Cum a petrecut Familia Regală a României Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu 95 de ani, Iaşiul devenea cel mai important oraş al ţării. Familia Regală a României se afla aici pentru a sărbători Marea Unire. Evenimentul a fost sărbătorit cu mult fast, de la care nu au lipsit discursurile solemne şi recepţiile susţinute în Sala Tronului a Palatului Regal.


Primele ore ale Marii Uniri

Într-un Monitor Oficial al României, ce datează din anul 1918, păstrat în condiţii perfecte de custozii Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Ialomiţa, se regăsesc o serie de informaţii despre felul în care Familia Regală a României a petrecut Marea Unire de la 1 decembrie.

Potrivit documentului oficial, anfitrionii regali ai Marii Uniri au fost Majestatea Sa Regele Ferdinand I şi Aleţa Sa Regală, Principele Carol. Manifestarea s-a desfăşurat în inima Moldovei, Ia Iaşi, oraş considerat „capitala de război“ a României. Manifestările au debutat la orele 10.30, în curtea Mitropoliei Iaşilor cu o ceremonie religioasă.

Alături de cei doi reprezentanţi ai Casei Regale a României s-au aflat membri ai Guvernului de la acea vreme, reprezentanţi ai corpului diplomatic, precum şi delegaţi transilvăneni.

„Serviciul religios a fost oficiat de P.S.S Nifon, Episcopul Dunărei de Jos, înconjurat de Înaltul Cler. O companie cu drapel a dat onorurile (...) După terminarea serviciului religios, Suveranul a trecut în revistă compania de onoare, iar apoi însoţit de Alteţa Sa Regală au plecat către Palat“ se arată în documentul oficial, redactat în anul 1918.

Recepţii la Palatul Regal

 Manifestarea de la Mitropolie a fost precedată, în jurul orei 11.30, de o recepţie organizată de Maiestatea Sa Regele Ferdinand I în Sala Tronului din cadrul Palatului Regal. La ceastă întâlnire au participat înalţi reprezentanţi ai delegaţiei transilvănene, precum D. V. Goldişi sau episcopii Miron Cristea şi Hossu.

 Aceştia au prezentat Suveranului actul de unir şi au purtast discuţii pe tema României Mari. Delegaţia din Transilvania s-a reîntâlnit cu Familia Regală în jurul orelor 20.00, când Suveranul a organizat o masă în cinstea Marii Unirii. Evenimentul s-a desfăşurat în incinta Palatului Regal şi s-a întins până aproape de miezul nopţii.

Cu prilejul acestei întâlniri, regele Ferdinand I a rostit următorul mesaj celor prezenţi:

„ În această zi plină de cea mai curată bucurie, când venind ca soli din frumosul Ardeal Mi-aduceţi hotărârea de la Alba – Iulia, luată de un popor întreg de a fi unit deapururea cu Regatul Român, vă zic din adâncul sufletulu: bine aţi venit în zidurle acestui Palat care a fost martor celor mai mari evenimente din istoria modernă română“.
 

Citiţi şi: Boala din cauza căreia Regina Maria a României era să rateze Unirea de la 1 decembrie 1918

Mesajul Regelui Ferdinand al României în ziua de 1 decembrie 1918: „Trăiască România mare, puternică şi unită“

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite