Pescari izolaţi pe un pod dezafectat, salvaţi din mijlocul râului Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au intervenit cu o barcă cu motor pentru a-i salva pe neatenţii pescari...
Pompierii au intervenit cu o barcă cu motor pentru a-i salva pe neatenţii pescari...

Patru bărbaţi care se aflau la pescuit pe râul Olt, pe raza comunei Izbiceni din judeţul Olt, au fost salvaţi, în această după-amiază, din mijlocul râului menţionat. Aceştia rămăseseră izolaţi pe un cap de pod dezafectat şi nu au mai putut să ajungă la mal din cauza valurilor mari care s-au format pe durata partidei de pescuit. Bărbaţii au fost aduşi cu bine la mal de pompieri.

Cei care au intervenit la faţa locului au fost pompierii din cadrul Detaşamentului Caracal al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt. Aceştia s-au deplasat la locul incidentului cu un autocamion de intervenţie, o barcă pneumatică cu motor, precum şi un echipaj de la subunitatea SMURD Stoeneşti. Motivul intervenţiei: salvarea a patru pescari, cu vârste cuprinse între 43 şi 64 de ani, rămaşi blocaţi pe un pod dezafectat de pe raza comunei Izbiceni.

Ajunşi la faţa locului, orele 16.30, militarii i-au localizat pe cei patru bărbaţi, toţi cu domiciliul în judeţul Argeş (trei în localitatea Albeşti şi unul în Curtea de Argeş, n.a.), la aproximativ 200 de metri de malul râului Olt. Aceştia se aflau în imposibilitatea de a se mai întoarce la mal din cauza vântului putenic şi a valurilor formate.

“Cei patru bărbaţi ne-au spus că au ajuns pe capul de pod din mijlocul răului Olt cu o barcă pneumatică cu două locuri, dar că nu au mai putut să se întoară ulterior deoarece vântul se intensificase foarte mult, iar nivelul valurilor crescuse şi el. Astfel că oamenii noştri care au acţionat la faţa locului au intervenit cu ajutorul bărcii cu motor şi a cordiţelor de salvare. Pescarii în cauză au fost aduşi cu succes la mal, în stare conştienţă, fără urme de răni sau trauma”, a precizat plutonier Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite