Cererea Episcopiei Greco-Catolice de strămutare a dosarului privind restituirea unor terenuri şi clădiri de la Mănăstirea Bixad a fost aprobată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dosarul a fost strămutat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie      FOTO transilvaniareporter.ro
Dosarul a fost strămutat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie      FOTO transilvaniareporter.ro

Cererea Episcopiei Greco-Catolice de strămutare a dosarului privind restituirea unor terenuri şi clădiri de la Mănăstirea Bixad greco-catolicilor a fost aprobată. Dosarul a ajuns pe mâna judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în timp ce cauza de pe rolul Judecătoriei Negreşti Oaş a fost suspendată, până la soluţionarea cauzei.

Judecãtoria Negreşti-Oaş a dispus printr-o ordonanţã preşedinţialã suspendarea provizorie a executãrii silite care trebuia să aibă loc pe 8 noiembrie, la cererea Consiliului Judeţean Satu Mare, pânã la judecarea pe fond a cererii de suspendare a executãrii silite. Primul termen de judecată a avut loc luni, 25 noiembrie, când s-a aprobat cererea Episcopiei Greco Catolice de strămutare a dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Între Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică şi Mănăstirea Ortodoxă Română de la Bixad se poartă procese de ani buni de zile. Biserica greco-catolică a obţinut o sentinţă defitinivă şi irevocabilă privind revendicarea terenurilor şi construcţiilor Mănăstirii Bixad. Din cauza presiunilor locale, dosarele aflate de ani de zile pe rolul instanţelor locale sătmărene au influenţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să le strămute la Mehedinţi şi Craiova, unde s-au acordat sentinţele defitinive şi irevocabile. 

În sentinţa nr.341/2011 a Curţii de Apel Craiova este specificat faptul că Biserica Ortodoxă Română este obligată să-i lase greco-catolicilor construcţia cu destinaţie de Preventoriu pentru copii hadicapaţi  şi construcţia cu destinaţie spaţiu pentru activităţi specifice ale copiilor internaţi în preventoriu. Cu alte cuvinte biserica greco-catolică ar urma să fie pusă în posesie cu terenul aferent curţii Mănăstirii Bixad precum şi cu cele două clădiri. Trebuie menţionat faptul că Biserica Mănăstirii Bixad, situată în mijlocul terenul ce urmează a fi dat greco-catolicilor rămâne teoretic în posesia Bisericii. Practic însă este imposibil, deoarece terenul de sub biserică este al Greco-catolicilor. Zilele următoare, executorul judecătoresc va pune în executare decizia Curţii de Apel Craiova. O sentinţă asemănătoare a fost pronunţată şi de Tribunalul Mehedinţi, Prin sentinţa civilă nr.180/2011 a Tribunalului Mehedinţi este specificat că Biserica Ortodoxă Română este obligată  să lase Episcopiei Române unită cu Romasuprafaţa de 10.908 mp de teren de la Bixad.

Vă recomandăm şi

Conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare a intervenit la Bixad pentru că unele clădiri şi terenuri care trebuiau restituite greco-catolicilor le aparţin

Cardinalul Mureşan îi cere premierului Victor Ponta să condamne public „actele de agresiune si incitare la ură împotriva călugărilor greco-catolici de la Bixad“

Ultimul supravieţuitor de la Mănăstirea Bixad: „Cine trecea la ortodocşi era liber. Cine nu, îl mânânca puşcăria“

Răsturnare de situaţie la biserica de la Bixad. Executarea silită a fost suspendată

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite