Câte activităţi extraşcolare alegem pentru copii. Psihologii explică cum reuşesc părinţii să omită sufletul celor mici
0Luni-teatru, marţi-dans contemporan, miercuri-dezvoltare personală, joi – tenis, vineri – pictură, cam aşa arată programul multor puşti astăzi. De obicei sunt alegerile părinţilor, însă cu ce implicaţii încearcă să ne deschidă ochii psihologii.
E o dramă, astăzi, ca cel mic să nu ştie o boabă de engleză, când copilul vecinei sau prietenei o vorbeşte fluent. E tragedie că nu rezolvă la fel de repede şi de corect problemele precum alţi colegi de clasă, iar dacă nu vrea şi nu vrea să facă un sport, cel puţin un membru al familiei are de obiectat. Din ce în ce mai puţini sunt copiii care-şi mai permit luxul să simtă copilăria, neîncorsetaţi de dorinţele şi ambiţiile părinţilor lor. Pentru că, da, spun psihologii, de foarte multe ori, atunci când ne împingem copilul de la spate de colo-colo, nu e vorba decât de ceea ce de fapt adulţii îşi doresc.
„Copiii au nevoie de joc ca de aer“
Un şcolar de vârstă mică, după programul de şcoală şi, eventual, after school, are încă de dus, până seara, sarcini la bun sfârşit. Sunt acele activităţi extraşcolare spre care îi îndreptăm, ca părinţi, din dorinţa de a le deschide orizonturi noi, convinşi fiind că această vârstă, când asimilează cu uşurinţă cunoştinţe noi, trebuie valorificată pe deplin. Nimic greşit până aici, spune psihologul Camelia Tiţa, însă modul cum le alegem şi reacţia copilului, cum resimte acesta totul, trebuie să fie hotărâtoare.
„În primul rând trebuie să înţelegem un lucru simplu: copiii au nevoie de timp liber să se joace, prin joc învaţă. Au nevoie de joc ca de aer. Să le acordăm această înţelegere, să le acorăm timp doar pentru ei. Dacă trec de la programul de şcoală la alte teme, la meditaţii, după care la diferite forme de activităţi extraşcolare, nu e în regulă“, spune psihologul.
Ceea ce nu înseamnă să-i lipsim de aceste activităşi extraşcolare, ci să le alegem în concordanţă cu nevoile lor. „Ideal este ca aceste activităţi să combine partea de relaxare cu scopul de a învăţa lucruri noi. Dacă acolo se relaxează, se distrează, sunt activităţi care le plac foarte tare, atunci acele activităţi îşi ating scopul. Ce facem însă când părinţii îi obligă să meargă?“, întreabă psihologul, menţionând că deloc puţine sunt cazurile în care, pentru că lucrurile nu se derulează conform planului părinţilor, se ajunge la conflicte şi, în cazuri grave, la probleme ale celor mici.
Cât despre cât de frecvente ar trebui să fie aceste activităţi, specialistul spune că de două-trei ori pe săptămână este sufiecient, însă „cu o singură condiţie – să-i placă ce face“.
Cum alegem activităţile
Dacă ce ne dorim noi pentru ei poate să nu fie cea mai bună alegere, cum procedăm totuşi? „Eu sunt împotriva activităţilor forţate. Dacă celui mic nu-i place... Ştiţi cum e? E ca şi cum am mânca o friptură, noi o savurăm, iar celălalt o înghite cu noduri, pentru că are alte preferinţe. I-aş ruga pe părinţi să nu mai fie într-o permanentă competiţie de genul - dacă vecinul îl duce la trei cercuri, eu trebuie să-l duc la patru. Pierd din vedere, în ambiţia, mândria, ego-ul părintesc sufletul copilului, trebuinţele lui. Ar trebui să se întrebe: «Ce nevoi are copilul meu?». Un părinte care-şi cunoaşte cât de cât copilul ştie ce înclinaţii are şi va căuta să-i dezvolte aceste înclinaţii. Poate că are un simţ artistic deosebit, poate are o voce foarte frumoasă, sau este o fire sportivă. Dacă simte că are nevoie de ajutor poate să întrebe învăţătoarea ce crede că i s-ar potrivi, sau un consilier şcolar. O greşeală, însă, pe care părinţii o fac frecvent, este aceea de a compara copiii. „Dacă X poate, trebuie să poată şi el“, ceea ce nu este deloc în regulă. Fiecare e mai bun la ceva, trebuie să mergem pe aceste înclinaţii.
Chiar şi în aceste încercări multiple există o parte bună, vorbesc acum de acele situaţii în care merge şi încearcă diverse activităţi, însă pare să nu-i placă nici una. Va învăţa lecţia muncii, a străduinţei, va şti că, spre exemplu, să fii un bun dansator nu implică doar partea de scenă, de spectacol, ci şi multă-multă muncă. Dacă sunteţi într-un astfel de caz, daţi-i celui mic răgazul să se hotărască. Nu e deloc OK să-l târăsc pe cel mic de colo-colo doar de dragul de a face mişcare sau în încercarea de a-i ocupa timpul“, spune psihologul.
Lucrurile stau cam la fel şi în cazul activităţilor copiilor mai mari. Ei ar trebui să continue activităţile începute, dacă acestea le aduc satisfacţii, şi să aleagă activităţi noi în acord cu înclinaţiile şi preocupările lor. „Condiţia este să le facă plăcere şi să aibă motivaţie, pentru că motivaţia este motorul tuturor acţiunilor. Dacă nu există miză, interes, dacă facem lucrurile din obligaţie, din păcate se ajunge la lucruri foarte-foarte grave. Copiii vor fi nefericiţi, vor dezvolta diverse tulburări emoţionale, se vor simţi folosiţi“, mai spune psihologul Camelia Tiţa.
Oricât de multe şi de plăcute ar fi activităţile lor extraşcolare, cel mai mult, menţionează specialistul, copiii au însă nevoie să facă echipă cu părinţii lor, să se joace, să simtă că au căzut graniţele dintre omul mare, autoritar, şi copilul care îşi doreşte atenţia celor dragi mai mult decât jucăriile din reclame.
Se încarcă comentariile...
