Cum erau văzute în popor pe vremuri prostia şi nebunia. De unde vine expresia „A dat strechea-n el“

Defectele umane, cu precădere prostia, lipsa de înţelepciune, alienarea mintală, nebunia văzută mai degrabă ca nesăbuinţă decât ca o afecţiune psihică, au reprezentat o temă abordată frecvent în literatura populară românească.

Sute poate mii de proverbe şi zicători, în care au fost strânse concluziile şi învăţăturile adunate din experienţa ancestrală, au circulat de-a lungul vremii şi fac dovada că omul chibzuit a ştiut să se ferească de cel fără minte şi har de teamă să nu sfârşească exact ca el.

”Cine îşi pune mintea cu nebunul e şi mai nebun”, ”De nebun şi de muierea rea fiecare înţelept fuge”, ”Şi un nebun mănâncă nouă pâini, dar mai nebun e cine i le dă”, ”Fugi de fleacuri şi de vorbe nebune”, ”Cine se apucă să înveţe pe nerod nu se deosebeşte de nebun”, ”Pe nebun nu-l aduci la cunoştinţă”, ”Cine are prieten nerod ajunge din pod în glod” reprezintă doar o parte dintre proverbele româneşti care fac referire la defectul uman cel mai de temut: nebunia, văzută aşa cum am mai precizat, ca o încăpăţânare a omului fără prea mult discernământ. Multe dintre aceste proverbe au fost adunate de folcloristul Anton Pann la mijlocul secolului al XIX-lea şi exepmplifică teama ancestrală faţă de ”muierea rea”, ”nerozie”, viclenie sau prostia umană.

Practic înţelepciunea populară restrânsă în înşiruirea de proverbe şi zicători nu face altceva decât să avertizeze că a te întovărăşi  sau împrieteni cu un om ”nerod” nu va avea un final pozitiv. Mai mult, orice încercare de a-l aduce pe drumul cel bun va fi sortită eşecului. Pe scurt, povaţa era clară: fugi de omul ”nebun”/”nerod”, altfel vei sfârşi ca el.

Înţelepţii vremii au avut grijă să descrie pentru cei neştiutori la ce se refereau atunci când vorbeau despre nebunie, iar pentru asta le-au fost suficiente doar câteva cuvinte. ”Parcă l-a apucat strechea” sau ”Apucat de streche” este proverbul (expresia) cel mai cunoscut care descrie perfect comportamentul nebunesc. Strechea este termenul folosit pentru o insectă de mari dimensiuni, asemănătoare cu albina, care depune ouă în nările sau în blana animalelor, motiv pentru care acestea devin extrem de agitate şi încep să sară necontrolat pe câmp.

În comparaţie, omul agitat fără un motiv aparent, cuprins de furie, neliniştit, cu un comportament ciudat, era respins de comunitate şi lăsat în pace să-şi vadă de treaba lui. Cei care se înhăitau cu un astfel de personaj erau catalogaţi asemenea.

Proverbe care se referă la nebunie, nerozie sau prostia umană

A dat strechea în el.

Bogăţia rămâne la nebun.

Ce mi-e prostul, ce mi-e nebunul.

Cine a făcut pe bunul a făcut şi pe nebunul.

Cine îşi pune mintea cu nebunul e şi mai nebun.

Cine se apucă să înveţe pe nerod nu se deosebeşte de nebun.

Câinele îmbătrâneşte de drum, iar nebunul de grija altuia.

Când Dumnezeu pierde pe om, îi ia mintea.

Când umblă prin poticele parcă a luat din ele.

De la un copil şi de la un nebun afli adevărul.

De nebun şi de muierea rea fiecare înţelept fuge.

Merele frumoase adesea sunt viermănoase.

Mintea lui nu plăteşte cât o ceapă degerată.

Necazu’ e de la dracu.

Pe nebun nu-l aduci la cunoştinţă.

Unde este minte multă este şi nebunie multă.

Unde e înţelepciune scurtă, şi nebunie multă.

A fi cam într-o parte.

A-i veni câte-o plesnaie.

A-l găsi năvârliile/năbădăile.

Şi un nebun mănâncă nouă pâini, dar mai nebun e cine i le dă.

Vai de picioarele care poartă cap nebun.

Fugi de fleacuri şi de vorbe nebune.

A venit în doaga copilăriei.

A vinde moşia şi a cumpăra sanie.

Ca să scurteze din cale de cu seară a plecat şi-n tindă s-a culcat.

Chip frumos la un cap prost.

Cine are prieten nerod ajunge din pod în glod.

Cine se biruieşte de orişice pofteşte dobitoc se numeşte.

Când n-avem în gură dinţi n-avem atunci în cap minţi.

Cu cel îndărătnic te vei îndărătnici.