Un vâlcean şi-a ucis iubita cu 20 de ani mai în vârstă, apoi s-a autodenunţat: „A lovit-o în mod repetat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine generică Foto Arhiva Adevărul
Imagine generică Foto Arhiva Adevărul

O tragedie s-a petrecut miercuri, 12 ianuarie, în localitatea Dăeşti din judeţul Vâlcea, pe fondul consumului de alcool. Un bărbat şi-a omorât consoarta, din motive încă neclare.

Povestea a a fost făcută publică vineri, 14 ianuarie, de către procurorii din cadrul Tribunalului Vâlcea. Potrivit acestora, victima avea 64 de ani, iar agresorul 44 de ani. 

Totul ar fi avut loc în urma unui conflict spontan, pe fondul consumului de alcool. Scos din minţi, bărbatul a lovit-o cu sălbăticiune pe femeie, pe tot corpul, cauzându-i traumatisme care în final aveau să ducă la deces. Apoi s-a predat Poliţiei. 

„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în după amiaza zilei de 12 ianuarie, în timp ce inculpatul şi victima (concubina) se aflau în locuinţa comună, pe fondul consumului de alcool, între aceştia a avut loc conflict, context în care inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra victimei, lovind-o, în mod repetat, în zona toracelui şi spatelui, dar şi în zona membrelor superioare, feţei şi capului, provocându-i multiple leziuni traumatice, care au condus la decesul acesteia”, au menţionat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. 

Joi, 13 ianuarie, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, iar vineri, 14 ianuarie, criminalul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Ancheta a fost derulată împreună cu poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.

„Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să inftângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au mai menţionat aceleaşi surse.

Vă mai recomandăm şi:

O dispută amoroasă, motivul atacului armat din Râmnicu Vâlcea în care protagonişti au fost doi adolescenţi

UPDATE Incident armat între doi adolescenţi, în centrul Râmnicului. În ce stare se află victima de 15 ani

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite