FOTO Păltiniş la 120 de ani. Povestea vechii staţiuni montane săseşti Hohe Rinne
0În decorul splendid al Munţilor Cindrel, în 1894 o asociaţie săsească pune bazele renumitei staţiuni montane româneşti Păltiniş. La mai bine de un secol de atunci, zona a rămas un adevărat rai al iubitorilor de drumeţii montane şi al pasionaţilor sporturilor de iarnă.
Arhitectul Constantin Voiciulescu (82 de ani) a venit la Păltiniş în 1960, de la Braşov, şi s-a angajat la Întreprinderea Balneoclimaterică (IBC) Păltiniş, „mama cabanelor“, instituţie care administra toate cabanele din Munţii Cindrelului, din Munţii Făgăraş şi staţiunile Ocna Sibiului, Bazna, Miercurea Sibiului şi Rodbav, pe lângă Voila, în judeţul Braşov.
Tinereţea lui a fost strâns legată de dezvoltarea staţiunii Păltiniş, întemeiată în 1894 de Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor (n.r. – Siebenbürgischer Karpathenverein, în limba germană, abreviat SKV), o organizaţie înfiinţată în 1880 de un grup de saşi din Sibiu. Voiciulescu, fostul şef al Serviciului Construcţii de la IBC Păltiniş, vorbeşte despre mica aşezare din inima Cindrelului cu o dragoste aproape părintească, cu vocea caldă a omului care şi-a lăsat pentru totdeauna printre brazii vechiului Hohe Rinne (prima denumire a staţiunii, în limba germană) şi gândul bun, şi sufletul. A fost cel care a contribuit la dezvoltarea staţiunii aflate la altitudinea de 1.442 de metri, proiectând prima pârtie şi realizând primul plan urbanistic al Păltinişului.
DUPĂ MODELUL DIN ALPI
„Sfârşitul anilor 1800 a fost perioada de înfiinţare a mai multor societăţi turistice, şi pe partea sudică, şi pe partea nordică a Carpaţilor. Cei care au înfiinţat Păltinişul au beneficiat de sfaturile unui individ care făcea parte din trupele austro-ungare cantonate la Sibiu şi care cunoştea foarte bine situa-ţia din Alpi, pentru că tot cam în perioada aia a pornit şi dezvoltarea din Alpi, nu mai devreme. Era un om cunoscător al muntelui şi al posibilităţilor pe care le avea muntele, la ora aia, de dezvoltare“, îşi începe istorisirea arhitectul Constantin Voiciulescu.
Păltinişul se află la intersecţia unor mari drumuri pastorale, într-o zonă puternic vitalizată, iar ridicarea staţiunii a început cu ceea ce s-a numit Sanatoriul Păltiniş, şi acesta cuprindea un spaţiu mare de alimentaţie publică şi o serie de vile mai mici care erau în strânsă legătură cu acesta şi care acopereau aproximativ 100 de locuri de cazare, după cum îşi aminteşte arhitectul Voiciulescu. „Drumul iniţial de legătură între Sibiu şi Păltiniş era cel care trecea prin Cristian, şi din Cristian se mergea la Orlat, Gura Râului, iar din Gura Râului se intra la ceea ce se cheamă astăzi Şaua Călugăru“, explică arhitectul.
„EU SUNT ACELA CARE A DEMOLAT ÎN PĂLTINIŞ“
Cei care au pus bazele staţiunii, povesteşte zâmbind arhitectul Voiciulescu, au intuit şi au exploatat extrem de bine nu doar potenţialul turistic al zonei, ci, în primul rând, proprietăţile curative date de aşezarea acesteia. „Vindeau aer curat, vindeau băi de ace de brad, se culegeau crengi de brad care erau decojite, rămânea cetina, cetina era pisată, apoi fiartă şi băgată în băi, şi face bine la foarte multe chestii. La corpul de băi erau şase cabine care dădeau toate într-un coridor, care aveau fiecare un spaţiu unde să te dezbraci şi să faci câţiva paşi până să ajungi în baie. Era un băiaş sau o băieşiţă care venea şi făcea amestecul. Eu sunt acela care a demolat în Păltiniş, pentru că erau deja de nefolosit“, povesteşte arhitectul Voiciulescu.
Acesta apreciază că staţiunea avea tot ce-i trebuia pentru a fi, încă de pe atunci, un succes turistic. „Aveau aer curat, aveau tratamentele balneoclimaterice şi aveau drumeţiile. Ei (n. r. – SKV) au introdus marcajele în Păltiniş. Multă vreme, în tinereţea mea, pe brazi mai vedeai marcajele făcute cu miniu de plumb, aşa se numeşte, e un compus de plumb care dă o culoare portocalie foarte aprinsă şi pe care este exclus să poţi să-l distrugi“, adaugă Constantin Voiciulescu.
48 DE CLĂDIRI NAŢIONALIZATE
Din 1894 şi până în 1916 staţiunea s-a dezvoltat întruna, a avut un curs ascendent fără niciun fel de sincopă şi atunci normal că a apărut problema transportului. „Oamenii şi-au cumpărat un aşa-zis
omnibuz, adică o maşină mai mare în care puteau să încapă până la opt turişti, erau trei rânduri de scaune. În afară de asta, s-a dezvoltat serviciul medical, a fost un pavilion al medicilor. Eu ştiu de ele pentru că eu
le-am demolat. În locul pavilionului medicilor, stă acum blocul care s-a făcut pentru personalul Păltinişului, pentru că, la un moment dat, acest Plătiniş a avut personal care era la vreo 200-300 de oameni“, povesteşte arhitectul Voiciulescu.
Apoi, a venit Primul Război Mondial, iar după acesta lucrurile s-au reaşezat şi au mers foarte bine.
„În 1929-1930 deja se organizează o licitaţie de cumpărare de locuri în Păltiniş şi s-au ridicat vile. Iar în 1948, când s-a făcut naţionalizarea, au fost naţionalizate, în total, vreo 48 de clădiri, care depăşeau 1.500 de locuri de cazare, asta cu dormit la prici cu tot. Dintre acestea, Întreprinderea Balneoclimaterică Păltiniş a moştenit 28-32 de case, peste 1.000-1.200 de locuri de cazare“, povesteşte Constantin Voiciulescu. ;
Schitul Păltiniş
Mircea Dragoteanu vorbeşte în volumul „Istoria poştelor locale transilvane“, apărut la Editura Alma Mater din Cluj-Napoca, despre un alt moment extrem de important în istoria staţiunii: înfiinţarea Schitului unde este înmormântat astăzi marele Constantin Noica. „După 1924-1925 se ajunsese practic la starea dinainte de război. Clădirile sanatoriului şi Casei Turiştilor fuseseră renovate, aleile şi drumurile de acces erau curăţate şi ele, iar zeci de kilometri de trasee turistice îşi aşteptau excursioniştii proaspăt marcate şi recondiţionate. Confortul clădirilor aflate în administrarea SKV a fost însă crescut prin reînnoirea mobilierului, instalarea de noi sobe de teracotă, îmbunătăţirea condiţiilor din spaţiile de alimentaţie. Nu trebuie uitat un eveniment deosebit din 1928. În luna august a acelui an s-au inaugurat Schitul Ortodox (foto) şi Căminul de odihnă aferent acestuia, un frumos ansamblu de clădiri a fost ridicat la intrarea dinspre Răşinari a staţiunii“, scrie Mircea Dragoteanu în volumul amintit.
Onceşti, prima pârtie
Arhitectul Constantin Voiciulescu este cel care a proiectat pârtia Onceşti, cea mai veche din staţiune. Astăzi, îşi aminteşte zâmbind şi de prima instalaţie, rudimentară, cu care schiorii urcau în vârful pârtiei. „Lucrând pentru Păltiniş, am făcut pentru prima dată o mică instalaţie care să uşureze accesul pe pârtia mare, actuala Onceşti, şi care era de la Vila 1 până la drum. E jumătatea bucăţii care se vede astăzi. Instalaţia era, de fapt, un motor electric prins de un şasiu care se prindea de pământ cu un mosor în capăt, care învârtea un cablu de care se prindea toată lumea cu un mic cablu cu o piesă triunghiulară. Pârtia Onceşti am proiectat-o eu, instalaţia de transport pe cablu a proiectat-o un foarte bun prieten de-al meu de la Braşov cu care am fost coleg aproape patru ani“, povesteşte arhitectul. În 1975, tot Constantin Voiciulescu a făcut şi primul plan urbanistic al staţiunii.
Sibienii veneau să-şi cumpere pâine de la brutăria din Păltiniş
Norica Becheş (69 de ani) se ocupă şi acum de chioşcul de carte din staţiunea Păltiniş. Ani de zile, a împărţit o căbănuţă cochetă cu marele filosof Constantin Noica, „domnul Noica“, aşa cum îl găseşti prins cu suflet în foarte multe din poveştile ei.
Dincolo de anii aceia însă, Norica Becheş are în spate zeci de ani în care staţiunea din apropierea Sibiului i-a fost, cu adevărat, „acasă“. „Cred că prin 1965-1966, am ajuns în Păltiniş, eram oameni de munte, toţi sibieni, eram grupuri şi grupuri, urcam în Păltiniş cu sendvişuri după noi, cu raniţe. După multă drumeţie montană, am preluat o cabană, se numea Vila Paltinul, o fostă cabană a familiei Floaşiu. Eram administrator acolo în perioada aceea de glorie“, povesteşte Norica Becheş. Pe atunci, nu existau hoteluri multe, în jur de 47 de cabane, toate construcţii din lemn masiv, iar acestea erau întotdeauna pline cu turişti. „Erau cel puţin 1.000 de turişti pentru o cură de 18 zile, cura Hohe Rinne. Era o zonă bună pentru astmatici bronşici. Cabanele aveau sobe cu lemne, fiecare avea câte două etaje, erau câte două băi la fiecare etaj. Era uimitor! Cameristele şi administratoarele vilelor erau scoase din cutie şi cu bonete albe“, povesteşte Norica Becheş.
CEL MAI FRUMOS CADOU
Cu ochii înapoi pe terasa unei cabane splendide de lemn, Norica Becheş vede tot: şi cabinetul medical, şi recepţia, şi sala mare de cinematograf de lângă vechea Casă a Turiştilor, şi biblioteca din centrul staţiunii.
„După micul dejun, toate aceste grupuri masive de turişti plecau pe drumul Şantei o oră dus, o oră întors, după care se aştepta la Casa Turiştilor masa, chiar şi salariaţii staţiunii mâncau trei mese pe zi. Erau atunci peste 200 de salariaţi. Erau nişte maşini mari cu cabină şi după aceea autobuzele, autobuzul pleca la orele 5.00, 7.00, 9.00, 11.00, 13.00, 15.00, 17.00 şi 19.00. Exista o spălătorie la Păltiniş în care se spălau toate covoarele alea imense, toate hainele, toate lenjeriile. Era şi o brutărie, mai jos de chioşcul de carte, în anii ’60. Veneau din Sibiu oamenii cu sacoşele să cumpere pâine din Păltiniş. Era armonie între cabanieri. Erau seri culturale de Crăciun sau de Paşte, când, cu tot cu turişti, se pleca în pelerinaj pe jos la schit pe drumul căbănuţelor de altădată. Erau jocuri de cabană, chitarele nu lipseau, cântecele de munte“, descrie Norica Becheş atmosfera acelor vremuri.
Amintirile dragi cu toate cameristele aliniate în haine scrobite în faţa recepţiei aşteptând turiştii, cu nea Păta, care ducea iarna turiştii la cabane cu sania trasă de cai, au rămas cel mai frumos cadou pe care l-a păstrat peste timp. A plecat o perioadă la Bâlea şi apoi s-a întors la Păltiniş, unde s-a angajat la centrul de librării. Şi astăzi mai păstrează chioşcul de carte unde a cunoscut-o toată lumea. ;
Raiul schiorilor şi al iubitorilor de drumeţii
Cei care ajung astăzi la Păltiniş nu au cum să se plictisească, fie că vin aici iarna, fie că trec pragul staţiunii pe timp de primăvară sau vară. Adrian David, şeful Serviciului Salvamont Sibiu, este de părere că Păltinişul este un loc binecuvântat, iar saşii de la SKV nu degeaba l-au ales.
„Păltinişul are un aer extraordinar şi un peisaj foarte frumos. Şi dacă tot au venit acum 120 de ani, s-au gândit să facă şi nişte trasee şi au făcut o reţea foarte frumoasă de poteci uşoare. Şi pentru cel care vine să facă ture serioase, dar şi pentru cei care vin să se relaxeze, să se odihnească, să se bucure de locul ăsta“, spune Adrian David. Acele trasee care au fost realizate în urmă cu mai bine de 100 de ani acum sunt omologate, marcate şi bine întreţinute. „De la ture care pot dura două ore, trei ore, se poate ajunge la excursii de şase ore în care omul nu oboseşte, dimpotrivă, se încarcă cu tot ce e pozitiv. Tot pe traseele acestea se pretează foarte bine deplasarea cu bicicleta, potecile sunt suficient de late încât să nu afecteze turiştii care vin să facă drumeţie şi îi solicită pe cei care vin cu bicicleta. Sunt trasee mai grele, trasee mai uşoare, noi am reuşit să facem o hartă cu astfel de trasee“, explică Adrian David.
TRASEE ÎN CINDREL
Pentru cei care vor să se plimbe mai mult şi să vadă mai multe, Păltinişul reprezintă principalul punct de accesare a traseelor din Masivul Cindrel.
Se ajunge relativ uşor în creasta principală a munţilor Cindrel, la traseul care este marcat cu bandă roşie, traseu care leagă Cisnădia de extremitatea estică a Munţilor Cindrel, care trece pe sub Vârful Bătrâna, pe Vârful Cindrel şi coboară la cabana Oaşa. Cei care nu vor să se deplaseze atât de mult pot merge din Păltiniş până pe Vârful Cindrel, cu coborâre la Iezerele Cindrelului, şi pot înnopta la refugiul Cânaia.
Circuitele din jurul Păltinişului pot fi de asemenea o alegere excelentă, iar din zonă se poate admira panorama Munţilor Lotrului, a Munţilor Făgăraş şi imediat sub munte Depresiunea Sibiului. „Foarte bine se pretează traseele din zonă la un turism de familie, un turism de duminică. Tot ceea ce oferă zona, de la cazare la pârtii, la trasee, se potriveşte foarte bine pentru toate categoriile de vârstă, de la copii mici până la pensionari, fiecare din aceste categorii are ce să facă la Păltiniş“, adaugă Adrian David.
SPECTACOLUL BUJORULUI DE MUNTE
Dacă veţi face drumeţii în luna iunie, veţi fi fascinaţi de pajiştile largi acoperite de bujor de munte. Spre sfârşitul verii, puteţi culege afine, coacăze sau zmeură, puteţi admira în zonă cocoşi de munte, cerbi sau ciute. „Iarna, Păltinişul e raiul schiului, se poate practica în condiţii excepţionale schiul alpin, iar în ultimii ani a luat un avânt extrem de puternic schiul de tură. Plaiurile înalte, domoale, se pretează foarte bine la practicarea schiului de tură, nu sunt zone foarte dificile şi asta face foarte accesibilă practicarea acestui sport“, mai spune Adrian David.
PĂLTINIŞUL, ASTĂZI
La Păltiniş sunt astăzi 550 de locuri de cazare în unităţi clasificate, vile şi pensiuni de la una la patru margarete, dar şi două hoteluri de patru stele. Lor li se adaugă şi locuri de cazare din cabane particulare, iar condiţiile sunt pentru toată lumea, de la cabane simple la un hotel dotat cu centru SPA, pentru pretenţioşi.
Vă mai recomandăm:
Cu rucsacul în spate şi cu nelipsitul aparat de fotografiat Munţii Făgăraş vă aşteaptă cu peisaje de poveste, care încântă ochiul şi bucură sufletul. În campania „125 de locuri pentru care iubim România“, vă invităm la drum prin Făgăraş!
FOTO Vacanţă în colibe ciobăneşti. Relaxare în cel mai autentic stil românesc
La patru kilometri de Tilişca, un sat din Mărginimea Sibiului, în inima muntelui, câţiva ciobani autentici aşteaptă turişti pentru o vacanţă în colibe vechi de mai bine de 100 de ani, cu mâncare tradiţională de la stână.
Galeş, satul unde roata morii se-nvârteşte de 130 de ani
Trăsăturile satului autentic din Mărginimea Sibiului sunt conservate aproape intacte în localitatea Galeş, aflată la circa 20 de kilometri de Sibiu. O moară de apă funcţionează aici de la 1884, iar obiceiuri unice în ţară se ţin într-o biserică veche de 300 de ani.
Se încarcă comentariile...
