Punct şi de la capăt: dosarul poliţistei “violate” Melania Renghea, trimis spre rejudecare la Tribunalul Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Craiova menţine starea de confuzie în cazul războiului procesual dintre poliţiştii Melania Renghea şi Gheorghe Barbu, unde femeia e acuzată că i-ar fi pus viaţa în pericol bărbatului. Judecătorii craioveni au considerat că nu se justifică verdictul iniţial al Tribunalului Olt, astfel că l-au anulat şi, prin sentinţa pronunţată vineri – 6 septembrie, au retrimis dosarul la instanţa de fond pentru rejudecare.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova nu au fost deloc lămuriţi de modul cum a fost judecat cazul la Tribunalul Olt care, la jumătatea lunii mai a.c., a condamnat-o pe poliţista Melania Celestina Renghea (acuzată de tentativă de omor, n.r.) la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare. Mai exact, judecătorii de la Craiova au fost puşi în dilemă de modul ambiguu în care inculpata şi-ar fi recunoscut vinovăţia deoarece aceasta nu a precizat clar că l-a înjunghiat cu intenţie pe fostul ei superior direct, Gheorghe Barbu, ci a făcut-o din autoapărare deoarece el încerca să o violeze.

Astfel că, prin sentinţa pronunţată vineri – 6 septembrie, Curtea de Apel Craiova a retrimis "dosarul poliţiştilor" de la Olt înapoi la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Olt, pentru rejudecare.

“Admite apelurile. Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond”, se arată în verdictul anterior menţionat.

Magistraţii craioveni au cerut în mod expres ca, în cadrul fazei de rejudecare a cauzei, Tribunalul Olt să insiste pe lămurirea aspectului privind recunoaşterea în clar a faptei de către inculpată, respectiv lămurirea art. 396, alin. 10 Cod Penal. Acum, Tribunalul Olt va trebui să vină cu o nouă sentinţă.

Reamintim că incidentul dintre cei doi poliţişti a avut loc în seara de 26 decembrie 2012. Întâlnirea dintre aceştia s-a consumat în faţa casei victimei Gheorghe Barbu din satul Bărăşti, comuna Morunglav, judeţul Olt, respectiv în maşina poliţistei. Aceasta a susţinut constant că fostul ei superior de la acea vreme ar fi încercat să o violeze în maşină la momentul cu pricina, motiv pentru care ea (Renghea era însărcinată în trei luni la acel moment, n.r.) s-ar fi apărat cu un cuţit ce se afla într-un compartiment al portierei de lângă şofer. După seara respectivă, amândoi au ajuns la Spitalul Judeţean din Slatina cu diverse răni: el – cu o plagă înjunghiată în faţa anterioară a abdomenului inferior şi una pe faţa anterioară a genunchiului stâng, iar femeia – cu contuzii abdominale. Poliţista s-a ales de atunci cu acuzaţia de tentativă de omor calificat.

Pe parcursul procesului, Melania Renghea şi-a recunoscut fapta şi a încercat să înduplece instanţa ca să-i aplice o pedeapsă mai blândă. Ulterior, ea a cerut schimbarea încadrării juridice a infracţiunii sale – din tentativă de omor, în “loviri şi alte violenţe”, dar nu a reuşit. Ea a pus incidentul pe seama faptului că nu ar fi încercat să-l omoare pe fostul ei superior (Gheorghe Barbu, n.a.), ci ar fi fost vorba despre autoapărare. Înainte cu două zile de incidentul pentru care a ajuns în faţa instanţei, poliţista Melania Renghea a depus la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Craiova o plângere la adresa lui Gheorghe Barbu, plângere în care îl acuza pe acesta de viol şi şantaj. Poliţista susţinea că fostul ei şef ar fi profitat sexual de ea de multe ori, ba chiar ar fi “pasat-o” şi altor bărbaţi, printre care poliţişti şi procurori din judeţ. Acuzaţiile ei în acest sens au fost infirmate ulterior de procurori, dar acuzaţiile ei au provocat un veritabil “tsunami” ce a zguduit din temelii imaginea IPJ Olt şi chiar a întregului Minister de Interne. Astfel, la doar o lună de la acuzaţiile aduse şi în public de poliţistă, întreaga echipă de la conducerea IPJ Olt a fost schimbată, iar Gheorghe Barbu a fost retrogradat.
 

Mai puteţi citi:

Poliţista “violată” Melania Renghea a făcut recurs

VIDEO  Poliţista “violată” Melania Renghea, condamnată la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare

VIDEO  Procesul poliţistei „violate” Melania Renghea, la final: anchetatorii o vor după gratii 

VIDEO  Poliţista Melania Renghea vrea să scape de acuzaţia de tentativă de omor

Poliţista “violată” Melania Renghea a recunoscut că şi-a înjunghiat intenţionat fostul superior

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite