Turist canadian, atacat de urs în timp ce dormea în cort

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un turist canadian, care campase într-o zonă izolată din Azuga, a fost atacat de urs în cursul nopţii. Bărbatul a fost rănit, dar a refuzat transportul la spital.

Potrivit Biroului de Presă al Jandarmeriei Prahova, turistul Canadian a sunat la numărul unic de urgenţă 112 în joi dimineaţă, la ora 4.40. Bărbatul a cerut ajutorul după ce a fost atacat de urs în timp ce se afla în cort. Turistul campase în zona Valea Mărului din Azuga, o zonă aflată la marginea unei păduri.

Bărbatul a povestit că, în timp ce se alfa în cort, a auzit zgomote afară motiv penru care a ieşit să vadă ce se întâmplă. Atunci a fost şi momentul în care a fost atacat. S-a ales doar cu câteva zgârieturi şi cu cortul parţial sfâşiat.

”Ajuns la faţa locului echipajul de jandarmi a solicitat sprijinul S.A.J. Prahova, care a acordat primul ajutor persoanei în cauză, acesta refuzând internarea. La aceasta acţiune au participat agenţi din cadrul Poliţiei Naţionale Azuga şi un lucrător de la formaţiunea Salvamont Azuga. Intervenţia s-a încheiat în jurul orelor 06.30”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

Cetăţeanul canadian este primul turist rănit de urs din acest an.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite