Slătineanul Darius Vâlcov, numit oficial ministru al Bugetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darius Vâlcov  (FOTO: Mugurel Manea)
Darius Vâlcov  (FOTO: Mugurel Manea)

Este oficial. A doua propunere a premierului Victor Ponta pentru funcţia de ministru delegat al Bugetului în persoana senatorului PSD de Olt, Darius Vâlcov, a fost confirmată de către preşedintele Traian Băsescu. Potrivit site-ului Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat, astăzi, decretul de numire în funcţie a lui Vâlcov.

La o săptămână după ce preşedintele Traian Băsescu declara, la un talkshow pe un post naţional de televiziune, că nu are niciun comentariu de făcut în ce priveşte nominalizarea slătineanului Darius Vâlcov (37 ani), senator PSD de Olt, pentru funcţia de ministru delegat al Bugetului, astăzi – 27 august, şeful statului a oficializat acest lucru. El a semnat numirea senatorului PSD de Olt în funcţia menţionată, precum şi decretul prin care se ia act de demisia lui Liviu Voinea de la şefia ministerului de resort, acesta urmând să ocupe un post de viceguvernator la Banca Naţională.

Iniţial, pentru postul guvernamental respectiv a fost propus deputatul Claudiu Manda, preşedinte PSD Dolj, dar preşedintele Traian Băsescu a respins propunerea PSD pe motiv că acesta nu este potrivit pentru funcţia de ministru al Bugetului din cauza lipsei de experienţă în domeniu.

Merită menţionat şi faptul că, potrivit Constituţiei, propunerea actuală nu mai putea fi refuzată de şeful statului. Festivitatea de depunere a jurământului a fost anunţată a avea loc tot astăzi, la Palatul Cotroceni, ora 18.00.

Cine este Darius Vâlcov?

Darius Vâlcov a fost primar al municipiului Slatina din iunie 2004 şi până la finele lui martie 2012 când, preşedinte al PDL Olt fiind (membru PD din anul 2000, n.r.), a demisionat din acest partid şi din funcţia de primar pentru ca, după nici o săptămână – pe 2 aprilie acelaşi an, el să trecă la PSD din partea căruia a candidat iarăşi la Primăria Slatina. A câştigat un nou mandat de edil al urbei în iunie 2012 dar, iarăşi, după numai câteva luni, respectiv în decembrie 2012, el a demisionat din nou, de data aceasta ca urmare a faptului că tocmai obţinuse un mandat de senator.

La momentul demisiei din fruntea PDL şi a Primăriei Slatina, în martie 2012, Vâlcov susţinea că a apelat la acest gest deoarece Guvernul al cărui partid îl reprezenta în judeţul Olt nu l-ar fi sprijinit să ducă la bun sfârşit o serie de investiţii importante în oraş: centura ocolitoare a urbei, Sala Polivalentă, bazinul de înot ş.a.

Darius Vâlcov este preşedinte al Comisiei de Administraţie Publică şi Urbanism din Senat, el conducând, până în urmă cu câteva luni, şi Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană. Vâlcov este soţul Laviniei Şandru, fost vicepreşedinte PIN şi UNPR, în prezent realizator de televiziune.

Vă mai recomandăm:

Darius Vâlcov va depune săptămâna viitoare jurământul de ministru al Bugetului

Senatorul oltean Darius Vâlcov va arbitra conflictul legat de Roşia Montană

Este oficial: primarul Slatinei, Darius Vâlcov, lasă Primăria pentru un fotoliu de senator

VIDEO  Senatorul Darius Vâlcov cere conducerii ALRO Slatina să nu deschidă robinetul şomajului

OPINII. Primarul Slatinei, Darius Vâlcov, încremenit în “silenzio stampa”

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite