Proteste la Satu Mare: peste 100 de oameni au ieşit în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţin peste 100 de sătmăreni au ieşit duminică seara în Piaţa 25 Octombrie pentru a protesta împotriva legii amnistiei şi graţierii. Aceştia au manifestat paşnic şi fără incidenţe.

Populaţia din municipiul Satu Mare a lăsat confortul unei după mese de duminică şi a ieşit în stradă pentru a protesta. Sătmărenii au fraternizat cu ceilalţi români care au ieşit în timpul săptămânii la proteste şi şi-au făcut prezenţa în Piaţa 25 Octombrie.

Ora de începere anunţată pentru proteste a fost 17, moment în care în centrul oraşului se strânseseră aproximativ 25 de persoane. Acestea au avut asupra lor foi tipărite cu diverse mesaje, multiplicate, pe care le-au împărţit nou veniţilor. Lumea a continuat să se adune până în jurul orei 17:40 când numărul lor a ajuns să treacă de 100.

image

„Am venit să protestez faţă de această lege pe care doresc să o aprobe fără să aibă o explicaţie, doar ca să scape de condamnările pe care le au sau care urmează să le aibă. Ştiu destule persoane şi din Satu Mare care s-ar bucura pentru această lege, dar nu e vorba aici de anumite persoane ci protestăm împotriva legii în ansamblu”, a afirmat un protestatar.

„Nu pot să fiu de acord cu această lege care este neîntemeiată şi am ieşit în stradă. Nu ştiu dacă aşa vom rezolva ceva dar transmitem un mesaj. Celor care stau în casă le transmit că la vot trebuiau să iasă în număr mai mare, ca să nu ajungem noi acum să ieşim în stradă”, afirmă un alt protestatar.

image

Protestul a fost unul paşnic şi tăcut, fără scandări, huiduieli sau altă formă de deranjare a liniştii publice. În permanenţă protestatarii au fost supravegheaţi de echipaje de jandarmi şi ale poliţiei locale, lor alăturându-li-se ulterior şi unul de pompieri. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite