Prima bursă a locurilor de muncă din acest an, pe 24 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima "Bursă Generală a Locurilor de Muncă" din Slatina va avea loc la Casa Sindicatelor  (Mugurel Manea)
Prima "Bursă Generală a Locurilor de Muncă" din Slatina va avea loc la Casa Sindicatelor  (Mugurel Manea)

Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt au demarat demersurile pentru organizarea primei Burse a locurilor de muncă din acest an de la Slatina. Până la acest moment se ştie cu siguranţă doar data şi locul evenimentului, vineri – 24 aprilie, Casa de Cultură a Sindicatelor.

Inspectorii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt vor încerca, până la data Bursei, să contacteze un număr cât mai mare de firme din Slatina şi nu numai în scopul identificării unei palete largi de posturi vacante.

Bursa Generală a Locurilor de Muncă se adresează, afirmă reprezentanţii AJOFM Olt, tuturor persoanelor interesate în găsirea unui loc de muncă – fie că sunt angajaţi deja sau vor să îşi schimbe jobul actual; participarea agenţilor economici la eveniment este gratuită, nefiind condiţionată de nicio taxă.

“Pentru firme, o asemenea acţiune reprezintă o oportunitate de a cunoaşte în mod direct oferta autohtonă de forţă de muncă, de a recruta şi selecta personal în vederea ocupării locurilor de muncă vacante”, a precizat Elena Iordache, purtător de cuvânt al AJOFM Olt.

Agenţii economici care vor încadra persoane din rândul şomerilor beneficiază de facilităţile şi subvenţiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Pentru a veni în sprijinul agenţilor economici interesaţi să participe la Bursa Locurilor de Muncă din 24 aprilie, AJOFM Olt a postat pe site-ul instituţiei invitaţia oficială adresată angajatorilor, precum şi un formular privind situaţia locurilor de muncă vacante cu care aceştia ar putea participa la eveniment. Formularul completat se poate transmite ulterior la numărul de fax 0249/432.276 sau la adresa de e-mail: ajofm@ot.anofm.ro.

La începutul acestei luni, numărul oficial de şomeri din judeţul Olt se ridica la aproximativ 15.500 de persoane.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite