Alina Ghorghiu insistă pentru schimbarea prefecţilor: „O să-i cerem prim-ministrului să urgenteze această evaluare“
0Co-preşedintele PNL Alina Ghorghiu insistă pentru schimbarea tuturor prefecţilor şi subprefecţilor numiţi în timpul guvernării PSD.
Prezentă la Râmnicu Vâlcea, pentru a se întâlni cu activul de partid, liderul PNL Alina Ghorghiu a readus în discuţie schimbarea prefecţilor.
„O să-i cerem prim-ministrului să urgenteze această evaluare a prefecţilor. În prima tranşă a schimbat nouă prefecti, ieri alţi patru, deci vorbim doar despre 13 prefecţi evaluaţi şi schimbaţi din funcţie. Gândiţi-vă că PSD a schimbat toţi prefecţii în aceeaşi zi. Aş vrea să văd o evaluare corectă, Corpul înalţilor funcţionari publici, Corpul inspectorilor guvernamentali are resurse umane pe care trebuie să le folosească şi vreau să am garanţia de la acest guvern că procesul electoral se va desfăşura corect cel puţin din această perspectivă”, a declarat Alina Ghorghiu.
În timpul conferinţei de presă susţinută la sediul PNL Vâlcea, Alina Ghorghiu s-a plâns de incompetenţa prefectului de Vâlcea, Dumitru Cornoiu, pe care-l vrea, de asemenea, înlocuit din funcţie:
„Cornoiu Dumitru are cele două dimensiuni necesare şi suficiente pentru a fi schimbat de guvernul Cioloş, dar în primul rând pentru incompetenţă. Înţeleg că (n.r Dumitru Cornoiu) are restanţe majore în comunicarea unor situaţii către guvern, către diverse ministere, astfel încât dumeavoastră să beneficiaţi de fonduri, vorbim de lista cu situaţiile de urgenţăpe care o are şi n-a transmis-o. Dar mai preocupant decât atât este faptul că domnia sa se implică politic”, a mai spus co-preşedintele PNL.
Alina Ghorghiu si Vasile Blaga participa astazi la o lansare a candidatilor PNL Valcea la alegerile locale din acest an.