BAC 2013 Rezultate parţiale Sibiu. Rată de promovare de 63,70%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bac sibiu ultima proba

Rezultatele parţiale ale examenului de Bacalaureat 2013 vor fi anunţate luni, până la ora 12:00. Aproape 3.000 de absolvenţi din judeţul Sibiu aşteaptă primele rezultate.

UPDATE: Rezultatele parţiale pot fi găsite pe portalul bacalaureat.edu.ro. Rezultatele finale vor fi publicate pe edu.ro pe 12 iulie. 

UPDATE 00.05: În Sibiu au promovat 63,7% din elevi după centralizarea preliminară a datelor, la ora 21.30. Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2013 vor fi afişate mâine la şcoli, iar vineri, 12 iulie, pe edu.ro. 

Rată de promovare promoţia curentă: 71,18%

Lista Medii Bac Sibiu Inainte de Contestatii

Candidaţii din judeţul Sibiu care au susţinut examenul de Bacalaureat 2013 pot afla rezultatele parţiale, luni, 8 iulie. Elevii pot depune contestaţii luni, între orele 12:00 şi 16:00, iar rezultatele finale pentru BAC 2013 vor fi afişate vineri, 12 iulie, după rezolvarea contestaţiilor. 

 Anul acesta, 2.946 dec candidaţi din judeţul Sibiu s-au înscris la prima sesiune a examenului de Bacalaureat. Dintre aceştia, 2.387 au terminat liceul anul acesta iar 559 provin din seriile anterioare. 

Examenele scrise au debutat cu proba la limba şi literatura română, unde subiectele au fost considerate destul de uşoare de către candidaţi. Proba scrisă la română a marcat şi un caz cel puţin neobişnuit, o elevă venită la examen la ora 11:00, convinsă fiind că acesta începea la 12. Asta, în condiţiile în care toate probele scrise au început la ora 9:00. 

Şi examenul la matematică, dar şi proba scrisă obligatorie a profilului au fost considerate în general accesibile de către candidaţii de la Sibiu, care se aşteaptă la note mari. 

Un singur elev a fost eliminat, la ultima probă scrisă, mai exact la biologie. Este vorba despre un elev de la Mârşa, provenit dintr-o promoăţie anterioară, care a fost prins cu telefonul mobil în sala de examen. 

BAC cu acuzaţii de trafic de influenţă, la Sibiu

Bacalaureatul din 2013 a marcat primul caz cu acuzaţii de corupţie înregistrat în ultimii ani la Sibiu. Sorin Joantă, inspector şcolar de religie şi preşedinte al Comisiei de bacalaureat din Centrul zonal de evaluare Sibiu este acuzat de trafic de influenţă, la fel şi Viorel Giupană, şeful cantinei de la Colegiul Tehnic „Independenţa” Sibiu. Toma Ştefan Stancă, candidat la examenul de bacalaureat este de asemenea acuzat de procurorii DNA de cumpărare de influenţă”. 

Potrivit DNA, “La data de 1 iulie 2013, învinuitul Giupană Viorel a primit de la învinuitul Stancă Toma-Ştefan (candidat la examenul de bacalaureat organizat la Colegiul Tehnic „Independenţa” Sibiu) suma de 2200 lei (echivalentul a 500 euro) prevalându-se de influenţa pe care susţinea că o are asupra cadrelor didactice din Comisia de corectare a lucrărilor la examenul de bacalaureat, astfel încât să îi fie asigurată candidatului reuşita la proba de Limba şi Literatura Română. 

În perioada 1-3 iulie 2013, în calitate de inspector şcolar şi preşedinte al Comisiei de bacalaureat din Centrul zonal de evaluare Sibiu ( având sarcini privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat la nivelul judeţului), învinuitul Joantă Sorin a acceptat promisiunea de a primi de la Giupană Viorel o parte din suma de 2 200 lei, cu scopul de a interveni la evaluatorii din Comisia de corectare a lucrărilor la examenul de bacalaureat de la Colegiul Tehnic „Independenţa” Sibiu, astfel încât să i se asigure candidatului Stancă Toma-Ştefan reuşita la proba de Limba şi Literatura Română”. 

Joantă şi Giupană au primit interdicţie de a părăsi localitatea de domiciliu pentru următoarele 30 de zile, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean a demis întreaga comisie de BAC de la Sibiu şi a numit o nouă comisie. 

Elevii sibieni care au susţinut examenul de Bacalaureat 2013 pot afla rezultatele parţiale, luni, 8 iulie şi pot depune contestaţii luni, între orele 12:00 şi 16:00. Rezultatele finale pentru BAC 2013 vor fi afişate vineri, 12 iulie, după rezolvarea contestaţiilor. 

 
Alte articole despre Bacalaureat 2013: 

BAC 2013 SIBIU Cei mai buni elevi ai Sibiului - Ioana Haţegan, bursieră a Facultăţii de Drept din Heildeberg, şi Paul Vacariu, olimpic internaţional

ADMITERE LICEU 2013 POVEŞTILE CELOR MAI BUNI PROFESORI DIN JUDEŢUL SIBIU Petru Vlad, profesor de matematică: „E emoţionant când vin foşti elevi, să-mi spună cât de mult le foloseşte ce i-am învăţat”

Cele mai bune licee din Sibiu

REZULTATE EVALUARE NATIONALĂ 2013 Albert Crucean, singurul elev din judeţul Sibiu care a terminat gimnaziul si Evaluarea Naţională cu 10 pe linie FOTO

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite