Propunere de creştere a preţurilor călătoriilor cu autobuzul în Satu Mare
0Conform proiectului preţul unei călătorii ar urma să crească cu 0,5 lei, şi ar apărea şi variante noi, precum biletul pentru o zi întreagă pe toate liniile sau abonamentul transmisibil.
Un proiect de modificare al preţurilor călătoriilor pe mijloacele de transport în comun a fost supus dezbaterii. Conform acestuia, preţurile biletelor de autobus, precum şi al abonamentelor ar urma să crească.
Preţul unei călătorii va creşte de la 2 lei la 2,5 lei, cu 50 de bani pe călătorie. La fel vor creşte şi preţul abonamentelor, fie că e vorba de abonamente de 15 zile sau pe o lună întreagă, acestea urmând să fie achiziţionate la 40 lei, respectiv la 80 lei.
Ca o noutate, apare şi biletul valabil 24 de ore, indiferent de câte călătorii este vorba, care va avea preţul de 7,5 lei, dacă propunerea va fi aprobată de către Consiliul Local. Acest bilet este valabil pentru oricâte călătorii în cele 24 de ore, pe toate liniile.
Tot noutate este şi abonamentul nenominal, care va costa 120 de lei. Mai exact acesta nu se va încheia pe numele unei persoane, ci va putea fi transmisibil între membrii unei familii