Senzaţia care ne distruge alimentaţia. Tratamentul banal împotriva arsurii stomacale: paharul cu apă face minuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arsurile la stomac sunt favorizate de băuturile carbogazoase şi mâncărurile grase în cantităţi exagerate
Arsurile la stomac sunt favorizate de băuturile carbogazoase şi mâncărurile grase în cantităţi exagerate

Arsurile la stomac apar în special din cauza alimentaţiei dezechilibrate şi se manifestă prin dureri supărătoare în dreptul pieptului şi în zona gâtului. Medical vorbind, durerile apar când acidul din stomac, amestecat cu alimente parţial digerate, se mută în gât şi esofag.

Există câteva metode naturale şi alimente ce pot ameliora arsurile de stomac care, din fericire, se află la îndemâna tuturor.

În limbajul popular, arsurile la stomac mai sunt cunoscute sub numele de ”jigăraie” sau ”jig”. Ele reprezintă o senzaţie neplăcută şi supărătoare de arsură sau de durere în spatele sternului, care apare în cazul iritaţiei cu suc gastric acid a pereţilor esofagului. Doctorul Elisabeta Săndescu, medic primar în Slatina, precizează că arsurile la stomac apar atât la persoanele ce suferă de aciditatea mărită a stomacului, dar şi în cazul acidităţii normale.

Adeseori, refluxul şi pirozisul, asociat cu acesta, apar ca urmare a supra-alimentaţiei sau în urma relaxării valvei situate între esofag şi stomac. Pirozisul frecvent şi puternic care se amplifică, fie după ce mâncăm, fie după ce ne culcăm, este unul dintre simptomele cele mai importante ale refluxului gastro-esofagian. Alte cauze posibile ale arsurilor la stomac sunt: abuzul de alimente condimentate, grase, prăjite, acre, obezitatea, administrarea anumitor medicamente (precum nitraţii sau blocantele canalelor de calciu, teofilină, aspirină, ibuprofen); sarcina – la femei; consumul băuturilor alcoolice; fumatul; unele boli ale organelor interne amintite şi mai devreme - gastrita, ulcerul gastric, hernia diafragmală, diabetul, sclerodermia.

”Arsurile la stomac sunt, de fapt, un simptom numit pirozis, ce indică o durere nu neapărat acută, dar foarte deranjantă care, cu timpul, dacă e netratată, se agravează. Vorbim despre un simptom al bolilor de stomac – esofagita, ulcer, gastrită ş.a., deci persoanele ce suferă de asemenea afecţiuni prezintă, cel mai des, şi arsuri de stomac. Una dintre cauzele majore ale apariţiei pirozisului este refluxul gastro-esofagian. Spre deosebire de mucoasa stomacului, care este bine protejată de acţiunea iritantă a acidului gastric, mucoasa esofagului nu are nicio protecţie şi se irită uşor în urma contactului cu sucul gastric acid. De aici şi senzaţiile supărătoare ale arsurilor de stomac, semnalate la mulţi pacienţi de aşa-zise dureri pe gât”, afirmă dr. Elisabeta Săndescu.

de regulă, senzaţiile de arsură în cazul pirozisului apar în zona sternului şi nu în abdomen. Dacă senzaţiile de arsură apar în abdomen, atunci înseamnă că acestea nu sunt semne ale pirozisului (arsurile la stomac propriu-zise).

arsuri la stomac

De regulă, în cazul pirozisului o persoană nu are alte simptome decât arsurile în zona sternului. Dacă, însă, concomitent cu durerile sau cu arsurile în zona sternului, se manifestă şi alte semne (slăbiciune sau ameţeli), atunci este posibil ca persoana respectivă să sufere de o altă boală decât pirozis.

De obicei, arsurile la stomac (pirozis) apar fie imediat după mesă, fie în timpul somnului. Pentru persoanele care manifestă asemenea simptome, trebuie să ştie că specialiştii le recomandă să mănânce mai puţin dintr-o singură dată, dar mai des: cantităţile mari de alimente consumate dintr-o dată provoacă secreţia sporită a sucului gastric, care irită, în cazul pirozisului, pereţii esofagului.

Un alt sfat: înainte de somn să nu se exagereze cu mâncarea, iar masa să fie cu cel puţin 3-4 ore înainte de a ne aşeza în pat.

Este indicat ca persoanele ce prezintă arsuri la stomac să renunţe la consumul de lapte sau măcar să fie redusă cantitatea şi numai lapte degresat. Consumul de lapte poate conduce la o uşurare a arsurilor la stomac şi a altor simptome ale gastritei, dar totul e doar ceva de scurtă durată deoarece laptele provoacă secreţia sporită a sucului gastric, care face ca simptomele de mai sus să reapară în câteva ore.

Specialiştii spun că arsurile la stomac apar la fiecare dintre noi. Important este dacă acestea revin frecvent, situaţie în care trebuie consultat neapărat un medic.

Netratate, arsurile frecvente la stomac pot duce la afecţiuni ale sistemului digestiv. Indiferent însă de frecvenţa lor, există câteva metode naturale ce pot ameliora simptome supărătoare ale pirozisului. Aici pot fi enumerate: postura în pat să nu fie ”pe burtă”, ci pe una dintre laturile corpului; o respiraţie profundă (ajută la întărirea muşchilor ce înconjoară sfincterul aflat în esofagul inferior); mese bogate în proteine (fără mâncăruri grase); guma de mestecat (prin mestecare se produce mai multă saliva, care este un alcalin ce poate ajuta la neutralizarea acizilor din produsele alimentare regurgitate şi, astfel, se reduce senzaţia de arsură).

arsuri la stomac

De asemenea, de efect s-a dovedit în multe cazuri a fi şi consumarea unui pahar de apă în locul unui medicament anume. Explicaţia constă în faptul că apa potabilă ajută la creşterea nivelului pH-ului din organism, reducând simptomele de arsuri.

Ca şi medicamente pentru calmarea arsurilor la stomac există pe piaţă: Omez, Omeprazol, Esomaprazol, Pantoprazol, Ranitidina etc.

Pentru cei ce nu suferă pastilele se poate apela la fructe (banane – inclusiv milkshake; sunt indicate şi în caz de ulcer, normalizarea tensiunii arteriale, împotriva constipaţiei ş.a.), ghimbir (consumat proaspăt sau ca ceai), bicarbonatul de sodiu (cel mai folosit - o linguriţă sau o jumătate de linguriţă amestecat cu un pahar de 100 ml. apă), ceaiul de busuioc sau de muşeţel, mierea.

Se recomandă evitarea alimentelor alimentele condimentate sau acide, precum: ceapa, usturoiul, roşiile, chips-urile, alcoolul, prăjelile, citricele, carnea, cafeaua, ciocolata, produsele lactate, sucurile carbogazoase.

Vă mai recomandăm:

Cât de periculoasă este artroza. De ce boala este numită “ruşinea terapeuticii”

Minunile cătinei, „ginsengul românesc“. „Bombă“ cu vitamina C, vaccin antigripal natural, luptă cu toate bolile

De ce sunt ciupercile superalimente: sunt considerate inamicele cancerului şi înlocuiesc carnea în diete. Cum trebuie să consumăm delicioasele legume

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite