Liviu Dragnea, despre ministrul Transporturilor: „Băiatul ăsta tânăr, cu tot ceea ce face, mie îmi dă semne bune. Nu-i sună mintea ocupat“

Liviu Dragnea, despre ministrul Transporturilor: „Băiatul ăsta tânăr, cu tot ceea ce face, mie îmi dă semne bune. Nu-i sună mintea ocupat“

Liviu Dragnea FOTO Alina Mitran

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reluat, aflat într-o vizită în judeţul Olt, promisiunile privind realizarea unor căi de comunicaţie moderne pe ruta Bucureşti-Craiova.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dragnea a vorbit din nou, astăzi, despre drumul mult-aşteptat de investitori, Bucureşti-Craiova, caracterizând drept o „idee înţeleaptă“ decizia de a se renunţa la autostrada Bucureşti – Craiova, în favoarea unui drum expres, care se află deja, a precizat şeful camerei Deputaţilor în faţa de atribuire. Mai mult, vor fi două drumuri pe această rută. „Vorbim de fapt de două drumuri de mare viteză care trebuie să se întâmple. Deja la Craiova — Piteşti, prin Slatina, au început procedurile şi a fost o idee înţeleaptă că s-a renunţat la ideea de autostradă care putea să fie nu mai ştim când, peste mulţi ani de zile, şi s-a trecut pe acest drum care este mai bun decât drumul expres. Şi mai este o a doua cale de comunicaţie, Bucureşti—Slatina-Craiova, fosta autostradă a Sudului, care n-am reuşit să o transformăm în autostradă, dar va fi tot drum de mare viteză, care şi asta trebuie să se întâmple în acest mandat", a spus Dragnea.

Şeful PSD l-a lăudat, de altfel, pe actualul ministru al Transporturilor. „Băiatul ăsta tânăr, cu tot ceea ce face, mie îmi dă semne bune. Este un băiat care are minte, nu-i sună mintea ocupat“, a spus Dragnea, precizând că sunt prioritare patru mari proiecte de infrastructură: coridorul IV şi autostrada Transilvania, Craiova—Piteşti şi Sibiu — Piteşti.

Dragnea s-a exprimat şi despre o eventuală remaniere a Guvernului, precizând că „se face, nu se spune“, dar şi despre legea salarizării, şi ea „prioritară“, care are toate şansele să fie adoptată până la 1 iulie.

citeste totul despre: