VIDEO 12 persoane reţinute. Prin artificiu incredibil au reuşit să scoată 3 milioane de euro din bănci străine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto cna.md
Foto cna.md

După ce joi au fost aduse la Vâcea cu mandat 93 de persoane din opt judeţe şi municipiul Bucureşti, aseară s-a luat decizia reţinerii a 12 dintre ele. Toţi au primit mandate de arestare preventivă în dosarul de spălare de bani şi fraude informatice comise de o reţea formată din cinci grupuri de infractori care opera pe teritoriul a 11 ţări din Europa şi America de Sud.

Reţeaua de infractori care acţiona peste hotare a reuşit să creeze o pagubă de peste 3 milioane de euro, într-un singur an, numărul victimelor cărora li s-au furat conturile şi identităţile fiind de peste 500, după cum au descoperit anchetatorii până în acest moment.

Reţeaua formată din persoane care proveneau din mai multe zone ale României a operat prin intermediul a 200 de conturi bancare în ţară şi străinătate. Folosindu-se de identitate falsă, românii solicitau credite bancare în străinătate.

Actele de identitate falsificate erau emise de alte ţări, din Europa. Acestea cuprindeau date reale sau false, dar aveau fotografiile celor care se ocupau de infracţiuni. Cu acestea, mergeau în Italia şi Spania, în principal, dar şi în alte ţări şi solicitau împrumuturi, practic în numele altor persoane.

O serie de bunuri şi valori: de la telefoane, laptopuri, la bani şi carduri bancare au fost confiscate de poliţiştii de la Criminalitatea Organizată în urma celor 51 de percheziţii desfăşurate ieri în toată ţara, acţiune care a necesitat o impresionantă desfăşurare de forţe de ordine din peste 10 judeţe

Mai bine de jumătate dintre percheziiţe domiciliare făcute ieri de DIICOT cu sprijinul mascaţilor s-au desfăşurat la Vâlcea, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei. 

În plus, anchetatorii au descoperit că toate cele cinci grupări infracţionale specializate în spălare de bani şi fraudă informatică au acţionat pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, ceea ce i-a determinat să suspecteze că aici era cartierul general al reţelei despre a cărei activitate se ştie că a funcţionat în perioada mai 2017 – noiembrie 2018.

   . 

Mai jos este declaraţia purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Sandra Bălteanu, în legătură cu acest caz.

    

Declaraţia purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea despre românii care furau identităţi şi se împrumutau în bănci din străinătate

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite