Cei 1.100 de credincioşi care deţin recordul la atragerea de fonduri europene în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru a-şi reabilita catedrala, cei 1.100 de evanghelici din Sibiu au semnat până acum proiect europene de peste 34 de milioane de lei FOTO Silvana Armat
Pentru a-şi reabilita catedrala, cei 1.100 de evanghelici din Sibiu au semnat până acum proiect europene de peste 34 de milioane de lei FOTO Silvana Armat

Primul contract pe care România l-a semnat în cadrul Programului Operaţional Regional în actualul exerciţiu bugetar european valorează 22 de milioane de lei şi are drept beneficiar Parohia Evanghelică C.A. din Sibiu, parohie care mai numără 1.100 de credincioşi.

Saşii din Parohia Evanghelică C.A. din Sibiu – al căror număr s-a diminuat dramatic după valul de plecări ce a urmat revoluţiei din 1989 - nu sunt la primul lor proiect pe fonduri europene. În exerciţiul financiar european trecut, aceeaşi comunitate a fost printre primii beneficiari din România ai unui alt proiect accesat tot prin POR, în valoare de 12 milioane de lei. Şi tot pentru Catedrala evanghelică din Piaţa Huet au fost atraşi şi respectivii bani, în vederea reabilitării şarpantei, a cărei degradare punea în pericol întreaga biserică. Noul proiect vizează alte consolidări.
 

„La noul proiect am început lucrul când celălalt nici nu se încheiase. De prin 2012 am început să conturăm acest proiect. În primăvara lui 2014 am completat prima fişă tehnică, am închegat grupul de lucru“, aminteşte Victor Drăgan, angajat al Parohiei pe postul de administrator al Catedralei evanghelice din centrul Sibiului.

Comisia „jucătoare“

Echipa de lucru care a lucrat la pregătirea proiectului a fost compusă din specialişti pe fiecare domeniu, dar al căror partener de discuţie era şi este Comisia tehnică a Parohiei Evanghelice C.A. din Sibiu. „Parohia este reprezentată de Adunarea generală, care este un fel de parlament, iar Presbiteriul sau Consiliul de conducere este un fel de guvern, să zicem. Şi în cadrul acestui Consiliu avem diferite comisii, precum cea tehnică, finanţe, socială, teologică, de muzică“, explică preotul Hans-Georg Junesch, care slujeşte în cadrul catedralei.
 

Aceeaşi comisie tehnică formată din şapte membri ai Parohiei va asista şi în viitor la implementarea noului proiect, fiind solicitaţi să avizeze fiecare mişcare. „Este o comisie jucătoare, nu stă să aprobe de-a gata tot ce i se pune în faţă“, spun consultanţii.

83,5 puncte din 100 posibile

În mai anul trecut, când ghidul de finanţare a axei prin care evanghelicii sibieni intenţionau să atragă noi fonduri era încă în dezbatere, ideile generale erau finalizate. În iunie autorităţile au lansat apelul de depunere a proiectelor, iar cel referitor la Biserica din centrul Sibiului a fost depus în august. „A fost uşor de redactat proiectul deoarece biserica are o istorie amplă, are o poveste, are tot ce îi trebuie. În acelaşi a fost şi greu de redactat, deoarece beneficiarul e întotdeauna axat pe partea tehnică, de consolidare, de rezistenţă în timp. Iar noi, pentru că a trebuit să redactăm un proiect care să întrunească punctajul pentru a fi finanţat, am început să cerem nişte date la care nici dânşii nu se gândeau. Dorinţele lor au trebuit puse pe note, adică pe grila de punctaj“, arată Paul Gruian, consultantul Parohiei evanghelice din Sibiu în acest proiect.
 

Autorităţile au punctat cu 83,5 puncte – din maxim 100 – proiectul referitor la Catedrala Evanghelică. Punctele pierdute au avut drept cauză chestiuni independente. Spre exemplu, zece puncte au fost pierdute deoarece oraşul Sibiu nu are, încă, adoptată o strategie integrată de dezvoltare. 
 

Proiectul a fost selectat spre finanţare, iar Agenţia de dezvoltare regională Centru a anunţat semnarea primului contract de finanţare prin POR la nivel naţional. „Ne bucurăm că primul contract prin care se alocă fonduri nerambursabile din POR 2014-2020 e din Regiunea Centru, la fel ca şi în perioada anterioara de finanţare, 2007-2013. Putem spune astfel că, în mod oficial, POR 2014-2020 porneşte la drum“, anunţat Simion Creţu, directorul general al Agenţiei.

catedrala evanghelica sibiu foto Silvana Armat

În exerciţiul financiar european trecut, Catedrala evanghelică a fost obiectul unui proiect de reabilitare a acoperişului

De unde bani? „Nu că sunt preot, dar ne-a ajutat Dumnezeu“

Pentru a implementa un proiect de această dimensiune, este nevoie de ample fonduri care să finanţeze mai întâi lucrările, fonduri care abia mai apoi să fie cerute spre rambursare de la autorităţi. Şi chiar dacă actualul proiect ce vizează Catedrala evanghelică este prevăzut a se întinde pe 40 de luni cu 17 cereri de rambursare programate în această perioadă, Parohia tot are nevoie de lichidităţi. Fondurile necesare există încă de la primul proiect, arată preotul Hans-Georg Junesch. El aminteşte de o slujbă din 2007, care a fost înregistrată şi ulterior difuzată de televiziunea germană ZDF. Slujba a fost filmată la scurt timp după ce accesul într-o parte a Catedralei Evanghelice a fost restricţionat din cauza potenţialelor defecţiuni ale clădirii.
 

„În Germania, o persoană care nu putea să meargă la slujbă după cum obişnuia, fiind mai în vârstă şi bolnav, când a văzut acea schelă amenajată în biserică şi când a auzit de problemele descrise de prim-preot, fără să ne contacteze, ne-a virat 200.000 de euro în cont. Ne-am trezit cu 200.000 de euro în cont“, aminteşte preotul Junesch. Reprezentanţii Parohiei l-au contactat pe respectivul donator pentru a-i mulţumi. Iar cetăţeanul german, după ce a aflat şi de restul problemelor, a mai făcut o donaţie de un milion de euro. „Se numea Kreutz, ceea ce în germană înseamnă «cruce». Acum două săptămâni, prim-preotul Parohiei a informat adunarea generală că mai sunt bani din milionul acela de euro pentru a continua noul proiect“, arată preotul Junesch.

Din cele 21,9 milioane de lei, cât este estimarea valorii întregului proiect, partea de confinanţare care trebuie asigurată de Parohie este de 2%.

Ce urmează şi ce se va obţine în urma proiectului

Până la finalul lunii mai, reprezentanţii Parohiei intenţionează să lanseze toate procedurile de achiziţie a contractelor de servicii şi lucrări din cadrul acestui proiect. Care nu înseamnă doar o lucrări ample – precum ar fi cele de forare la o adâncime de 30 de metri prin zidurile catedralei –, ci şi recondiţionarea unor lucrări de artă din interior – altare, sculpturi, vitralii, mobilier. Vor fi elaborate noi trasee pentru vizitatori, în condiţii mult mai bune. Totodată, în afara lucrărilor de restaurare şu consolidarea a pereţilor şi fundaţiei, sunt planificate refacerea sistemelor de încălzire prin pardosea, alimentarea cu energie electrică, dar şi amenajarea unui sistem de iluminat arhitectural care să înlăture atmosfera „bacoviană“ din interiorul catedralei.

În plus, cei peste 140.000 de vizitatori anuali ai lăcaşului, vor avea un program dens de evenimente, de la concerte de orgă la spectacole din cadrul Festivalului internaţional de teatru, de exemplu. Reprezentanţii Parohiei intenţionează ca Biserica din centrul Sibiului să găzduiască zilnic câte un eveniment. „„Noi am spus că această biserică nu are doar importanţă pentru dezvoltarea economică a Sibiului, ci şi una regională, naţională şi internaţională. Am arătat numeroasele colaborări ale Bisericii evanghelice cu mohicanii americani, cu Norvegia, Germania sau Austria, cu calfele călătoare, care arată caracterul internaţional al activităţii acestei biserici“, mai spune consultantul Paul Gruian.

Biserica are activităţi în toate planurile, şi social, şi economic, dar şi pe partea de mediu. Spre exemplu, pe lângă grădina de la marginea oraşului unde Biserica îi învaţă pe copiii sibieni să cultive legume, angajaţilor Parohiei li se decontează numărul de kilometri parcurşi cu bicicleta înspre şi dinspre serviciu. Totodată, Catedrala este scena a numeroase evenimente culturale.

catedrala evanghelica sibiu foto Silvana Armat

Consultantul Paul Gruian şi administratorul Victor Drăgan vor face echipă cu cea a Parohiei Evanghelice C.A. în noul proiect de 22 de milioane de lei

„Sibiul începe aici“

Campania de promovare a primului proiect de reabilitare a Catedralei evanghelice din Piaţa Huet a Sibiului a avut drept slogan „Sibiul începe aici“, pornind de la ideea că întreg oraşul a crescut în jurul acestei biserici. Lucrările de construcţie a acesteia au început în 1317, forma actuală fiind definitivată în 1520. Biserica are o lungime de 74 de metri (a treia din România), iar turnul pe şapte niveluri măsoară puţin peste 74 de metri.

„Prin aceşti bani europeni aduşi prin efortul Parohiei noastre se vor face investiţii în patrimoniul istoric al oraşului. Sunt, deci, bani aduşi  Sibiului care ne ajută să păstrăm patrimoniul moştenit de la părinţii noştri saşi şi credincioşii evanghelici şi să îmbunătăţim infrastructura unui important punct de atracţie turistică şi culturală a judeţului. Mă bucur că am reuşit acest lucru pentru că din contribuţiile bisericeşti ale celor 1.100 de enoriaşi nu ar fi fost posibil acest lucru. Şi nici structurile administrative ale oraşului sau judeţului, nici Ministerul culturii nu au găsit până acuma o cale şi mijloace să investească într-un patrimoniu care constituie o parte importantă a atractivităţii 

Sibiului“, arată Kilian Dörr, prim-preotul Parohiei Evanghelice C.A. Sibiu.

Al doilea proiect POR din România. Semnat tot de evanghelici

La câteva zile după semnarea primului contract de finanţare prin POR la nivel naţional, reprezentanţii ADR Centru au arătat că şi cel de-al doilea proiect are drept beneficiari tot o comunitate evanghelică. Este vorba de Parohia Evanghelică C.A. din Cisnădie, oraş aflat la şapte kilometri de Sibiu.


Proiectul are o valoare de 7,12 milioane de lei şi vizează reabilitarea şi punerea în valoare a Bisericii fortificate din Cisnădie, care a cunoscut ultima reparaţie capitală acum 250 de ani. Comunitatea săsească din Cisnădie mai numără aproximativ 350 de membri.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite