Într-o şedinţă extraordinară la care, în afara informării consilierilor locali, publicitatea s-a făcut doar la rubrica de anunţuri a unui cotidian local, administraţia locală a Sibiului a împărţit 6,8 milioane de lei către cele 104 proiecte selectate pentru Agenda culturală a Sibiului.
Şedinţa extraordinară a Consiliului local Sibiu în cadrul căreia a fost adoptată Agenda culturală a oraşului pentru anul 2017 a avut loc luni, de la ora 13:00. În afară de cele 102 proiecte selectate iniţial pentru a primi cofinanţare prin intermediul Agendei culturale, pe ordinea de zi a şedinţei au mai apărut alte două proiecte. Este vorba de Festivalul internaţional de muzică pentru copii şi adolescenţi HermannstadtFest, organizat de Asociaţia Domy Music Star, şi de proiectul „Spre o Academie de muzică la Sibiu. Curs internaţional de măiestrie vocală şi coral-dirijorală, ediţia a XIII-a“, organizat de Liga de cooperare cultural-ştiinţifică România-Franţa. Aceste două proiecte au fost incluse pe Agenda culturală a Sibiului ca urmare a contestaţiilor depuse şi aprobate, mai apoi.
Şedinţa extraordinară a fost anunţată public de administraţia locală prin intermediul cotidianului local Tribuna, la rubrica anunţurilor de mică publicitate. Site-ul Primăriei a fost actualizat cu proiectul care a devenit între timp hotărâre, la două ore după şedinţa extraordinară şi numai după ce reprezentanţii presei au sesizat lipsa de comunicare pe această temă.
Actualizare 19:50 Reprezentanţii Primăriei Sibiu arată că anunţarea şedinţei extraordinare a Consiliului local a fost făcută respectând normele legale. „Anunţul de convocare a şedinţei extraordinare a Consiliului Local Sibiu din data de 15 mai a fost publicat în ediţia Tribuna din data de 11 mai, conform prevederilor legale. Proiectul de hotărâre a fost definitivat doar cu puţin timp înainte de şedinţa plenului Consiliului Local şi a fost imediat distribuit Comisiilor de Cultură şi Buget. Din aceeaşi cauză şedinţa extraordinară a Consiliului Local a şi început cu o uşoară întârziere. Prin urmare nu a fost timp suficient să fie publicat înainte de şedinţa Consiliului Local, dar a fost făcut public imediat după aceasta“, se arată într-un răspuns transmis de reprezentanţii Primăriei Sibiu. Merită amintit faptul că situaţii similare, în care proiectele de hotărâre au fost definitivate înaintea şedinţelor, au mai existat. Iar până acum, în astfel de situaţii, anunţul şedinţelor era făcut şi numai prin publicarea titlurilor proiectelor, fără conţinutul efectiv al acestora. „Precizăm faptul că s-a dorit aprobarea cât mai rapidă a agendei culturale pentru anul 2017 pentru că şi aşa s-au generat întârzieri mari din cauza aprobării târzii a bugetului de stat“, mai arată reprezentanţii administraţiei locale sibiene.
Sume cu şase cifre pentru 22 de proiecte
Pentru Agenda culturală a actualului an, primarul Astrid Fodor a decis să mărească alocările bugetare la opt milioane de lei, faţă de 6,6 milioane de lei alocate în 2016. Cu toate acestea, în urma acestei prime sesiuni de depunere a proiectelor, valoarea totală a cofinanţărilor alocate este de 6,79 de milioane de lei. Restul de 1,2 milioane de lei ar putea fi alocaţi în cadrul unei a doua sesiuni de depunere de proiecte (după modelul anului 2013, când în luna august administraţia locală a organizat o astfel de a doua sesiune pentru Agenda culturală).
Din banii împărţiţi, 22 de proiecte au primit alocări de peste 100.000 de lei, inclusiv. Cea mai mare cofinanţare o primeşte Asociaţia Media Music Awards, căreia îi sunt alocate 350.000 de lei pentru organizarea Sibiu Fest (eveniment care până anul trecut se numea Media Music Awards). Al doilea proiect în ordinea valorii cofinanţării alocate este Astra Film Festival (festival de film documentar), organizat de Fundaţia Astra Film şi Studioul Astra Film, pentru care au fost aprobaţi 300.000 de lei. În fine, pe locul trei într-un „clasament“ al cofinanţărilor alocate este Festivalul de Jazz, ajuns la ediţia 47. Acestuia îi sunt alocate 250.000 de lei.
Comisia de selecţie a proiectelor a fost prezidată de consilierul local Hermann Gerold, membri fiind Cynthia Lazăr, Adrian Tibu, Cristian Radu şi Mihai Zugravu.
Lista proiectelor de pe Agenda culturală 2017
Sursa: proiect de hotărâre a Consiliului local Sibiu
Nr. Crt.
Solicitant
Denumire proiect
Sumă alocată
1
Asociaţia Media Music Awards
Sibiu Fest
350,000
2
Fundaţia ASTRA FILM (ONG) şi Studioul ASTRA FILM (Departament al Complexului Naţional Muzeal Astra)
ASTRA FILM FESTIVAL 2017
300,000
3
Fundaţia Sibiu Jazz Festival
Sibiu Jazz Festival 2017 – ediţia 47
250,000
4
Filarmonica de Stat Sibiu
Sibiu Opera Festival, ediţia a XVI-a, 2017
240,000
5
Asociaţia Elite Art Club Unesco
Classics for Pleasure – Festival of Culture
220,000
6
Asociaţia Festivalul de Film Transilvania
Festivalul Internaţional de Film Transilvania – Sibiu, ediţia a 11-a, 21-25 iunie 2017
200,000
7
Asociaţia Mozaic Events
Mozaic Jazz Festival
200,000
8
S.C. Casa de Presă şi Editura Tribuna
Tribuna Music & More
180,000
9
Fundaţia Mitichi
Feeric Fashion Week 2017
170,000
10
Asociaţia Focus Sibiu
Festivalul Internaţional de Fotografie Focus Sibiu 2017
150,000
11
Centrul Judeţean pt. Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul – Junii” Sibiu
Festivalul Naţional de Folclor “Ioan Macrea”, ediţia a XIX-a, 2017
150,000
12
Societatea ARTmania Events SRL
SIBIU – Festival City: East European Music Conference 2017
150,000
13
Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
Sibiu – Capitală Universitară Europeană, ediţia a III-a. 10 ani de educaţie prin cultură
150,000
14
Asociaţia Sibiul de Odinioară
Sibiul de Odinioară
140,000
15
Asociaţia Clara Haskil
Festivalul Internaţional Clara Haskil, ediţia a IV-a
120,000
16
Centrul Judeţean pt. Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul – Junii” Sibiu
Festivalul Internaţional de Folclor “Cântecele Munţilor”, ed. a 42-a 2017
120,000
17
Asociaţia ART Factory Transilvania
International Street Art Festival Sibiu ediţia a III-a
100,000
18
Asociaţia Events for Tourism
“Christmas în Sibiu – Food Fun. Culture 2017”
100,000
19
Asociaţia Focus Sibiu
Focus Festival 2017
100,000
20
Asociaţia Focus Sibiu
Program Cultural al Street Food Festival Sibiu
100,000
21
Asociaţia pt. Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS)
Art Point – Oraşul artiştilor
100,000
22
S.C. Mystery Fashion SRL
Sibiu Fashion Days 2017 – ediţia a 6 -a
100,000
23
Asociaţia Fotoclubul Orizont Sibiu
Salonul Internaţional de Artă Fotografică
90,000
24
Asociaţia Vocart
Acapella & Friend – Christmas Gala Concert – ed. a III – a
90,000
25
Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
Gustos.Românesc!
90,000
26
Asociaţia pt. Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS)
Zilele Vecinătăţii
85,000
27
Asociaţia Sibiu 1191
Sibiu – Oraşul Bunelor Maniere
85,000
28
Complexul Naţional Muzeal ASTRA
Astra Multicultural, ediţia a II-a
80,000
29
Muzeul Naţional Brukenthal
Brukenthal The Show
80,000
30
Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
Valori ale cunoaşterii tradiţionale în susţinerea Regiunii Gastronomice Europene Sibiu 2019
80,000
31
Asociaţia Sibiul de Odinioară
Foodie – Street Food Cuisine
75,000
32
Camera de Comerţ, Industie şi Agricultură Sibiu
Festivalul George Enescu la Sibiu
75,000
33
Asociaţia Cleopatra Models Management
Festivalul Naţional Studenţesc de Modă şi Design Vestimentar “Be Creative” ed. VI -2017
70,000
34
Filarmonica de Stat Sibiu
Concerte estivale – Zilele Muzicale Româno – Americane, eediţia a XIV-a, 2017
70,000
35
Fundaţia Sibiu Jazz Festival Co – organizator Casa de Cultură a Stundeţilor Sibiu
Concursul Sibiu Jazz Festival 2017, Sibiu Jazz Festival Competition 2017
70,000
36
S.C. Best Fest SRL
OBOR FEST
70,000
37
S.C. Cameleon Pr & Events Expert SRL
Arini Fest Cinema
70,000
38
Asociaţia ART Point
Orăşelul Fermecat
60,000
39
Asociaţia CAPITAL CULTURAL
Capital Cultural – platformă de educaţie prin cultură
60,000
40
Asociaţia Culturală BIS
25 de ore de teatru non-stop (ediţia a VII-a)
60,000
41
Asociaţia de Bun Gust
Concertul de Crăciun “Johann Strauss Ensemble”
60,000
42
Asociaţia Events for Tourism
Christmas Food Carousel
60,000
43
Asociaţia My Transylvania
Transilvania Gastronomică – Food Culture Festival
60,000
44
Asociaţia Positive Life
Festivalul Internaţional de Interpretare “Capitală Muzicală”, ediţia a – V-a 2017
60,000
45
Asociaţia Sibiul de Odinioară
Vinfest
60,000
46
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură
Smart Park 2017, Ed.a V-a
60,000
47
S.C. Star Media Events SRL
Festivalul Familiei
60,000
48
Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
Gaudeamus
60,000
49
Asociaţia Centrum 2007
Târgul de Ignat
50,000
50
Asociaţia Corală Timotei Popovici
Lumină şi Armonie
50,000
51
Asociaţia E-Xplorator
Hai la masă! Reţete demult uitate, reţete redescoperite!
50,000
52
Asociaţia Grey Projects
Cetatea Berarilor – festival de bere artizanală
50,000
53
Asociaţia International Romani Union – IRU
Sărbătoarea gastronomică a Romilor
50,000
54
Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu
Sibiu Dans Festival – ed, 14 (26-a)
50,000
55
Uniunea de Creaţie Interepretativă a Muzicienilor din România (UCIMR)
Anotimpuri 2
50,000
56
Asociaţia Culturală Play
Sibiu Guitar Meeting
45,000
57
Asociaţia Filantropia “Sf. Nicolae” Turnişor I, Sibiu
Vine Teatrul la voi în cartier
40,000
58
Asociaţia International Romani Union – IRU
Festivalul Internaţional al culturii Romani – ediţia a III-a
40,000
59
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură
“Sibiu, dulce Sibiu!”
40,000
60
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură
Festivalul Dialog “SibiuBookFestival – Open MINDS” – ediţia a VII-A
40,000
61
Asociaţia Maghiarilor din Sibiu HID
Ars Hungarica 2017
35,000
62
Asociaţia Culturală “Music -On”
Street Music Festival Sibiu
30,000
63
Asociaţia Culturală BIS
Teatrul din cartier (ediţia a III-a)
30,000
64
Asociaţia Culturală Play
Clasic Junior Festival- editia a III-a sub sloganul “Armonii pt. copii”
30,000
65
S.C. Media Comunications SRL
Piano Rock’s. Ed. a IV-a
30,000
66
Asociaţia Culturală Metropolis
Caravana Metropolis – Cinema în Aer Liber
25,000
67
Complexul Naţional Muzeal ASTRA
Festivalul Internaţional de Poezie de la Sibiu, ediţia a V-a Poets in Transylvania
25,000
68
Filarmonica de Stat Sibiu
Concurs-Festival Internaţional de Interpretare Pianistică şi Compoziţie “Carl Flisch”
25,000
69
Asociaţia Cleopatra Models Management
Lumea lui Prichindel 2017
20,000
70
Asociaţia Culturală BIS 2012
Festivalul de Umor “Burduful de Aur” ediţia a VI-a
20,000
71
Asociaţia Maghiarilor din Sibiu HID
Zilele Ungarikum 2017
20,000
72
Asociaţia Părinţilor “Radu Selejan Sibiu
Descoperă cultura oraşului
20,000
73
Asociaţia Sibiul Azi
Reţete din bucătăria evreiască
20,000
74
Asociaţia Vocart
Acapella – Concert de muzică sacră cu prilejul “Înălţării Domnului”
20,000
75
Complexul Naţional Muzeal ASTRA
Ziua Patrimoniului European. Tradiţii diferite, valori comune
20,000
76
Fundaţia Dala
MetaOrganum, cercetare, scanare 3D, instalaţie, expoziţie
20,000
77
Fundaţia Social – Culturală a Romilor “Ion Cioabă”
Romaii Poesia, ediţia a II-a
20,000
78
Uniunea de Creaţie Interepretativă a Muzicienilor din România (UCIMR)
Round Table Sibiu
20,000
79
Universitatea “Lucian Blaga ” din Sibiu – Departamentul de Artă Teatrală
DATFest – Studenţii Sibiene Cuceresc oraşul, ediţia a III-a
20,000
80
Universitatea “Lucian Blaga” – Facultatea de Litere şi Arte – Departamentul de Artă Teatrală
Festivalul de Teatru Universitar Francofon SCENOfest!
20,000
81
Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
Toamna Studenţească
20,000
82
Asociaţia Domy Music Star
Festivalul internaţional de muzică pentru copii şi adolescenţi HermannstadtFest
20,000
83
Asociaţia Culturală Control N
DORIAN – Spectacol de dans contemporan
15,000
84
Asociaţia de Prietenie ” Ille et Vilaine – Sibiu” – APIVS
Festivalul Internaţional de Benzi desenate de la Sibiu 2017
15,000
85
Asociaţia Sibiul Azi
Sibiu Iudeo Memoria
15,000
86
Parohia Evanghelică C.A. Sibiu
Concert de Crăciun: Magnificat
15,000
87
Asociaţia Brukenthal Von Studio
Sibiu I 2.10
14,000
88
Biblioteca Judeţeană Astra
alterNativ – Târg de carte de sănătate şi terapii complementare – ediţia I
13,000
89
Asociaţia Casa Calfelor Sibiu
Transfer european de cunoştinţe prin intermediul calfelor călătoare 2017 – ediţia a XI-a
12,000
90
Asociaţia Transilvania Tatto Club
Transilvania Tatto Expo 2017
10,000
91
Centrul Judeţean pt. Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul – Junii” Sibiu
Târgul Olarilor, ediţia 51, 2017
10,000
92
Fundaţia Lobbyart
Sibiu comunicator IT&C – platforma industriei cultural – creative. Ed. a-II-a, 2017, cu tema “Arborele Vieţii, Arborele Cunoaşterii”
10,000
93
Parohia Evanghelică C.A. Sibiu
Garden Party?
10,000
94
Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
Noaptea Cercetătorilor 2017
10,000
95
Liga de cooperare cultural-ştiinşifică România - Franţa
Spre o Academie de muzică la Sibiu. Curs internaţional de măiestrie vocală şi coral-dirijorală, ediţia a XIII-a
10,000
96
Asociaţia Klavier ART
Stagiunea Camerală Florescu – Fernandez & Friends 2017 – 2018
8,000
97
Biblioteca Judeţeană Astra
MAESTRA – ediţia de toamnă, 1/3 septembrie 2017 – Târg de manuale şi carte de învăţătură
8,000
98
Asociaţia Discover România
Festivalul Handmade Creative Buzz
7,000
99
Asociaţia SCRIPTUS SIBIU
Târgul naţional de carte şi revistă religioasă
7,000
100
Asociaţia Artgothica Sibiu
Festivalul de Poezie – Artgothica – Sibiu 2017
5,000
101
Asociaţia pt. Cultură şi Educaţie Europeană
Sibiul şi Marea Unire. Şcoala de Vară
2,000
102
Asociaţia Events for Tourism
CibinFEST Bier & Food 2017
0
103
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură
Smartomobilul – Salonul Auto Sibiu 2017, Ediţia a V-a
0
104
Societatea ARTmania Events SRL
Manifestarea cultural muzicală ARTmania Festival Sibiu 2017
0
Total
6,791,000