VIDEO Două grupuri de turişti, printre care se află şi copii, surprinse de vreme rea pe munte

0
0

Salvamontiştii din Buşteni intervin luni seară pentru a salva două grupuri de turişti, printre care se află şi copii, surprinşi de vrmea rea pe traseele montane din Buşteni. Unii dintre turişti acuză probleme medicale, anunţă salvatorii montani solicitaţi să intervină.

Potrivit Salvamont Buşteni, luni seară, echipele de salvatori au fost solicitate să dea o mână de ajutor pentru două grupuri de turişti care se află pe două trasee diferite, unul în munţii Baiului, iar cel de-al doilea pe Valea Jepilor Mari.

În ambele grupuri care au cerut ajutor se află şi persoane care au afecţiuni medicale. Turiştii rămaşi pe munte au fost surprinşi de vremea rea. În zona Valea Prahovei plouă torenţial, cu descărcări electrice, iar temperatura scăzut brusc.

Chiar şi la baza muntelui, în Sinaia s-au produs deja inundaţii din cauza precipitaţiilor abundente. Potrivit ISU Prahova, un echpaj de pompieri a fost solicitat să intervină pentru evacuarea apei de pe o stradă din cartierul Cumpătu.

Meteorologii au anunţat încă de luni dimineaţă că vremea în zona montană a judeţului Prahova se va schimba spre după-amiază, iar la munte erau preconizate ploi şi vijelii.

Ploieşti


Ultimele știri
Cele mai citite