Cum s-a făcut colectivizarea în judeţul Brăila: „Nu vrei să treci la CAP? Nu vrei colectivă?! Ia în bot, chiaburule!”

La începutlul secolului XX, când bursa de la Brăila fixa preţul grâului pentru lumea întreagă, mediul rural brăilean excela în domeniul produceţiei agricole. Acest lucru se întâmpla datorită ţăranilor gospodari, care se mândreau cu rodul muncii lor neostenite. Când au venit comuniştii, pe fruntaşii satelor i-au numit chiaburi şi i-au forţat, în numele colectivizării, să se lepede de ce avau mai drag pe lume: pământul de la câmp.

Adevărate drame s-au trăit atunci în lumea satului brăilean. Mulţi dintre cei care n-au vrut să îşi cedeze terenurile şi vitele au făcut ani mulţi de puşcărie. Unii nu s-au mai întors niciodată acasă. Au fost, însă, şi situaţii când sătenii îndărătnici au fost ţinuţi în arest doar trei săptămâni, perioadă în care au fost bătuţi crunt. Li s-a dat drumul apoi, însă teroarea psihică a continuat până când, finalmente, au cedat, acceptând să îşi înscrie pământul la comun, în aşa numitele Cooperative Agricole de Producţie (CAP).

Rodica Ilie este descendenta unei familii de fruntaşi din comuna brăileană Salcia Tudor. Acum are aproape 50 de ani şi încă nu fusese născută pe vremea când comuniştii îl presau pe tatăl său să renunţe la cele 14 de hectare de pămân moştenite din moşi strămoşi.

„Când a început colectivizarea, fraţii mei erau deja mărişori, dar nu într-atât cât să înţeleagă exact de ce pierdeau părinţii nopţi întregi sfătuindu-se, de ce într-o bună zi o maşină IMS a oprit la poarta noastră şi l-au luat pe tata. Şi l-au dus, trei săptămâni a lipsit de acasă. Iar când s-a întors, nu mai era el.

După 3 săptămâni, când a venit acasă,fraţii mei aproape nu l-au recunoscut, avea faţa tumefiată, îl loviseră numai în cap şi-n gură (de aici i s-a tras şi moartea - cancer sublingual): «Nu vrei să treci la CAP? Nu vrei colectivă?! Ia în bot, chiaburule! O să ne rogi tu, în curând!»", povesteşte femeia, cu vădită emoţie, calvarul prin care a trecut familia sa.

Îşi aminteşte că tatăl său, ce purta nume de prooroc, Ilie Ilie, nu a vrut să cedeze, nici chiar când băieţii săi cei mari, ajunşi de vârsta liceului, nu erau acceptaţi în învăţământ, deoarece purtau pecetea „familiei de chiaburi”.

Bărbatul, care a tot aştepta în zadar „să vină americanii” a înţeles, însă, că împotrivirea nu mai are rost, atunci când, cu o cruzime fără margini, regimul comunist a masacrat caii ţăranilor.

Uciderea mânjilor

„Avea tata doi noateni, adică doi mânji de vreo 3 ani, negri ca pana corbului, o frumuseţe după care râvneau samsarii din şapte sate de la munte. Nu i-a dat, erau prea mândri ca să le pună un preţ. Cel de la Sfatul Popular le-a dat şi el roată luni la rând. Tata n-a vrut să cedeze. A preferat să dea din oi, dar caii, vaca şi căruţa, nu. Comuniştii însă aveau şi ei orgoliul lor. Aşa că, dintr-o dată, în sat s-a instaurat epidemie de anemie infecţioasă. Au fost adunaţi toţi caii de prin curţi (vă daţi seama, ai mei nu erau singurii opozanţi) şi duşi la marginea satului.

Câmpul era plin de armată, în zori soldaţii săpaseră deja o groapă, iar pe măsură ce veneau, caii erau aşezaţi de jur împrejurul ei. Când i-a văzut pe buza gropii uitâdu-se făloşi şi neştiutori la călăii ce-şi ridicaseră deja puştile la ochi, tata a înţeles că toată truda lui nu mai făcea doi bani. Când i-a văzut rostogolindu-se în groapă, a suferit la fel de mult ca atunci când şi-a văzut camarazii ciuruiţi în război, în Munţii Tatra.

La mai puţin de o săptămână, când a auzit că vor veni şi după vacă, a scos-o din grajd şi a plecat cu ea spre Măicăneşti. A dat-o în târg, niciodată nu a spus la ce preţ. Când s-a întors în sat a tras direct la bufet şi a cumpărat ţuică pentru tot satul, inclusiv pentru şefii de la colectiv. Bea şi murmura: « 'Tu-vă muma-n cur de jigodii, o beau şi vouă nu v-o las!». Cineva a anunţat-o pe mama. A mers după el şi l-a luat acasă. «De ce măi, omule, de ce?», şoptea printre lacrimi.

Pe uliţă, fraţii mei le-au ieşit în întâmpinare, fiindcă avuseseră unii vecini grijă să le spună «Ce-a făcut nenorocitu de tac'tu». Păşeau ţn urma lor îngânând: «De ce, bre, de cei ai vândut vaca? Noi ce mai mâncăm?». Le-a răspuns după mulţi ani, când deja eram şi eu mare. «Am vrut ca, atunci când veţi înţelege, să nu vă fie ruşine că am fost tatăl vostru»”, ne-a povestit Elena Ilie, ţn prezent profesoară la o şcoală din municipiul Brăila

Ea s-a născut în anii '60, când familia sa locuia cu chirie într-o casă din oraş. După ce şi-a vândut vaca, tatăl său a cedat tot pământul familiei la CAP, şi-a luat familia şi s-a mutat în Brăila. Voia să fie cât mai departe de pământul pe care nu-l mai putea să-l trudească cu aceeaşi tragere de inimă, fiindcă pierduse conştiinţa faptului că îi aparţine lui şi urmaşilor lui.

Citiţi şi

VIDEO Colectivizarea în Vrancea s-a făcut cu puşca şi ciomagul. Sute de ţărani au îndurat ani grei de temniţă pentru că s-au opus să-şi dea pământul la CAP