O cunoştinţă şi-a botezat recent băieţelul. La momentul afundării preotul respectiv a rugat-o pe naşă să vină cu băieţelul deasupra cristelniţei şi a turnat dintr-un bol apă pe capul lui. Cristelniţa era goală. Este valid botezul?”, a întrebat femeia.

În răspunsul său, ierarhul a arătat că preotul este pricipalul responsabil în săvârşirea Tainei Sfântului Botez.

„Dacă sfinţia sa a considerat că Botezul acelui prunc a trebuit făcut prin turnare probabil că a avut destule motive în acest sens şi atunci este valid. Doamne, ajută!”, a explicat ÎPS Calinic, într-un răspuns publicat pe site-ul arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Unii preoţi din Suceava au modificat ritualul religios, după ce un prunc din municipiul Suceava a murit imediat după ce a fost botezat în biserică. 

Bebeluşul a fost scufundat de trei ori în cristelniţa plină cu apă, având faţa în sus. Părinţii copilului spun că a fost înecat. Autopsia efectuată a arătat că micuţul a murit după ce a aspirat lichid în plămâni. Acum autorităţile fac o nouă expertiză pentru a afla natura lichidului găsit în plămânii copilului.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

A fost reţinut autorul mesajelor de ameninţare cu moartea trimise actriţei Maia Morgenstern

Visul sultanului Erdogan prinde contur. Planurile de construcţie a Canalului Istanbul, aprobate. Care este traseul şi importanţa strategică a acestuia


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite