Cum ajung vitele crescute în România pe mesele turcilor şi arabilor, în timp ce românii importă carnea. „Străinii plătesc cu un euro mai mult pe kilogram“

Mulţi fermieri din România spun că preferă să vândă animalele de carne în Asia pentru că preţul oferit este mai ridicat decât cel al abatoarelor autohtone.

La ferma Crişan din localitatea sătmăreană Halmeu, o afacere prosperă a unui investitor local, sunt crescute cu predilecţie vaci pentru lapte, dar şi pentru producţia de carne.

„Noi suntem o fermă relativ nouă, avem sub 5 ani de la înfiinţare, fiind vorba aici de o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro. Noi suntem axaţi pe producţia de lapte, dar inevitabil avem şi un 20% din activitate îndreptat spre animale de carne. Creştem tineretul mascul şi apoi îl vindem. Nu avem încotro şi suntem nevoiţi să îl vindem la export, pentru că în ţară nu merită”, afirmă Sorin Dindiligan, şeful de fermă.

Acesta spune că statisticile recente indică faptul că majoritatea animalelor din fermele româneşti ajung la export, acest lucru fiind influenţat de o serie de factori, printre care preţul, lipsa de încredere a fermierilor în conaţionalii de la abatoare şi mişcarea mai rapidă a banilor în relaţia cu străinii decât cu românii.

Vasile Deac este medic veterinar în Satu Mare şi conduce o firmă de intermedieri pentru vânzarea animalelor la export. Spune că, în ultima perioadă, este tot mai solicitat de firme din Arabia Saudită, Turci, Israel, dar şi din Croaţia sau Olanda pentru a le găsi animale în România. 

„Eu cunosc multe din fermele din Ardeal, cu care şi lucrez şi de unde adun animale pentru export. Turcii, arabii, israilienii, dar şi alţii străini sunt interesaţi să cumpere din România. La vite, de exemplu, străinii plătesc cu 1 euro mai mult pe kilogram, ceea ce e foarte convenabil pentru fermier. Unde mai pui că majoritatea au experienţe neplăcute cu abatoarele din Satu Mare şi din România. Nu e un singur fermier care a păţit-o cu un abator din Ardeal, care i-a pus să îngraşe animalele până la 600 de kilograme, cu promisiunea că pe urmă îl va cumpăra, dar s-au răzgândt, iar acum oamenii stau cu zeci sau sute de animale în grajduri, animale care la o asemenea greutate nu mai reprezintă prea mult interes şi au şi un preţ mai scăzut pe kilogram. De aceea, fermierii aleg să vândă la export, unde de cele mai multe ori contractele sunt de maniera în care, după ce străinul a făcut comanda, achită tot, iar marfa se ridică după o săptămână sau două. Aici intervine confortul şi siguranţa fermierului”, afirmă Vasile Deac.
 

În tot acest timp, în care fermierul român îşi vinde animalele în marea lor majoritate în Asia, în ţară se importă cantităţi mari de carne de vită. La fel ca şi în cazul altor produse, precum legumele, se întâmplă ca românii să cumpere din vest carne provenind tot de la animale crescute din România.

„Eu am avut o experienţă cu nemţii şi am învăţat cum îşi apără ei producătorii lor faţă de importuri şi cât de important ar fi să se întâmple asta şi la noi. Am cumpărat din Germania un TIR de vaci de lapte şi m-am înţeles cu cooperativa de acolo să le dau la schimb un TIR de tăuraşi, dar s-au prins de cap cei de la abatoare când au aflat că s-au adus bovine din altă ţară. De ce? Pentru că acolo, când ambalează carnea, se pune etichetă cu ferma din care provine animalul sacrificat, din ce regiune a ţării, şi ei nu cumpără carne dacă nu e de la animal crescut în ţara lor. Mi-a zis de atunci că cel mai probabil animalele mele vor ajunge carne tocată, că altfel nu le vor putea vinde, sau vor exporta carnea. Nu e puţin probabil să o exporte tot în România. Şi asta în condiţiile în care fermele lor nu sunt cu nimic mai moderne decât a noastră şi calitatea animalelor este aceeaşi”, mai afirmă Sorin Dindiligan, şeful fermei Crişan din Halmeu, judeţul Satu Mare.

În timp ce autorităţile din ţările din vestul Europei îşi protejează producătorii autohtoni, animalele care ajung la ei din România sunt exploatate ca marfă de proastă calitate, deşi provin doar din ferme cu condiţii şi standarde ridicate.

„Acum am primit un contract din Olanda, le trebuie mai multe tiruri de vaci din rasa Holstein pentru a produce din cartilajele lor acid hialuronic. Este o rasă de vaci de-a lor, dar o cumpără de aici pentru că e mai ieftin şi îşi protejează fermierii lor când vine vorba de producţie”, mai afirmă Vasile Deac.

Acesta spune că românilor le lipseşte înţelegerea şi încrederea în conaţionali pentru a deschide un punct de colectare regional al animalelor, de unde acestea să plece către export în cantităţi mai mari şi la preţuri negociate mai bine. Pentru asta ar fi nevoie ca cineva să investească într-un spaţiu de depozitare a animalelor în viu, iar fermierii să aibă încredere să îşi dea acolo animalele până la momentul exportului. În acest fel toată procedura s-ar realiza mult mai repede, iar atunci când s-ar lansa comanda, aceasta ar putea fi expediată extrem de rapid.