Ce amendă a primit un şofer de microbuz care transporta de două ori mai mulţi călători decât îi era permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul de microbuz a fost amendat FOTO: IPJ Olt
Şoferul de microbuz a fost amendat FOTO: IPJ Olt

Şoferul unui microbuz a fost sancţionat de poliţişti cu o amendă substanţială atunci când aceştia au descoperit că a acceptat să transporte 17 călători peste limita maximă autorizată.

Şoferul, din judeţul Olt, a avut ghinionul unei acţiuni în trafic, desfăşurată miercuri, 16 februarie 2022, de poliţiştii olteni. S-au aplicat 105 amenzi, una dintre acestea fiind dată şoferului care conducea mircobuzul de transport în comun.  

„În jurul orei 14:00, un bărbat, din comuna Grojdibodu, a fost depistat în oraşul Corabia, în timp ce efectua transport public de persoane, cu un microbuz, transportând cu 17 persoane mai mult decât numărul maxim de locuri înscris în certificatul de înmatriculare. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 9.000 de lei“, au transmis reprezentanţii IPJ Olt.

Acţiunea poliţiştilor a avut loc în intervalul 11:00 - 16:00, în zona de sud a judeţului Olt, fiind desfăşurată de poliţiştii Serviciului Rutier Olt şi de cei ai structurilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, scopul fiind creşterea gradului de siguranţă rutieră şi depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.

Au fost aplicate 105 sancţiuni contravenţionale,  în valoare totală de 63.385 de lei şi au fost reţinute 29 de permise de conducere, toate pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei legale maxim admisă pe sectorul de drum respectiv. De asemenea au fost retrase şi trei certificate de înmatriculare.

S-au întocmit şi patru dosare penale, fiind depistate patru persoane care conduceau fără permis de conducere.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cursă nebună a unui tânăr fără permis, oprit doar cu focuri de armă. Maşina era a concubinei cu 9 ani mai mare

Un bătrân de 80 ani a fost arestat pentru că şi-a înjunghiat o cunoştinţă. Motivul: o plată de 50 lei

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite