Şeful APIA Suceava şi fostul primar de Câmpulung Moldovenesc, inculpaţi în dosarul fraudei cu subvenţii agricole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul primar Gabriel Şerban (stânga) şi directorul APIA Suceava, Eugen Mogoş. FOTO: Dinu ZARĂ
Fostul primar Gabriel Şerban (stânga) şi directorul APIA Suceava, Eugen Mogoş. FOTO: Dinu ZARĂ

Fostul primar din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Şerban, directorul APIA Suceava, Eugen Mogoş, şi trei angajate ale instituţiei, dar şi un inspector din cadrul DSVSA Suceava au fost adăugaţi pe lista inculpaţilor din dosarul fraudelor cu subvenţii agricole.

Lista inculpaţilor din dosarul privind fraudarea subvenţiilor agricole din fonduri europene a fost mărită de procurorii DNA cu încă şase nume.

Eugen Mogoş, director executiv al centrului judeţean Suceava al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată.

Lya Chiriac, şef Serviciu Măsuri Specifice în cadrul APIA Suceava, este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, în formă continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Ionela Melania Blanariu şi Nicoleta Cheler, ambele ocupând funcţii de consilier în cadrul APIA Suceava, sunt cercetate pentru acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, în formă continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată.

Suspecţii nu au voie să meargă la serviciu

În dosar au mai fost inculpaţi Gabriel Constantin Şerban, fostul primar al municipiului Câmpulung Moldovenesc, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată.

Lucian Ciobanu, inspector în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Animalelor Suceava, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată.

Procurorii au dispus măsura controlului judiciar faţă de toţi cei şase suspecţi. Asta presupune că persoanele inculpate nu au voie să comunice între ele sau cu martorii din dosar, nu au voie să-şi exercite meseria şi nici să se deplaseze la APIA Bucureşti şi Suceava.

În dosar mai sunt inculpaţi directorul general al APIA, Dorel Gheorghe Benu, directorul executiv al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, consilierul judeţean Ioan Piticari şi medicul veterinar Neculai Toma.

Alte ştiri din Suceava:

FOTO Elevii care au revoluţionat sistemele de securitate, medaliaţi cu argint în Olanda

BAC 2014 Proba orală la Limba Română. Aproape şase mii de elevi din Suceava sunt aşteptaţi la examen

Procurorii DNA Suceava cer arestarea celor patru inculpaţi în dosarul subvenţiilor agricole de la APIA

Un tânăr a murit şi altul a fost rănit, după ce au intrat cu maşina într-un panou publicitar

Directorul APIA, Dorel Benu, arestat la domiciliu în dosarul fraudei cu subvenţii agricole de la Suceava

Directorul general APIA, Dorel Benu, a fost reţinut de procurorii DNA în dosarul fraudelor cu subvenţii agricole

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite