VIDEO Revoluţionari supăraţi că nu li se recunosc meritele: „Chiar dacă nu am participat efectiv cu sânge, am participat cu sufletul şi cu libertatea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comemorarea a avut loc în centrul Slatinei, la troiţa închinată eroilor Revoluţiei din 1989 FOTO: Alina Mitran
Comemorarea a avut loc în centrul Slatinei, la troiţa închinată eroilor Revoluţiei din 1989 FOTO: Alina Mitran

Eroii Revoluţiei din 1989 au fost comemoraţi astăzi şi în Slatina, la troiţa închinată acestora, la ceremonial participând şefii instituţiilor, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari, ultimii arătându-şi nemulţumirea faţă de percepţia asupra celor petrecute în urmă cu 28 de ani în oraş.

La 28 de ani de la evenimentele sângeroase din decembrie 1989, şi la Slatina, oraşul în care nu s-a tras un glonţ şi în care nimeni nu a fost rănit, a avut loc comemorarea eroilor-martiri. Pe troiţa realizată de meşterul popular Gheorghe Tănase se regăsesc numele oltenilor căzuţi în „oraşele grele“, cum le-au numit, vineri, 22 decembrie 2017, membrii asociaţiilor de revoluţionari prezenţi la comemorare. Sublocotenent Ion Argherie din comuna Rotunda, maior Andrei Burcea din municipiul Caracal, Adrian Călin din Vladila, sublocotenent Nicolae Ciobanu din Tufeni, Silviu Motohan din  Traian, sublocotenent Victor Olaru din Parscoveni, sublocotenent Daniel Gh. Popa din Comani – orasul Draganesti Olt, Gheorghe Ioan Radu din Slatioara, Ion Sasu din Slatina si sublocotenent Iancu Sîrbulescu din Obarsia sunt numele care nu trebuie uitate. Sunt tineri care fie îşi satisfăceau stagiul militar şi au căzut în misiune, fie au ieşit, alături de românii revoltaţi, pe străzile oraşelor însângerate.

comemorare slatina

În stradă, spun astăzi membrii asociaţiilor de revoluţionari (sunt trei asemenea asociaţii în judeţ), s-a ieşit însă şi în Slatina, unde teama a fost la fel de mare. Tocmai pentru că lucrurile s-au petrecut fără vărsare de sânge, revoluţionarii de atunci, în bună parte contestaţi astăzi, ţin să pună lucrurile la punct şi să amintească faptul că s-au adunat în stradă pe 22 decembrie, când lucrurile erau încă incerte şi când pericolul era real, încercând să pătrundă în sediul comitetului de partid, lucru care s-a şi întâmplat.


„Lucrurile s-au schimbat, dar nu s-au schimbat în ce credeam noi la data respectivă“

comemorare slatina

„În 1989 am participat cu toţii cu gândul la un trai mai bun. La data respectivă credeam că ne întoarcem cu faţa către o viaţă mai nouă. 

Revoluţionar, despre speranţele din 1989 şi realitatea trăită astăzi 

Astăzi, după 27 de ani, vedem că lucrurile s-au schimbat, dar nu s-au schimbat în ce credeam noi la data respectivă. Nu este atât de bine. Momentul cel mai greu este că cei care vin din urmă nu prea au ce să înveţe la ora actuală, pentru că statul nu le acordă ceea ce ar trebui“, a declarat Anghel Dănciulescu, revoluţionar, acelaşi care, câteva minute mai târziu, atrăgea atenţia că e nedrept ce se spune despre curajul celor ieşiţi la acel moment în stradă. 

Revoluţionar supărat pe cei care nu recunosc meritele celor ieşiţi în stradă, în Slatina

 „La noi au fost câteva evenimente mai importante şi văd că s-a trecut peste ele. Regret un singur lucru – unii oameni încearcă să nu recunoască faptul că şi în Slatina a fost ca şi în ţară: chiar dacă nu am participat efectiv cu sânge, am participat cu sufletul şi cu libertatea şi cu ce e astăzi. Mă întrebau organele Securităţii de ce sunt aici şi nu mă gândesc că am trei copii“, a mai spus revoluţionarul, menţionând că pe 21 decembrie ar fi refuzat să plece la Timişoara, unde mii de muncitori din judeţ au fost trimişi de şefi să înăbuşe revolta.

Ceremonialul, care a cuprins serviciul religios, depunerea de coroane şi defilarea Gărzii de onoare, desfăşurat pe un frig pătrunzător, s-a încheiat în câteva zeci de minute.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite