Video Ce spun hainele pe care le porți despre cum gândești, explică Aura Anghel, consultant în imagine, strateg în percepție
0Ne îmbrăcăm cu anumite haine pentru că ne plac, pentru că sunt în trend, pentru că le-am văzut în prezentările de fashion, pentru că sunt branduri și credem că eticheta mărcii ne aduce mai multă valoare în societate.
Cât ni se potrivesc acele haine? Și ce înseamnă să își vină bine cu o haină? Cum să nu mai am un stil copy de pe instagram și să îmi găsesc autenticitatea?
Despre haine și puterea lor în comunicarea despre noi și mai ales cum gândim, investigăm la Interviurile Adevărul, cu Aura Anghel, Consultant în imagine, Strateg în percepție.
Aura are peste două decenii în inima modei italiene, cu expertiză în styling, rafinament și consultanță autentică. Activează în culisele celor mai elegante evenimente din Europa:Sanremo, Cannes, Fashion Week, colaborează cu branduri de lux și jurizează competiții precum Miss Italia și Miss Univers România.
În portofoliul său are peste 200 de clienți lucrând pe transformarea de imagine pentru femei din domenii variate, mereu cu accent pe autenticitate, eleganță și impact personal.
Aura a absolvit Accademia di Lusso din Milano și Lookmaker Academy, două dintre cele mai apreciate școli de stil din Europa și a participat în Italia la unicul reality show dedicat consultanților de imagine – „Lookmaker”
De la Aura aflăm cum se găsește stilul personal și cum se comunică povestea personală autentică prin vestimentație
Întrebări:
-Ce este efectul ”3 secunde”: câștigi sau pierzi ?
-Ce este stilul?
-Câte stiluri există?
-Cu ce este confundat stilul?
-Care sunt marile capcane în care se pică când ne căutăm stilul?
-Care este structura pe care se construiește stilul?
-Daca stilul ar fi un film, cât este ficțiune si cât fapte reale?
-Care este stilul in România?
-Între 1 la 10 , care este nota pe care o dă stilului în România?
-Care sunt cele mai importante lecții pe care le-a învățat în Italia despre stil?
-Care este diferența între stilul italian și cel francez?
-care este relația dintre sofisticat și stil?
-Sunt italienii cei mai rafinați când vine vorba de stil?
-Care este statutul unui consultant de imagine în Italia?
--Cum este în backsstage-ul de la San Remo?
-Cum reușesc să mențină la standarde atât de ridicare San Remo?