Accidentul a avut loc în apropiere de municipiul Slatina, respectiv pe raza satului Criva ce ţine de oraşul Piatra-Olt (aflat la 14 km de capitala judeţului), localitatea natală a unuia dintre cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu (35 de ani). Oficialul oltean se întorcea de la o petrecere în jurul orelor 20.00 când, la un moment dat, pentru că nu a păstrat distanţa corespunzătoare în trafic, a intrat în coliziune frontală cu partea din spate a unei căruţe nesemnalizată potrivit reglementărilor legale rutiere în vigoare. 

În urma accidentului, persoanele aflate în atelaj – patru la număr, printre care două femei de 25 şi, respectiv, 28 de ani, precum şi un minor de 13 ani, au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean din Slatina. Aici, victimele au primit îngrijiri medicale şi, în final, doar o persoană, respectiv conducătorul atelajului – un bărbat de 34 de ani din Piatra Olt, a trebuit să rămână internat. Vicele Consiliului Judeţean Olt nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, dotarea premium a autovehiculului condus de acesta făcându-şi datoria din plin.

Maşina condusă de oficialul oltean, luată pe fonduri europene

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt au confirmat incidentul de aseară.

“Conducătorul auto şi celui al atelajului le-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Rămâne de văzut modul cum se vor derula cercetările şi ce decizie ulterioară se va lua în acest caz”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Autoturismul condus de către vicepreşedintele C.J. Olt în momentul producerii accidentului, respectiv o camionetă de teren marca Toyota Hilux, nu era maşina sa personală, ci aparţine instituţiei unde acesta lucrează. Autovehiculul gen pickup a fost achiziţionat pe un program derulat de Consiliul Judeţean Olt cu fonduri europene al cărui beneficiar este, oficial, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt.

Marius Oprescu deţine, pe lângă funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt, şi pe cea de vicepreşedinte al PSD Olt şi, respectiv, preşedinte al PSD Slatina.