Rămas bun, Domn Profesor. Medicul Ioan Baier, unul din cei mai cunoscuţi ortopezi sibieni, a murit
0
Unul dintre cei mai cunoscuţi ortopezi sibieni a murit duminică, în urma unui stop cardio-respirator. Lasă în urmă oameni care l-au iubit, l-au respectat şi i-au apreciat munca, lacrimi şi foarte multe amintiri frumoase în sufletele celor care l-au cunoscut.
„Tot ce-am făcut a fost pentru profesia asta”. Aşa îşi începea Domn Profesor povestea, în urmă cu exact trei ani, în cabinetul său de la Spitalul Judeţean din Sibiu. Făceam o poveste frumoasă pentru Adevărul de seară şi ne vorbea, zâmbind, despre cei 40 de ani de muncă şi cele mai bine de 30.000 de intervenţii chirurgicale.
Mângâind cald, cu privirea, poza lui Bobo, nepoţelul drag mai mult decât orice pe lume, zecile de diplome şi medalii strânse pe pereţi, reuşitele adunate în suflet, Domn Profesor, aşa cum a rămas pentru toţi cei care au apreciat munca şi omul, şi-a amintit cu drag de paşii făcuţi până să ajungă unul din cei mai renumiţi medici ai Sibiului.
A terminat în 1971 Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti, iar în primii doi ani, de stagiatură, a fost medic de ţară, după care au urmat alţi doi ani, ca medic de intreprindere, la Combinatul Siderurgic din Hunedoara. În 1976 a dat concurs pentru intrarea în secundariat, la vremea respectivă, actualul examen de rezidenţiat. Cei trei ani de rezidenţiat i-a făcut în Bucureşti, la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi apoi la Spitalul Universitar, care atunci se deschisese. „Am fost la momentul respectiv, la profesorul Denischi, doar 14 rezidenţi, şi marea majoritate suntem profesori, şefi de secţii, iar unii profesează în străinătate”, povestea profesorul Baier.
În 1979, a venit la Sibiu unde, la momentul respectiv, nu era secţie de ortopedie, doar câteva paturi în cadrul chirurgiei. Un an mai târziu, s-a înfiinţat un compartiment de ortopedie, iar secţia a luat naştere în 1982. Din 1988, tot prin concurs, a devenit şef de secţie, şi tot atunci a devenit şi medic primar. În paralel, şi-a urmat o altă mare pasiune, cea pentru cariera didactică. A început în 1993 ca şef de lucrări, în 1996 a devenit conferenţiar iar din 2000 a devenit profesor universitar. Timp de 14 ani, din 1995 şi până în 2009, a fost director medical al celei mai mari unităţi sanitare din judeţ, şi a condus timp de opt ani Colegiul Medicilor din Sibiu.
În cabinetul plin de poveşti, prin care au trecut, de-a lungul anilor, atâtea mii de pacienţi, profesorul Baier şi-a amintit atunci că două au fost momentelele cu cea mai mare încărcătură în întreaga sa carieră. Primul a fost cutremurul din 1977, pe care l-a prins ca şi rezident în Bucureşti. „Am avut foarte multe picioare zdrobite, amputaţii, a fost un moment greu, dificil, dar care mi-a permis profesional să mă dezvolt”, spunea profesorul Baier. Cel de-al doilea moment a fost cel al Revoluţiei din 1989, când a avut 94 de pacienţi împuşcaţi, la Sibiu. „Trei luni de zile n-am plecat acasă, mergeam doar să-mi văd familia cîte o oră, două şi mă întorceam la spital”, povestea profesorul Baier.
Ne-a povestit cu drag despre Bobo, nepoţelul lui, despre plăcerea cu care urmăreşte filme de calitate, despre cât de mult îi place să asculte muzică, soţia sa fiind absolventă de Conservator. Vorbea despre cât de mult apreciază punctualitatea, despre cât de tare detestă agresivitatea prezentă în tot mai multe medii din ziua de azi. Despre medicina românească aflată la o mare răscruce. Despre studenţii şi doctoranzii lui, despre catedra în faţa căreia se aşeza de fiecare dată cu atâta dragoste. Despre viaţa lui din sala de operaţii, despre dăruire, despre oameni care au trecut pragul cabinetului în lacrimi şi au plecat din spital zâmbind. Şi, spunând toate acestea, zâmbea…
De duminică, Domn Profesor ţine în mână bisturiul drag într-o altă lume, vegheat de îngeri. A plecat brusc, la 69 de ani, dintr-o lume în care mai avea, cu siguranţă, enorm de multe de făcut. Foarte mulţi îi vor duce dorul. Pe toţi, cu siguranţă, îi va veghea şi îi va ocroti dintr-o lume mai bună.
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE
Vă mai recomandăm:
Povestea neamţului care a adus sute de turişti străini într-un sat uitat de Dumnezeu din Sibiu
Sasul Paul Hemmerth avea 14 ani când a plecat cu familia din România. Ajuns în Germania producător de documentare şi ghid pentru destinaţii exotice, i-a lipsit mereu sentimentul de „acasă“. Aşa că s-a întors în România şi a făcut minuni într-un sat vechi, uitat de Dumnezeu: la Richiş, judeţul Sibiu.
FOTO Păltiniş la 120 de ani. Povestea vechii staţiuni montane săseşti Hohe Rinne
În decorul splendid al Munţilor Cindrel, în 1894 o asociaţie săsească pune bazele renumitei staţiuni montane româneşti Păltiniş. La mai bine de un secol de atunci, zona a rămas un adevărat rai al iubitorilor de drumeţii montane şi al pasionaţilor sporturilor de iarnă.
FOTO Vacanţă în colibe ciobăneşti. Relaxare în cel mai autentic stil românesc
La patru kilometri de Tilişca, un sat din Mărginimea Sibiului, în inima muntelui, câţiva ciobani autentici aşteaptă turişti pentru o vacanţă în colibe vechi de mai bine de 100 de ani, cu mâncare tradiţională de la stână.
Se încarcă comentariile...
