Colectivizarea în judeţul Olt, făcută prin vărsare de sânge. Ameninţarea ţăranilor din Vâlcele: “Ne puteţi băga în colectiv morţi, dar nu vii!”

Judeţul Olt s-a numărat printre judeţele unde procesul colectivizării s-a lovit de o puternică rezistenţă, ordinele conducerii comuniste “sovietice” de la Bucureşti fiind întâmpinate cu furci şi topoare de către oameni. Declaraţiile celor care au trăit acele vremuri tulburi nu mai lasă loc la dubii că oltenii, alături de majoritatea românilor, s-au luptat pentru a-şi păstra pământurile lăsate moştenire din moşi strămoşi.

Istoricii spun că nu s-a stabilit nici până la acest moment cu exactitate numărul ţăranilor reprimaţi în ţară în timpul colectivizării. Folosind surse de arhivă, istoricul Ion Bălan apreciază că, în perioada 1945–1964, au fost întemniţaţi 35.472 ţărani în toată ţara. Pe de altă parte, o estimare făcută de Ministerul Afacerilor Interne în 1959 indică, pentru perioada 1944–1959, un număr de 53.164 de persoane arestate şi condamnate (Roske, M,I, p.12). Se estimează că raportul dintre ţărani şi intelectuali la totalul cifrei represiunii ar fi fost de 3–1 în favoarea primilor, în timp ce arestaţii din rândul partidelor istorice nu ar ocupa mai mult de 10% din spectrul represiunii. Acest raport este reflectat şi de statistica internărilor administrative. Astfel, în “coloniile de muncă” au fost internate în 1952 un număr de 11.913 persoane. Pentru perioada 1953–1954, cifra reconstituită este de 2.591. În funcţie de profesie, persoanele internate se încadrează în următoarele categorii: ţărani – 4.865; muncitori – 4.624; funcţionari - 3.423; fără profesie – 2.420; avocaţi - 1.968; învăţători şi profesori - 857; preoţi - 823; comercianţi - 694; ofiţeri şi subofiţeri - 514; medici - 408; elevi şi studenţi - 315; pensionari - 296; ziarişti şi artişti - 218; foşti poliţişti - 76; moşieri - 45; foşti patroni de mari întreprinderi – 33.

“Colectivizarea nu s-a derulat la fel în toate judeţele ţării. În unele judeţe, ea a fost întâmpinată cu o rezistenţă la care autorităţile locale şi cele centrale nu s-au aşteptat. De aceea a fost nevoie de o intervenţie chiar în forţă în aceste judeţe, printre care s-a aflat şi Oltul. Oamenii din mediul rural au fost bătuţi crunt, arestaţi, unii au fost ucişi, alţii au ajuns în lagăre muncă. Comunele Izvoarele sau Vâlcele sunt printre localităţile unde <binefăcătoarea colectivizare>, cum era ea denumită de oficiali, a întâmpinat o îndârjire aparte din partea oamenilor din mediul rural”, a declarat prof.univ.dr. Laurenţiu Guţică-Florescu, directorul Muzeului Judeţean Olt.

În cartea “Colectivizarea agriculturii în România: anatomia represiunii”, scrisă de Octavian Roske, a scris că represiunea - ca răspuns la revoltele ţărăneşti – a fost caracteristică începutului (1948-1949) şi ultimilor ani ai colectivizării (după 1959).  

“Se utilizează prevederile legale din codul penal şi codul de procedură penal pentru a aresta, judeca şi condamna participanţii la răscoale. În afara cadrului penal se recurge la execuţii demonstrative pentru a intimida masele ţărăneşti. Protagoniştii represiunii sunt afiliaţi aparatului militarizat al miliţiei şi securităţii. Constituie nivelul cel mai spectaculos al represiunii în procesul colectivizării, mai ales prin amploarea participării forţelor represive, deşi numărul persoanelor condamnate nu–l depăşeşte pe cel înregistrat de represiunea ca factor de conservare a structurilor colectiviste”, se arată în cartea citată.

Cum ajungeai să fii “încadrat” în colonii de muncă

În general, metodele uzitate de oficialităţile din anii colectivizării îşi motivau acţiunile derulate în cadrul represiunii împotriva oamenilor astfel: “nu a fost de acord cu colectivizarea” sau “uneltire împotriva colectivizării”. În acelaşi volum “Colectivizarea agriculturii în România: anatomia represiunii” a lui Octavian Roske, autorul relevă că represiunea cu caracter preventive se manifestă îndeosebi în perioada 1958–1962.

Foto: povestidangheorghe.blogspot.com / Victimele contra colectivizării sunt anual comemorate în comuna Vâlcele

“Represiunea utilizează cel mai sofisticat cadru legislativ. Prin ambiguităţile formulării, dispozitivul normativ legal sau administrativ a permis condamnarea sau internarea în colonii de muncă a unui mare număr de ţărani, uneori pe motivaţii fictive sau puternic ideologizate.  Pilonii acţiunilor represive sunt securitatea, împreună cu aparatul de informatori, şi justiţia militară”, se arată în cartea menţionată.

Conform datelor Direcţiei Regionale M.A.I. Oltenia ai acelor ani ai colectivizării, în regiunea din subordine au fost arestaţi 940 ţărani, dintre care: 842 chiaburi, 94 ţărani cu gospodăria mijlocie, 4 ţărani cu gospodărie mică. Tribunalul Militar Craiova a condamnat 897 chiaburi, ţărani cu gospodărie mijlocie şi ţărani cu gospodărie mică.

"În judeţul Olt, colectivizarea s-a efectuat conform directivelor de sorginte sovietică ale Partidului Muncitoresc Român. Comuniştii spuneau: <<Noi sprijim pe ţărănimea săracă, întărim alianţa cu ţărănimea mijlocie şi purtăm un război necruţător împotriva chiaburii>>, aceasta era lozinca cu care aceştia defilau pentru a-şi convinge pe oameni să accepte colectivizarea", a mai precizat prof.univ.dr. Laurenţiu Guţică-Florescu.

Din judeţul Olt au fost “încadraţi” în colonii sau lagăre de muncă (numite L.M., n.r.) numeroşi cetăţeni. Printre aceştia s-au aflat Florea Ciobanu - născut în 1907, din comuna Potcoava, care a fost internat 4 ani într-un lagăr de muncă (LM) fiindcă “a instigat pe ţărani să–şi retragă cererile de înscriere în G.A.C. (Gospodării Agricole Colective); Marin Nicolae - născut în 1927, din comuna Milcov, internat 4 ani în LM fiindcă “a instigat pe mai mulţi cetăţeni să–şi retragă cererile de înscriere în G.A.C.”; Stavăr Burcă, născut în 1920, din comuna Pleşoiu, a fost internat 4 ani în LM fiindcă “în timpul unei adunări generale a G.A.C. a instigat pe colectivişti să–şi retragă cererile de înscriere în G.A.C”; Stana Stancu, născut în 1906, din comuna Ştefan cel Mare, a fost internat 2 ani în L.M. fiindcă “a instigat mai multe femei şi au mers la sfatul popular din comună unde au făcut agitaţie împotriva G.A.C. şi au cerut să li se restituie cererile de înscriere în G.A.C.”; Gheorghe Torică, născut în 1928, din comuna Curtişoara, a fost internat 4 ani în L.M. fiindcă “a instigat pe ţărani la participarea la devastarea Sfatului Popular (Primăriei), precum şi la distrugerea arhivei G.A.C.”; Ion Dorobanţu, născut în 1916, din Drăgăneşti–Olt, a fost internat 4 ani în L.M. fiindcă “a provocat dezordini şi a împărţit forţat unele atelaje colectiviştilor instigând şi pe alţi ţărani” ş.a.m.d.

“Ne puteţi băga în colectiv morţi, dar nu vii!”

În cartea “Colectivizare - Judeţul Olt – 1960”, Decembrie - 1961 Ianuarie. Zona cuprinsă la sud de Drăgăneşti până la Brebeni - Schitu de Nord sunt cuprinse numeroase evenimente din perioada amintită. De mare ajutor a fost şi este munca lui Eugen Sahan, deţinătorul unei adevărate “Bănci de date a ororilor comuniste”. Pentru zona din judeţul Olt, evenimente comparate cu veritabile  răscoale au avut loc în patrulaterul reprezentat de comunel Coteana - Schitu - Vâlcele - Izvoarele.

Oponenţa la colectivizare a fost făcută aici cu fermitate, chiar cu violenţă în unele cazuri, s-au simţit în comunele şi satele limitrofe, ajungând - în sud, până spre Drăgăneşti-Olt, iar în nord - până la Brebeni şi chiar Curtişoara. De un interes real stau citate din manuscrisul lui Florica Nae Vlad, un supravieţuitor al acelor vremuri dificile din comuna Vâlcele, satul Liceşti, manuscris numit: “Cum s-a dat bătălia înmormântării în colectiv”. Amintirile Floricăi Nae Vlad sunt o prezentare din interiorul întâmplărilor acelor zile, plina de culoare, dar, în acelaşi timp, plină de amărăciune faţă de nedreptate, de tortură, de crimă.

Foto: povestidangheorghe.blogspot.com / Victimele contra colectivizării sunt anual comemorate în comuna Vâlcele

<<În comuna Vâlcele, satul Licesti, vin aproape 15 maşini cu soldaţi şi “îndrumători” pentru a determina intrarea în <colectivă>. În documentele oficiale s-a consemnat:
[...] “Ianuarie 1961. Răscoală ţărănească în comuna Vâlcele, judeţul Olt. Sunt cuprinse satele Liceşti, Dealul Mare şi Mândineşti. Trupele de intervenţie trag în răsculaţi [...]
Este Crăciunul 1960:
A fost pentru prima dată în comunism - şi poate de la începutul începuturilor - când lumea refugiată în cimitire a ţipat la morminte: “Ieşiţi, voi, fraţilor, din mormânt, ca să intrăm noi de vii şi să scăpăm!”.
Am zis: “Imposibil să nu audă cerul clopotul bisericii, plângerile copiilor, femeilor - mai cu seamă - care îşi strigă morţii ca în Ziua de Apoi şi oamenii strângându-se la luptă, bătrâni, bolnavi, paralitici plecaţi târâş din pat, desculţi, în cămaşe, cu capul gol.
... Pisicul din casă, câinele - aleargă cu oamenii ce ţipă de groază:
- Săriţi!... Lumee!... Aoleooo!!!... Iar au venit!... Doamne, unde eşti??”.
- “Au intrat în saat!!!”.
- “Să nu intre în saaat!”.
Noroaie mari. Femei aşezate în genunchi în faţa maşinilor şi hunilor iau noroi de jos cu două mâini şi aruncă în ochii lor în maşini strigând:
- “Înapoi!!!”... “Nu vrem colectiv!!!”. “De câte ori v-am spus?”. “Nu ne mai lăsaţi în pace? V-aţi pus pe noi să ne omorâţi? Ne-aţi speriat copiii! Crăciun este acesta?”. Oameni cu ciomege, alţii cu mâinile goale - cum deteră fuga la alarmă, îi înconjoară şi-i apără puternic să nu fie linşaţi de femei, de copii şi tineri. Copiii fugiţi de la şcoală, îi petrec până departe, bătându-i cu pietre de pe coasta şi înjurându-i pe limba lor.
Coloana de 15-20 de maşini se retrage cu greu prin noroaie.
“La marginea satului Liceşti, de vorbă”.
- Nu ne-aţi lămurit voi ieri? Alaltăieri? De-o lună de când ne lămuriţi. “Nu vrem colectiv!”. Voi nu v-aţi lămurit?”.
- Este bine în colectiv! Nu mai daţi cote. Munciţi mai puţin şi aveţi mai mult. Bătrânii, bolnavii vor primi pensii mari.
- Minciuni!!!
- “Nu!”, “Nu!”, “Nu!”. Vrem gospodăria noastră! “Este mai bine stăpân decât slugă!”.
- Tu, tu, tu: mergeţi cu noi la “Sfat” (Primărie, n.r.).
Ţipete. Nu vrem noi!!! “Nu-i lăsăm noi!”. Femeile ţinând de cei vizaţi: “Plecaţi sau vă răsturnăm maşinile? V-am mai spus: ne puteţi băga în colectiv morţi, dar nu vii!
- Bine. O să vă băgăm morţi, dacă aşa vreţi voi. (…)>>.

Planul de stat

Oamenii nu puteau fi convinşi deoarece îşi aminteau prea bine cele spuse cu ani în urmă, tot de activităţi de partid ai P.C.R. care - în 1948 - jurau cu mâna pe inima de şarpe şi communist: “Să ne bateţi pe noi cu pietroaie când ne veţi prinde în satul dumneavoastră dacă în România se va face colectiv”. S-a făcut colectiv în Uniunea Sovietică, unde erau stepe şi nu puteau fi lucrate în individualitate. Numai doar un an - 1949 -, şi noţiunea de comunism se concretize în ţara noastră. Colectiv - socialism - în România. Cote grele şi impozite mari pentru pământ, pe vite, pe casă, pe lot.

Acelaşi manuscris al lui Florica Nae Vlad ne mai dezvăluie şi alte lucruri cutremurătoare…

<<Maşinile sunt lăsate jos, în vale, şi trupa urcă - infanterie. Ora (incredibil!): 6 dimineaţa zilei de 15 ianuarie. Marin Ilie Petcu, cel mai iscusit şi corect ţăran şi mecanic; casă de lut cu trei camere “chiabur” (??).
Mărturia lui Rada I. Stanculescu: “La Sfatul Popular, pusă pe un taburet şi bătută cu cravaşa din două părţi de la picioare, de jos, până sus la umeri, să spună unde este soţul ei, Marin Petcu. La Securitatea din Piteşti este bătută ca să avorteze şi copilul, ea fiind însărcinată.
“Omorâţi-ne pe amândoi!”, strigă femeia, mamă a încă patru copii mici. “Timp de 21 de luni a rămas carnea pe mine neagră ca tuciul, după care a început să se îngălbenească” - spune ea şi astăzi plângând”. [...]
La 1 februarie 1961 se reîntorc forţele de ordine.
Mărturia soţiei lui Ilie Stănculescu, Rada Stănculescu:
[...] “În noaptea de 1 februarie 1961, soţul meu, Stănculescu Ilie, este arestat [...]. Soţul meu când vine acasă după doi ani are să-mi spună că a fost chinuit şi bătut greu. La Sfatul Popular şi în special - la Securitate, la Piteşti, mi-a spus că aşa a fost, că li se spune să scrie ce vor, că semnează ca să scape de chinuri. S-a îmbolnăvit de inimă şi cădea în neştire. Copiilor nu le-a spus că a fost bătut, doar atât le-a spus: să nu se facă membri de partid”.

În acea vreme, răscoala a cuprins şi comuna Schitu-Greci. Au pătimit mulţi. Sunt pomeniţi printre alţii: Ion Moşteanu, Ilie Ivăncescu şi mulţi alţii. Apoi lucrurile s-au potolit aparent - prin arestări, prin condamnări, case distruse. Încet, încet s-a intrat în “normalul” “anormalităţii”. A început epoca cotelor, a “altor boabe”. Ţăranul primea o carte: “Obligaţiune de predare”. Cu antetul, sus: “Republica Populară Română”, “Partidul Muncitoresc Român”. Să se ştie de pe ce tărâm a fost adusă şi cine a scris cartea. În această “cartă”, completată la “Sfatul Popular”, erau trecute obligaţiunile: cotele, cantităţile lor, pe care erai împins să le predai.
         
Planul de stat. Că nu aveai nici o oaie şi erai trecut... treizeci de oi (“să le cumperi”). Că aveai 1 ha pământ şi erai trecut 1,5 - 2 ha. Că te impunea să însămânţezi un... pogon de dovleci, ca pe tatăl meu (batjocură!), printr-un certificat în plan de însămânţări”, şi îţi cerea cota de grâu pentru acel pogon. [...] Că nu aveai absolut picior de vită, că îţi mâncase ce avuseseşi şi erai impus să dai “cota de carne de vită”, “cota de carne de porc”; dai acestea pentru... pentru pământ. Pentru acel pământ pentru care erai impus să dai grâu, porumb, bani. La treerat exista un “delegat”. El majora şi confisca. Tatăl meu, în 1948: 2.800 kg de grâu, impus: 4.000 kg. Produsele de bază la care eşti impus şi pe care le predai: grâu, porumb, floarea-soarelui, lapte, mazăre, ceapă (va crede posteritatea?), fân (regiune de şes!), lucernă. Şi nelipsita cotă de carne de porc şi carne de vită. Că nu aveai un produs - fân, mazăre, lucernă (de unde??), erai impus să dai “alte boabe”…>>.
 

Mai puteţi citi pe aceeaşi temă:

Marea colectivizare în Maramureş. Moroşencele au dat tonul revoltelor. Ieudul lui Hruşcă-prima localitate colectivizată

Colectivizarea din judeţul Arad a fost făcută de comunişti cu preţul unor execuţii publice

O jumătate de secol de la răscoala ţăranilor din Săgeata împotriva colectivizării