FOTO O colecţie de Cartea Recordurilor dedicată lui Caragiale nu-şi găseşte locul în Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ioniţă a adunat până acum peste 2.000 de portrete ale lui Caragiale. FOTO Dana Mihai
Nicolae Ioniţă a adunat până acum peste 2.000 de portrete ale lui Caragiale. FOTO Dana Mihai

Situaţie pe gustul lui Caragiale în oraşul care se mândreşte cu titulatura de „urbea lui Nenea Iancu“. O colecţie de 1.500 de portrete ale lui Caragiale, realizate de graficieni şi caricaturişti din întreaga lume, omologată de Cartea Recordurilor şi al cărei „părinte“ locuieşte în Ploieşti nu-şi găseşte locul decât pe internet. Caricaturistul Nicolae Ioniţă a încercat în zadar să expună lucrările în oraş

Ploieştiul este al lui Nichita Stănescu şi al lui Toma Caragiu, dar, mai presus de toate este al lui Ion Luca Caragiale. Deşi nu s-a născut în Ploieşti, ci la Haimanale, Caragiale a considerat întotdeauna Ploieştiul ca oraşul său natal, unde a învăţat până la finalul gimnaziului, a lucrat o vreme, pe un post de copist la Tribunalul Prahova şi apoi a locuit sporadic. Ploieştiul şi oamenii lui l-au inspirat şi, ridiculizaţi în stilul inconfundabil al lui Caragiale, au făcut carieră literară în „Boborul“ şi „Grand Hôtel «Victoria Român㻓.

A fost firesc, astfel, pentru caricaturistul Nicolae Ioniţă ca demersul aproape nebunesc pentru o colecţie de Cartea Recordurilor în care personaj este, de această dată, Caragiale, să pornească din Ploieşti. „Am descoperit în cărţi editate la Paris, New York, Veneţia şi în multe alte oraşe ale lumii opere ale lui Caragiale, în culegeri şi antologii care adunau cei mai importanţi scriitori ai lumii. Cred că doar noi nu ştim cu adevărat valoarea mondială a lui Caragiale şi de faptul că numele şi operele lui sunt cunoscute peste hotare, şi nu doar în cercuri restrânse, ale elitelor“, spune Nicolae Ioniţă.

De aici a plecat şi ideea de a-i coopta în demersul colecţiei de Cartea Recordurilor pe artişti graficieni şi caricaturişti din întreaga lume. Începută în urmă cu peste 10 ani, colecţia însumează, în prezent, peste 2.000 de lucrări, aparţinând unui număr de 1.500 de autori din 141 de ţări, de pe toate continentele, şi a fost omologată, încă din 2007, de Guiness Book, pe când număra aproximativ 1.000 de lucrări, drept cea mai mare colecţie de caricaturi dedicată unei personalităţi a culturii universale. Iar strângerea lucrărilor dedicate lui Caragiale nu s-a încheiat niciodată.

În urmă cu un deceniu, nu m-am gândit niciodată că va ajunge la un astfel de nivel. Acum, îmi dau seama că este posibil să nu se sfârşească prea curând“, spune Nicolae Ioniţă.

Artiştii au lucrat benevol pentru colecţia de Cartea Recordurilor

Pentru a realiza colecţia şi a surprinde esenţa lui Caragiale, Nicolae Ioniţă a trimis artiştilor portrete ale lui Caragiale, dar şi link-uri despre viaţa şi opera scriitorului, cerându-le să-i trimită, fiecare, propria viziune în legătură cu dramaturgul. „A fost impresionant modul în care au răspuns la această iniţiativă. Mulţi dintre ei sunt foarte ocupaţi, lucrează pe tarife de neconceput pentru România, dar contribuţia la colecţia Caragiale a fost, în toate cazurile, gratuită. În plus, mi-au trimis lucrările originale în România, pe cheltuiala lor“, explică ce a presupus colecţia Nicolae Ioniţă.

Printre contributorii la colecţie se numără numeroşi artişti plastici, graficieni de la peste 500 de ziare din întreaga lume, dar şi trei câştigători ai Premiului Pulitzer pentru caricatură de presă.

Caragiale a ajuns astfel până în Afganistan, Argentina, Coasta de Fildeş, Burkina Fasso, India, Bangladesh, Indonezia, Paraguay, Irak, Japonia, SUA sau Zimbabwe. Şi chiar într-o mică republică din Federaţia Rusă, Tatarstan.

„Cred că este o colecţie pe gustul lui Caragiale, de aceea a şi mers atât de bine, am avut şi sprijinul lui. Îi plăcea să fie desenat, portretizat, caricaturizat. L-am descoperit într-o caricatură din «Moftul român», ziarul pe care l-a înfiinţat, incognito printre personajele din «Trenul de plăcere»“.

Expoziţia care costa cât 200 de borduri

În 2012, la cinci ani de la omologarea în Cartea Recordurilor, cu mari eforturi, 1.500 din lucrările colecţiei au fost cuprinse în albumul în trei volume „I.L. Caragiale – Un omagiu planetar“, editat la Ploieşti. Lucrarea, lansată şi la Praga, conţine inclusiv informaţii despre artiştii plastici care l-au desenat pe Caragiale. În paralel, expoziţia de caricaturi a fost expusă, parţial, la Madrid, Sofia, Balcic, Ankara sau Kiev.

Următorul pas firesc a fost o expoziţie cu toate cele 2.000 de lucrări, la Ploieşti. Ştiu că nu există un spaţiu interior în oraş, care le să le cuprindă pe toate, aşa că mă gândisem să le arăt ploieştenilor într-un loc neconvenţional, în aer liber. Iar 2012, declarat «Anul Caragiale», când se împlineau 160 de ani de la naştere şi 100 de ani de la moartea scriitorului, mi s-a părut perfect pentru a-l celebra pe Caragiale în acest mod, cu o expoziţie de caricaturi în oraşul natal“, spune  Nicolae Ioniţă.

În plus, miza propusă autorităţilor era interesantă. „Dacă s-ar fi realizat, expoziţia putea fi omologată de Cartea Recordurilor pentru cea mai mare expunere de portrete în aer liber ale unei personalităţi. În alte oraşe, oamenii au rezonat la ideea unor cozonaci sau cârnaţi de Cartea Recordurilor, de ce nu şi o expoziţie de caricaturi?“, spune ploieşteanul.

Nicolae Ioniţă s-a angajat să se ocupe de lucrări, să le înfolieze şi să le aranjeze la aceleaşi dimensiuni, urmând ca autorităţile locale să se ocupe doar de confecţionarea unor panouri expoziţionale, aproximativ 200. „Costau cam cât 200 de borduri“, a calculat Nicolae Ioniţă. A fost refuzat, invocându-se, ca întotdeauna, lipsa de bani.

Am fost dezamăgit, evident, dar asta nu înseamnă că renunţ. Am început să expun colecţia în spaţiul virtual, pe Facebook, astfel ca oamenii să aibă acces la lucrări. Nu o să renunţ nici la ideea expoziţiei efective, cred că Ploieştiul şi Caragiale merită acest lucru. Eu sunt pregătit pentru Ploieşti, Ploieştiul nu este pregătit pentru mine“, spune cu tristeţe caricaturistul.

O viaţă de artă în slujba marilor români

Caricaturistul Nicolae Ioniţă s-a născut în 1951 la Ploieşti. A fost pentru aproape un deceniu preşedintele departamentului pentru Europa de Est al organizaţiei internaţionale a caricaturiştilor „Cartoonists Rights Network“. A publicat câteva mii de caricaturi în ziare şi publicaţii româneşti, dar şi în străinătate şi a expus în Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Croaţia, Cuba, Marea Britanie, Franţa, Grecia, Iran, Israel, Italia. De-a lungul carierei, a primit 27 premii româneşti şi 24 internaţionale.

Colecţia de portrete dedicată lui Caragiale nu este singulară. Deţine peste 10.000 de caricaturi, realizate de colegi de breaslă din întreaga lume, dedicate personalităţilor marcante ale României, în total peste 250 de scriitori, muzicieni, oamenii de ştiinţă. Şi acestea au fost publicate pe internet, într-un „muzeu virtual al neamului românesc“. Din păcate, site-ul, care a presupus o muncă colosală, a fost atacat de hackeri, de două ori, iar Nicolae Ioniţă a abandonat, momentan, proiectul de Sisif. Lucrările grafice care îi portretizează pe Eminescu, Eugen Ionescu, Emil Cioran şi Nichita Stănescu au apucat să vadă tiparul în volume publicate.

Vă mai recomandăm

FOTO Tricolorul din miez din cireşe. Cum a ratat „regele sâmburilor“ intrarea în Cartea Recordurilor

FOTO Un artist croat de Cartea Recordurilor desenează în Timişoara un graffiti în 3D

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite