Târg cu Bunătăţi în centrul Ploieştiului cu daruri pentru Sfântul Andrei şi cozonaci de casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgul cu bunătăţi şi cadouri este deschis până joi, în parcul Toma Socolescu. FOTO Adevărul Ploieşti
Târgul cu bunătăţi şi cadouri este deschis până joi, în parcul Toma Socolescu. FOTO Adevărul Ploieşti

Târgul cu Bunătăţi revine în centrul Ploieştiului, de marţi până joi, şi aduce, ca de fiecare dată, preparate tradiţionale româneşti, în marea lor majoritate atestate de Ministerul Agriculturii, dar şi produse internaţionale şi obiecte realizate de meşteri populari autentici şi artişti handmade

Pâinea cu cartof coaptă pe vatră şi preparatele din carne de porc de la Rupea, brânzeturile de la Fundata, Zagra şi Cristianu, mierea de la Cârţişoara de pe Transfăgărăşan, dulceţurile, zacusca, siropurile şi serbeturile argeşene sau turta dulce de la Bâscov sunt doar câteva dintre produsele pe care le găsiţi la fiecare ediţie a Târgului, pentru că sunt căutate şi cerute de către clienţii fideli.

Noutăţile de la această ediţie sunt prăjiturile de casă şi cozonacii făcute de familia Roşu din Botoşani, numai bune de gustat, cumpărat şi comandat pentru Crăciunul care se apropie.

Nu vor lipsi ceaiurile, tincturile, vinul şi tuica, ciocolata de casă de la Lipova, baclavalele turceşti. Pentru toţi cei care îşi doresc să aibă pe masa de Crăciun produse tradiţionale adevărate, Târgul va fi deschis toată luna decembrie, inclusiv înaintea sărbătorilor de iarnă.

Şi pentru că se apropie Sfântul Andrei, în mai puţin de două săptămâni, de la Târgul cu Bunătăţi se pot cumpăra cadouri speciale: şosete şi căciuli împletite la Breaza, bijuterii lucrate manual, decoraţiuni pe faianţă, obiecte realizate din ceramică sau sticlă, obiecte de uz casnic din lemn şi răchită.

Tot la artiştii şi meşterii din târg pot fi găsite şi decoraţiuni de iarnă, dar şi costume populare pentru copii, făcute la Breaza, pentru serbările de Crăciun care se apropie.

Târgul este deschis în parcul Toma Socolescu, în perioada 19-21 noiembrie.

Mai puteţi citi

Un nou centru de recreere pentru pensionarii din Ploieşti

„Agatha Christie“ din Ploieşti. O poliţistă a câştigat premiul pentru cel mai bun roman de suspans al anului

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite