Un băiat de nouă ani din Caraş-Severin a dispărut pe un deal, deşi era cu tatăl său. El a fost găsit teafăr, la 3 kilometri de casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băiatul a dispărut pe un deal FOTO news.ro
Băiatul a dispărut pe un deal FOTO news.ro

Autorităţile din judeţul Caraş-Severin s-au mobilizat pentru căutarea unui băiat de nouă ani care s-a pierdut de tatăl său, pe un deal, duminică după-amiază, în zona localităţii Stăncilova.

UPDATE 19.25 Băiatul de nouă ani a fost găsit teafăr

După câteva ore de căutări, echipajele de intervenţie l-au găsit pe băiat. Copilul este teafăr şi se afla la aproximativ trei kilometri de casă. El nu are nevoie de îngrijiri medicale.

Dispariţia băiatului a fost anunţată în jurul orei 15.00, printr-un apel la numărul de urgenţe 112, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Semenic” al judeţului Caraş-Severin.

Copilul se afla cu tatăl său pe un deal în zona localităţii Stăncilova, comuna Şopotu Nou, când s-a îndepărtat de acesta şi nu a mai fost de găsit.

”Sub coordonarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic al judeţului Caraş-Severin s-au constituit echipe de căutare-salvare formate din pompieri, jandarmi, poliţişti, membri S.V.S.U Şopotu Nou şi cetăţeni care acţionează în aceste momente, în teren, pentru căutarea copilului”, se arată în comunicat.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite