UPDATE Poleiul a făcut o victimă pe un drum din Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
accident olt

Un bărbat a ajuns la spital în urma unui accident petrecut pe un drum din judeţul Olt, poliţiştii cercetând împrejurările în care un şofer a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens.

UPDATE: În urma cercetărilor întreprinse la faţa locului s-a stabilit că o femeie în vârstă de 42 ani, din Teleorman, comuna Crângeni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 546, în afara localităţii Brebeni, la efectuarea virajului la stânga nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu polei) şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Maşina a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat în vâstă de 37 ani. În urma accidentului a fost rănit un bărbat, pasager în prima maşină, care a acuzat dureri la nivelul coloanei, fiind transportat la SJU Slatina şi investigat medical.

Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool, au mai stabilit poliţiştii, conform informaţiilor transmise de purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Ştirea iniţială 

Un conducător auto a pierdut, într-o curbă, controlul asupra direcţiei de mers pe drumul DJ 546, în zona Brebeni – Coteana, pătrunzând pe contrasens şi intrând în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului o persoană, un bărbat, pasageră în unul dintre autoturisme, a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Ştire în curs de actualizare.

accident olt
Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite