FOTO Zăpada a adus clienţi pe Valea Prahovei. Cât vă costă să luaţi lecţii de schi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii, cei mai numeroşi clienţi ai şcolilor de schi de pe Valea Prahovei. FOTO Adevărul Ploieşti
Copiii, cei mai numeroşi clienţi ai şcolilor de schi de pe Valea Prahovei. FOTO Adevărul Ploieşti

Ninsoarea care a adunat un strat de zăpadă naturală de peste 50 de centimetri pe pârtiile de pe Valea Prahovei a fost de bun augur şi pentru monitorii şi şcolile de schi din staţiunile prahovene.

În cursul acestei săptămâni, telefoanele au sunat încontinuu, în special la Sinaia şi Azuga, pentru programări la lecţii de schi, particulare sau în grup. „Avem mai multe cereri decât putem duce, iar solicitările au venit atât din partea elevilor, cât şi a adulţilor şi a pensionarilor. Organizăm lecţii de schi şi snowboard“, ne-au spus reprezentanţii Academiei de Snowboard Sinaia.

În staţiune, o lecţie particulară cu monitor costă 80 de lei, iar în grup, adică minimum trei persoane, 40 de lei. În cazul neiniţiaţilor, este recomandabil un modul de minimum 5 zile a câte două ore.

Preţuri similare sunt şi la Azuga. „Având în vedere că săptămâna viitoare elevii sunt în vacanţă, avem pachete pentru grupuri de minimum 15 elevi. Lecţia de schi costă 40 de lei, patru ore pe zi, minimum 5 zile”, ne-a spus Nardy Boltaşu, de la Şcoala de schi Gravity din Azuga. Solicitările sunt pentru copii cu vârste de la 3 la 12 ani.

În Buşteni, preţurile variază pentru o lecţie particulară de schi între 60 şi 100 de lei. “Avem pachete şi pentru familii, astfel ca adulţii care îşi aduc copiii la schi să ia în paralel lecţii. În general, preţul cursului pentru două zile zile este 450 lei de persoană şi include 8 ore de curs în două zile”, ne-a spus Felicia Farcaş, monitor de schi în Buşteni.

2.000 de lei, preţul unei tabere de schi pe Valea Prahovei

Tot de săptămâna viitoare se dă şi startul taberelor de schi, astfel că pârtiile de pe Valea Prahovei vor aparţine aproape în totalitate copiilor. O tabără de schi la Sinaia costă, pentru un copil, 1.395 de lei, la care se adaugă preţul skipass-ului, adică încă 490 de lei.

În preţul taberei sunt incluse 6 nopţi de cazare, trei mese pe zi, transferul gratuit către pârtii şi locurile de masă, activităţi extra-şcolare, şi, cel mai important, lecţii de schi cu instructori autorizaţi“, ne-a spus Florin Andrei, reprezentantul taberei La Monitori din Sinaia.

Şi pârtiile lungi din Azuga fac din staţiune un loc foarte căutat pentru taberele de schi. În perioada vacanţei de iarnă, o astfel de tabără, organizată de Himalaya Adventure, costă 1.450 de lei de copil, în care sunt incluse transportul, cazarea, trei mese pe zi şi cursurile de schi. Oferta nu incluse, însă, transportul zilnic pe cablu şi închirierea echipamentelor de schi, adică încă aproximativ 600 de lei.

Vă mai recomandăm

FOTO/VIDEO Unde-ţi trimiţi copilul în tabără la schi

Ce afaceri iau avânt pe timp de viscol. Pentru unele firme este esenţial ca sezonul rece să fie şi alb, altora le este favorabilă doar vremea rea

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite