Trafic intens pe DN 1. Radare şi poliţişti pe Valea Prahovei
0Valorile de trafic de pe DN1 Braşov- Bucureşti vor fi tot mai ridicare în următoarele ore, odată cu întoarcerea turiştilor care au petrecut vacanţa de Rusalii la munte
Mii de turişti se vor întoarce luni spre Capitală din staţiunile montane de pe Valea Prahovei, astfel că poliţiştii rutieri din Prahova vor fi în trafic pentru controale şi fluidizarea circulaţiei.
Ofiţerii şi agenţii de circulaţie rutieră vor fi prezenţi activ la orele de vârf, pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, acţionând pentru prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere şi controlul circulaţiei pe principalele căi de comunicaţie spre staţiunile turistice montane şi locurile de agreement.
De asemenea, poliţiştii vor folosi aparate de monitorizare a traficului.
Dacă se va impune, traficul de pe DN 1 va fi deviat pe DN 1A, iar ca măsură de precauţie este indicat ca din Braşov să circulaţi spre Ploieşti pe DN1A, Săcele – Cheia – Vălenii de Munte - Ploieşti.
Este încă valabilă informarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, motiv pentru care poliţiştii rutieri recomandă ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, luminile de întâlnire trebuie să fie folosite pe timpul zilei, pe toate categoriile de şosele.
Vă mai recomandăm
200 de poliţişti rutieri şi radare pe drumurile naţionale din Prahova, de Rusalii
Program redus al autobuzelor şi tramvaielor din Ploieşti în a doua zi de Rusalii