Negocierile între sindicaliştii de la ALRO şi conducere vor fi reluate. Lider: „Nu vă pot spune care vor fi rezultatele, nu vă pot spune unde pot să mă opresc“
0
Sindicaliştii din societatea slătineană ALRO S.A., care au declanşat conflictul de muncă, au purtat luni, 8 aprilie, o primă discuţie cu reprezentanţii conducerii, stabilind să continue negocierile marţi, 9 aprilie 2019.
Nemulţumiţi de rezultatul negocierilor privind prevederile noului contract colectiv de muncă, două dintre sindicatele care activează în ALRO S.A. au trimis săptămâna trecută notificări către Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt, în vederea declanşării conflictului de muncă. Luni, 8 aprilie 2019, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, în prezenţa reprezentanţilor ITM Olt, a avut loc o primă întâlnire între reprezentanţii salariaţilor şi conducerea societăţii, stabilindu-se ca marţi, 9 aprilie 2019, negocierile să fie reluate la sediul societăţii.
„A rămas ca mâine, la ora 12,00, să ne întâlnim la ALRO, să reluăm negocierile de la 400 lei, aşa cum a fost, în sus, şi cu termenii noştri de negociere, şi să cădem la un consens. Dacă nu, vom continua printr-un miting de protest, care va fi mult mai mare. Dacă nu, o să ne deplasăm la Bucureşti cu câteva autocare şi vom demara o serie de acţiuni pentru greva generală. Se pare că şi partea cealaltă şi-a arătat deschiderea în vederea obţinerii unei înţelegeri, se pare că şi dumnealor au văzut că nu există decât această cale, de împăcare între părţi“, a declarat liderul sindicatului Aluministul, Constantin Popescu.

Liderii sindicatelor care au refuzat oferta conducerii ALRO au intrat, luni, din nou la discuţii
Sindicaliştii cer o mărire de salariu de 800 lei brut (conducerea a oferit 400 lei), de care să beneficieze toţi salariaţii, creşterea valorii voucher-ului de vacanţă de la 2.200, la 2.500 lei şi al 13-lea salariu pentru toţi angajaţii, acuzând nivelul scăzut al salariilor în rândul muncitorilor, în contrast flagrant cu condiţiile deosebite de muncă.
Întrebat dacă este dispus să accepte mai puţin de 800 lei, liderul Constantin Popescu a răspuns: „Eu nu vorbesc în nume propriu, eu vorbesc în numele oamenilor. În orice caz, 400 nu este de luat în calcul pentru noi (...) Eu nu vă pot spune care vor fi rezultatele, nu vă pot spune unde pot să mă opresc. Vă pot spune că sunt o portavoce, vorbesc în numele unor oameni, nu eu decid“.
Conform liderului de sindicat, la discuţia purtată la sediul ITM au venit din partea conducerii: directorul general al Alro, Gheorghe Dobra, directorul financiar, directorul departamentului juridic al Vimetco Alro, directorul de resurse umane şi şeful departamentului juridic ALRO Slatina.
Reprezentantul conducerii ALRO S.A. a menţionat că pe această temă va fi emis un comunicat de presă la finalul negocierilor.