Festivalul Toamnei de la Balş, amânat din cauza vremii nefavorabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a şaptea ediţie a “Festivalul toamnei”, ce trebuia să aibă loc în cursul acestui week-end în oraşul Balş, a trebuit amânat. Motivul este reprezentat de condiţiile meteo nefavorabile. Invitaţii chemaţi să îi încânte pe locuitorii oraşului au fost anunţaţi de schimbare, aceştia urmând să vină la Balş imediat ce vremea va permite.

Autorităţile locale din Balş s-au pregătit cu câteva luni înainte pentru spectacolele ce urma să aibă loc în timpul acestui week-end, sâmbătă şi duminică. Din păcate, avertizarea Autorităţii Naţionale de Meteorologie a dat total peste cap planurile diriguitorilor autohtoni, care s-au văzut nevoiţi să amâne Festivalul.

“Din cauza vremii nefavorabile despre care am fost avertizaţi de autorităţile specializate de la Bucureşti - cod galben de vânt, lapoviţă şi ploaie, Primăria Balş a decis amânarea Festivalului Toamnei pentru o dată ce va fi adusă la cunoştinţă publicului imediat ce aceasta va fi stabilită”, a precizat Cristian Popescu, purtător de cuvânt al instituţiei menţionate.

Ca şi cum nu ar fi fost suficient, un autovehicul al organizatorilor încărcat cu logistică a suferit avarii importante în urma producerii, astăzi, a unui incident în Capitală cauzat tot de vremea nefavorabilă.

Aproximativ 15 interpreţi de muzică uşoară şi populară, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, au fost invitaţi la spectacol ca să îi încânte pe bălşeni. Printre invitaţii care trebuie să se afle în acest week-end la Balş se numără: Smiley, Irina Loghin, F Charm şi Rolla Sparks, Vali Vijelie, Axinte de la Vacanţa Mare, Pact by Leo Iorga şi Adrian Ordeanu, Ionuţ Galanti şi ansamblul “Asteria”, Diana Călinescu, Aurel Moga, Marcko, Dan Cernăvodeanu, Jull (Etno TV). Toţi aceştia vor reveni însă la Balş, cum spuneam, imediat ce vremea va permite, pentru derularea Festivalului Toamnei, manifestare devenită tradiţie în acest oraş.

Mai puteţi citi:

Balşul va avea un Muzeu al Olăritului

FOTO  Cinematograful din Balş, închis de ani de zile, se degradează de la o zi la alta

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite