Un sibian a construit o casă pentru o familie săracă din satul lui: „E o mulţumire foare mare când te gândeşti că ai schimbat viaţa unor oameni“
0Toma Stupu, un bărbat din comuna Vurpăr, judeţul Sibiu, şi-a mobilizat prietenii şi împreună au ridicat o casă nouă pentru o familie cu nouă copii a cărei locuinţă s-a prăbuşit.
Vurpăr e o comună la nici 30 de kilometri de Sibiu, ruptă parcă de timp. Fără semnal în majoritatea reţelelor de telefonie, cu asfalt doar la strada principală, localitatea are foarte mulţi oameni săraci, care se zbat să supravieţuiască. Pentru o astfel de familie, un om simplu din sat, Toma Stupu, a reuşit însă să facă, alături de prieteni, o adevărată minune.
Viorel Henţu are 34 de ani, nouă copii şi al zecelea pe drum. E om simplu, dar cu frica lui Dumnezeu şi foarte muncitor, şi pentru asta l-a apreciat mult Toma Stupu (27 de ani), care se ocupă de creşterea animalelor. Când are nevoie de ajutor, Toma îl ia de fiecare dată la muncă pe Viorel, ca zilier, şi e foarte mulţumit că omul îşi vede de treabă şi o face foarte bine.
Viorel, cei nouă copii şi soţia sa însărcinată cu al zecelea stăteau până nu de mult într-o casă veche care, în toamna acestui an, pur şi simplu s-a dărâmat. Iar Toma n-a putut să stea cu mâinile în sân. Aşa că şi-a mobilizat prietenii şi împreună au făcut pentru Viorel şi copiii lor un gest rar: le-au ridicat o casă.
„Pe Viorel îl am la lucru tot timpul, zilier, şi situaţia lor e veche: stăteau în casa de pământ de 15 ani. Acum s-a degradat în ultimul hal şi am spus că trebuie să facem ceva să îi scoatem din impasul ăsta. Eu am avut iniţiativa să începem acest proiect, dar am reuşit cu ajutorul mai multor prieteni de-ai mei. Pământul a fost donat de Ioan Neagu, care a dat şi lemnăria, şi bani pentru ce a mai trebuit. Mihai Got a dat cărămida, Ionuţ Ghebenei a dat cimentul şi varul, Johann Dietrich a donat tabla pentru acoperiş, eu am dat balastul, nisipul şi bani, iar cei din comunitatea «Tineri de bine» (n.r. – tineri români din străinătate care sprijină cazurile sociale din România) ne-au ajutat cu 251 de euro“, povesteşte Toma.
„DOAR LA FINISAJE AM PLĂTIT PE CINEVA“
La fel ca Toma, prietenii lui sunt oameni simpli din comună. Şi, deşi fiecare are propriile probleme, toţi au lăsat ce-au avut de făcut acasă şi au muncit să ridice pentru Viorel şi pentru copiii lui o locuinţă normală. „Ne-am apucat de lucru în luna septembrie şi acum e tencuită la interior. La exterior încă nu. Se pot muta, mai trebuie doar mobilierul. S-a construit pe bază de voluntariat, cu oameni din sat, doar la finisaje am plătit pe cineva. Nu a mers greu, când ai ce îţi trebuie faci repede“, povesteşte Toma.
Pe Toma Stupu cel mai mult l-a impresionat reacţia copiilor care au primit casa nouă. „Unul dintre copiii familiei, de fiecare dată când trece pe lângă vreo casă, spune: «A mea e mai faină ca asta». Vă daţi seama ce diferenţă e faţă de condiţiile în care au trăit. Cealaltă casă a fost de pământ. E o mulţumire foarte mare, te gândeşti că le-ai schimbat viaţa practic cu ajutorul câtorva persoane. Sunt o familie numeroasă, nu aveau nicio şansă. Ea nu lucrează, el e un om foarte harnic, dar nu ai nicio şansă să faci ceva cu atâta familie“, rezumă Toma.
„DINCOLO ERA FOARTE RĂU“
În căsuţa nouă, abia terminată, le-au construit şi o sobă: când intri e cald şi bine. Viorel Henţu se uită în jur şi parcă nici acum nu-i vine să creadă. „Dincolo, în casa veche, era foarte rău, nu puteam să ţinem un pat, un dulap, nimic. Până la urmă s-a dărâmat. Ce au făcut oamenii ăştia pentru noi înseamnă foarte mult, Dumnezeu ne-a ajutat. Domnul Toma înseamnă foarte mult pentru mine, lucrez la el, m-a ajutat foarte mult“, povesteşte bărbatul.
Viorel Henţu are nouă copii şi unul pe drum: Eliza (16 ani), Ana Maria (15 ani), Gabriel (13 ani), Georgiana (11 ani), Cosmin (9 ani), Răzvan (7 ani), Lorena (5 ani), Andreea (4 ani), Teodora (2 ani). Câştigă, din munca de zilier, în jur de 700 de lei pe lună, mai au alocaţiile copiilor şi un ajutor social de 120 de lei. Se descurcă extrem de greu şi niciunul dintre copii nu merge la şcoală sau la grădiniţă. Nu au, spune mama, cum să-i trimită, nu au haine, nici încălţări, nici mâncare.
„Au mers două copile la şcoală, dar nu le-am mai lăsat că nu avem posibilitate să le trimitem, nu am avut haine, nu am avut încălţăminte. Numai soţul lucrează cu ziua, eu stau acasă cu copiii. În casa veche a fost rău de tot, îmi era frică numai să nu înceapă ploaia sau să nu înceapă vântul. Să ferească Dumnezeu cum am trăit în casa aia! Oamenii ăştia ne-au făcut un mare bine, să le dea Dumnezeu sănătate tuturor celor care ne-au ajutat, nu aveam altfel cum să ne ridicăm o casă. Domnul Toma ne-a făcut casa asta, el ne-a ajutat“, povesteşte şi Ana, soţia lui Viorel.
„ÎMI DORESC SĂ MĂ DUC LA ŞCOALĂ“
Chiar dacă de-a lungul anilor le-a fost extrem de greu, niciodată nu şi-au pus problema să-şi dea vreun prunc în grija statului. Copiii sunt viaţa lor. „Sub nicio formă nu renunţ la copii, nici nu mi-a trecut prin cap, să ştiu bine că mă duc şi lucrez până mor“, spune Viorel.
În casa nouă a familiei Henţu e nevoie de foarte multe, începând cu mobilierul. Apoi, copiii au în continuare nevoie de haine, încălţăminte şi alimente. Andreea (4 ani) şi Lorena (5 ani), copiii care n-au avut niciodată jucării, visează la păpuşi îmbrăcate frumos şi la un munte de dulciuri. Fetele mai mari îşi doresc însă altceva. „Eu vreau foarte mult să merg la şcoală, nu m-am dus că nu a avut mama cu ce să ne îmbrace şi să ne încalţe. Nu ştiu să scriu şi să citesc. Îmi doresc să mă duc la şcoală“, spune Georgiana (11 ani).
CUM PUTEM AJUTA
Dacă doriţi să ajutaţi familia Henţu, îl puteţi contacta pe Toma Stupu la numărul de telefon 0762.175.446. Nici Viorel Henţu, şi nici soţia sa nu au telefoane mobile, însă Toma Stupu vă poate îndruma să ajungeţi la ei.
Vă mai recomandăm:
Aurelia Rusu (68 de ani), fostă profesoară de limba română, acum pensionată, a amenajat într-o veche casă săsească din localitatea Bazna un mini-muzeu splendid cu obiecte vechi săseşti, şi a publicat de asemenea o carte cu reţete tradiţionale ale saşilor.
Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.
Germanul Christian Rummel (30 de ani) s-a mutat în România în 2010, după ce a ajuns pentru prima dată aici în 2007, în cadrul unui program pentru calfele călătoare. Cucerit de farmecul tradiţiilor locale, şi-a întemeiat o familie şi trăieşte în satul sibian Richiş, unde a repornit atelierul de dogărie.
Se încarcă comentariile...
