Două zile de mare sărbătoare în oraşul Ardud
0
Ardudenii au avut parte de două evenimente în weekendul prelungit prilejuit de Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Cele două evenimente au mulţumit atât iubitorii de muzică populară cât şi pe cei de muzică uşoară
Weekendul prelungit prilejuit de Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost prilej de sărbătoare pentru toţi cei care au primit, conform legislaţiei, liber de la locul de muncă în ziua de luni, 15 august. Locuitorii oraşului Ardud au avut însă două motive în plus de bucurie şi sărbătoare, după ce condcerea oraşului a gândit pentru zilele de duminică şi luni două evenimente care să îi facă pe locuitori să se distreze şi să sărbătorească.
Astfel, duminică a avut loc Festivalul de Folclor „Cetatea Ardudului”, un eveniment în cadrul căruia muzica populară a fost la mare preţ, iubitorii de folclor fiind prezenţi în faţa scenei de la ora deschiderii şi până târziu în noapte pentru a asculta interpreţii şi formaţiile preferate, fie ele de pe plan local sau naţional.
Ziua de luni a adus un nou prilej de bucurie şi petrecere, fiind sărbătorită „Ziua Cetăţii”, eveniment care a debutat în jurul orei 17 cu o defilare a majoretelor din Ardud iar mai apoi cu un concert al corului Casei de Cultură „Dr. Augustin Mircea”. Mesajele de bun venit, dar şi urările de bine pentru cei care îşi sărbătoresc onomastica au fost rostite de primarul Ovidiu Duma, deputatul Romeo Nicoară şi primarul de Beltiug, Ioan Bartok.
Programul zilei de duminică a fost unul încărcat cu multe formaţii de renume pe care cei din Ardud le-au aşteptat de multă vreme să le vadă pe scena de la cetate. Puya şi Semnal M au fost capetele de afiş ale sărbătorii.