Mama unui copil nevăzător a primit interdicţie să-l însoţească la ore. Diriginta: ceilalţi elevi vor să se dezvolte independent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mama elevului nevăzător este acuzată că şi-a depăşit atribuţiile de "umbră" ca copilului FOTO Diana F.
Mama elevului nevăzător este acuzată că şi-a depăşit atribuţiile de "umbră" ca copilului FOTO Diana F.

Eugenia Grecu, mama lui Rareş, un copil nevăzător în vârstă de 16 ani, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional Al.I Cuza din Ploieşti, acuză conducerea instituţiei şi o parte dintre profesorii care predau aici că încalcă dreptul elevilor cu cerinţe educaţionale speciale.

Femeia susţine că nu i se mai permite să-şi însoţească băiatul la cursuri, aşa cum a făcut-o timp de nouă ani, deşi prezenţa la ore a unui adult în cazul unor copii cu handicap grav este reglementat de un ordin emis în 2016 de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

De cealaltă parte, reprezentanţii colegiului spun că situaţia este complexă şi acuză mama că şi-a depăşit atribuţiile de însoţitor al unui copil cu nevoi speciale, implicându-se în actul educaţional, prin intervenţiile pe care le face în timpul orelor de curs.

Rareş Grecu este unul dintre elevii eminenţi ai colegiului. A luat examenul de capacitate cu 7,93 şi a fost declarat admis la examenul susţinut pentru clasa de filologie bilingv limba franceză. Rareş a fost însoţit în clasă şi asistat la oră de mama sa încă din clasa a III-a, când a început să urmeze cursurile unei şcoli de masă.

„Pe parcursul clasei a IX-a am găsit înţelegere la cadrele didactice şi am putut să-l însoţesc la ore, aşa cum am făcut-o pe toată perioada de când este în învăţământul de masă. Scopul prezenţei mele a fost acela de a lua notiţe pentru el, de a asculta predarea şi de a-i explica încă odată acasă. Toate acestea au mers bine până în data de 2 octombrie 2017 când, în urma unui incident care a avut loc la clasă, hotărârea doamnei diriginte a fost să nu mai particip la orele de curs, motivând că ceilalţi copii nu-şi pot trăi adolescenţa din cauza prezenţei mele. Am încercat, cu legea în mână, să obţin dreptul copilului meu. Aceste încercări au fost luate drept presiuni făcute asupra şcolii. Doamna dirigintă, care avea rolul de mediator, mai rău a făcut, a instigat împotriva mea. S-a făcut o şedinţă cu părinţii în care eu nu am fost prezentă. În urma acelei şedinţe s-a făcut un memoriu de către părinţi către direcţiunea şcolii, ca eu să nu mai pot particpa la ore. Ultima discuţie pe care am avut-o cu diriginta a fost următoarea: «Dacă dumneavoastră intraţi în clasă, în secunda doi eu ies»“, a declarat Eugenia Grecu, mama copilului.

director rodica popescu colegiul cuza ploieşti

Directorul colegiului incriminat susţine că a primit reclamaţii din partea elevilor şi a părinţilor FOTO Diana F.

Rodica Popescu, directoarea colegiului, susţine că se află în faţa unei situaţii „delicate“, pentru că, în calitate de manager, trebuie să urmărească interesul tuturor elevilor şi nu doar al unuia. Ea a mai precizat că elevii, colegi de clasă cu Rareş, nu au o problemă cu băiatul, ci cu mama acestuia, care şi-ar fi depăşit atribuţiile de însoţitor. Sunt voci care spun că Eugenia Grecu îşi ceartă băiatul în timpul orei, dacă răspunde greşit, ba chiar le-ar reproşa profesorilor că nu evaluează corect copiii. În plus, susţine directorul unităţii, care este şi dirigintele clasei, a anunţat că îşi va da demisia dacă mama elevului va mai intra la ore.

elev nevăzător colegiul cuza ploieşti

Rareş FOTO Diana F.

„Au existat reacţii din partea copiilor din clasă. Sunt 28 de copii în total, iar unul este cu o problemă de sănătate. Ceilalţi au reacţionat la un moment dat din dorinţa de a se dezvolta şi ei independent. Adică au spus că nu-şi doresc să mai participe mama copilului la ore, pe motiv că dumneaei şi-a depăşit cumva atribuţiile. În sala de clasă trebuie să aibă atitudinea unei umbre, ori ea le făcea observaţii. Copiii au declarat că Rareş are un alt comportament când nu este mama în clasă, este mai vesel. Înţeleg atitudinea mamei, că vrea să facă ceva bun din acest copil. Să ajungă să studieze, să facă o facultate, să nu ajungă - şi este exprimarea dumneaei - un simplu maseur. După ce am analizat cazul, am văzut că toată lumea are dreptate, ca atare trebuie să facem în aşa fel încât să mulţumim ambele părţi“, a mai spus Rodica Popescu.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Prahova are o atitudine rezervată faţă de decizia colegiului de a interzice accesul la ore unei mame care îşi însoţeşte copilul nevăzător. „S-a purtat un dialog în permanenţă atât cu şcoala, cât şi cu familia, şi încercăm să identificăm o soluţie apelând şi la specialişti pe această temă. Ceea ce vom decide trebuie să fie în beneficiul tuturor elevilor“, a declarat Nicolae Angelescu, inspector-şef al ISJ Prahova.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite