VIDEO Cod roşu de intervenţie la Ploieşti: cinci morţi şi 28 de răniţi, după impactul dintre un autobuz şi o autobasculantă. Printre răniţi se află şi copii

VIDEO Cod roşu de intervenţie la Ploieşti: cinci morţi şi 28 de răniţi, după impactul dintre un autobuz şi o autobasculantă. Printre răniţi se află şi copii

28 de persoane au fost rănite în accidentul de circulaţie FOTO DANA MIHAI/ ADEVĂRUL

Cinci persoane au murit vineri dimineaţă, iar alte 28 sunt rănite, într-un grav accident care s-a produs pe Centura de Vest a Ploieştiului, între un autobuz şi o autobasculantă. În accident au fost implicaţi şi copii.

UPDATE ORA 12.50 Producerea accidentului de pe Centura de Vest a Ploieştiului, în jurul orei 06.15, vineri dimineaţă, a impus un cod roşu de intervenţie, dat fiind numărul morţilor, răniţilor şi persoanelor încarcerate. De altfel, martorii cumplitului eveniment au descris accidentul ca unul de „coşmar“. 

VIDEO Rudele răniţilor din accidentul cu cinci morţi de la Ploieşti: „E nebunie ce este acolo, e groaznic!“ Victimă: „Ne-am trezit unii peste alţii“

„Am declanşat planul roşu pentru că evenimentul era un accident major, care presupunea intervenţia tuturor celor cu competenţă şi care depăşea capacitatea de acţiune doar pentru Ambulanţă sau SMURD. Este un accident nefericit, care a implicat un autobuz, o cursă regulată, care venea de la Măneşti spre Ploieşti, şi o basculantă, din care au rezultat 28 de răniţi şi cinci decedaţi. Decedaţii abia acum (ora 11.00 – n.r.) au fost identificaţi, toţi sunt adulţi, nici un copil, patru bărbaţi şi o femeie. Era o cursă în condiţii normale, o cursă regulată, autorizată, care deţinea licenţă de transport pe acest traseu, iar incidentul este anchetat de Poliţie şi de ITM, nu putem da alte date până la finalizarea anchetei“, a declarat Rodica Paraschiv, prefectul judeţului Prahova.

Circulaţia a revenit la normal pe Centura de Vest a Ploieştiului după ce, temporar, ambele benzi au fost blocate pentru a permite salvarea răniţilor şi transportul acestora la spital.

UPDATE ORA 12.30 Potrivit primei raportări de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Ploieşti, de la ora 10.00, iniţial, la SJU au fost aduse, ca urmare a accidentului, 28 de victime, dintre care 5 copii, unul de 9 ani, altul de 15 ani, un al treilea de 16 ani şi alţi doi de 17 ani. Copilul de nouă ani, a fost trimis în stare bună, stabilă, la Spitalul de Pediatrie.

De asemenea, dintre cei 23 de adulţi ajunşi la spital, dintre care trei încarceraţi, patru au intrat în urgenţe majore, iar ceilalţi la investigaţii pe secţiile de neurochirurgie, ortopedie şi chirurgie plastică, potrivit medicului Andrei Ilinca, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale. De asemenea, doi dintre ei au intrat imediat în operaţie pentru traumatisme toracice şi abdominale.

Din cele 27 de persoane internate la SJU Ploieşti, fără minorul de la Pediatrie, la orele 11.20 se mai aflau în spital 15, majoritatea în stare bună. În funcţie de evoluţia acestora şi investigaţii, este posibil ca în cursul zilei să fie externate şi alte persoane rănite uşor.

UPDATE 11.20 Printre cei cinci adulţi care au murit în accidentul rutier, patru bărbaţi şi o femeie, s-ar număra şi un licean în clasa a XII-a. Rodica Paraschiv, prefectul judeţului Prahova, a specificat că autobuzul circula pe o cursă regulată şi autorizată, funcţionând în legalitate. În total, în autobuz erau 32 de persoane plus şoferul, dintre care 27 de oameni au fost duşi la spital pentru îngrijiri medicale. Doi pacienţi au intrat imediat în sala de operaţie, fiind în stare foarte gravă, iar restul pacienţilor sunt în stare stabilă, cu diverse traumatisme. În acest moment, nu se ştie încă nimic despre cauza producerii accidentului, Poliţia făcând încă investigaţii. Din cele 27 de persoane internate, la orele 11.20 se mai aflau în spital 15, o parte fiind la Pediatrie. 

 

UPDATE, ORA 10.30 „Printre răniţi se numără şi cinci copii (unul de 9 ani, unul de 15 ani, unul de 16 ani şi doi de 17 ani). De asemenea, două persoane sunt în operaţie în prezent. Restul sunt repartizaţi pe secţii. Spitalul face faţă şi nu se pune problema transferului victimelor la alte spitale din ţară“, a declarat medicul Andrei Ilinca, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

 

 

 

UPDATE, ORA 10.00 A fost externată şi prima victimă, este vorba despre o tânără numită Cristina Cazan, rănită uşor la picior. La plecarea din spital, fata a declarat că nu ştie cum s-a produs accidentul şi că pur şi simplu pasagerii din autobuz s-au trezit la un moment dat unii peste alţii.

UPDATE, ORA 9.55 În mod normal, autocarul implicat în accident transporta în fiecare dimineaţă şi foarte mulţi copii navetişti care vedeau de la Măneşti la şcoală, în Ploieşti. Totuşi, astăzi, fiind ultima zi de şcoală înaintea vacanţei, numărul de copii din autobuz a fost unul scăzut. Până la acest moment există mai multe informaţii contradictorii în ceea ce priveşte numărul de copii implicaţi. Astfel, dacă directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă a spus că ar fi vorba de trei copii răniţi, prefectul judeţului a spus că numărul acestora este de patru, în timp ce un comunicat al ISU Prahova anunţă că un singur copil a fost rănit în accident.

UPDATE, ORA 9.26 Printre cei 28 de răniţi se numără 11 bărbaţi, 16 femei şi un copil. Toţi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din municipiul Ploieti, anunţă ISU Prahova.

La locul accidentului s-a intervenit cu 8 ambulanţe SMURD, 2 autospeciale pentru descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de intervenţie la accidente colective şi calamităţi, un spital mobil, 3 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 7 autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi 14 ambulanţe SAJ. Intervenţia pentru salvarea persoanelor implicate în accident a fost realizată de 83 de pompieri (19 ofiţeri şi 64 subofiţeri), alături de aceştia acţionând şi medicii şi asistenţii medicali, poliţişti şi jandarmi.

Echipajele de poliţie au asigurat devierea traficului din zonă pentru a permite intervenţia echipajelor medicale şi transportul răniţilor către spital. De asemenea, echipe de jandarmi au asigurat perimetrul zonei de intervenţie.
Toate victimele au fost transportate la spitalul judeţean Prahova, unde există deja echipe de poliţişti şi psihologi pentru identificarea rapidă a victimelor şi consilierea familiilor. Cum majoritatea persoanelor care se aflau în microbuz provin din comuna Măneşti, sat Coada Izvorului, acolo au fost deja trimise echipe de poliţişti pentru a lua legătura cu familiile.

UPDATE ORA 9.20 Poliţia a deschis dosar penal pentru uciderea din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă în cazul accidentului rutier de la Ploieşti, a declarat, pentru Mediafax, Marian Popescu, purtător de cuvânt al IPJ Prahova.

UPDATE ORA 8.40 „S-a reuşit o mobilizare de resurse la nivel local. Între cei 26 de răniţi sunt multe cazuri de traumatisme fără fracturi, fără leziuni care să pună viaţa în pericol. Marea majoritate din cei 28 sunt conştienţi. S-a mobilizat personalul care nu era în tură la spital. În accident au fost implicaţi şi patrucopii, unul de 9, unul de 14, unul de 16 ani şi unul de 17 ani, care au traumatisme de coloană“, a declarat Daniel Nicolae, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, pentru Digi24.

Imagine din timpul descarcerării FOTO: DANA MIHAI/ ADEVĂRUL

UPDATE ORA 8.35 „20 dintre victime sunt policontuzionate, dar nu sunt în stare gravă. Doar cei pentru care a fost necesară descarcerarea sunt în stare mai gravă“, a declarat Bogdan Opriţa, coordonator SMURD, pentru Digi24.

UPDATE ORA 8.25 Şoferul autobasculantei spune că pur şi simplu s-a trezit că a fost lovit de autobuzul care venea din spate. „Nu există urme de frânare în cazul autobuzului“, a declarat Marian Popescu, purtător de cuvânt al IPJ Prahova. Printre posibilele cauze se numără o defecţiune tehnică, neatenţie la volan sau o problemă medicală.

UPDATE ORA 8.15 Autobuzul făcea o cursă regulată Măneşti-Ploieşti. În urma impactului, nisipul din bena autobasculantei s-a rasturnat peste autobuz, arată Mediafax.

UPDATE ORA 8.12. Ce înseamnă codul roşu

Când este activat planul de cod roşu, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă preia în coordonare inclusiv ambulanţele, sistemul fiind unul cu comandă unică.

Potrivit actelor normative în vigoare, planul de cod roşu asigură un răspuns coordonat al tuturor structurilor cu atribuţii de intervenţie în cazul producerii unor accidente colective sau calamităţi, cu manifestări deosebit de rapide şi efecte limitate în timp, având ca rezultate victime multiple sau având potenţialul de a produce victime multiple.

În funcţie de gravitatea evenimentelor, primul echipaj sau de prim ajutor ajuns la locul intervenţiei face propunerea de activare a planului roşu de intervenţie. În momentul în care se declanşează planul roşu, serviciile de ambulanţă trec sub coordonarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Inclusiv ambulanţele private ar putea fi obligate să acorde asistenţă medicală în caz de urgenţă, dacă situaţia o impune.

UPDATE ORA 8.05 Conform Digi24, în autocarul implicat în accident se aflau cel puţin cinci copii, iar toţi au fost transportaţi în prezent la spital.


UPDATE ORA 8.00 Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Prahova, traficul rutier este întrerupt pe DN1-Centura de Vest a municipiului Ploieşti, în zona Strejnic, din cauza accidentului. Conform primelor informaţii, autobuzul a lovit din spate autobasculanta, care circula cu viteză redusă. Accidentul s-a produs pe sensul de mers către Braşov. A fost închis şi celălalt sens, pentru a da posibilitatea ambulanţelor să preia victimele.

Ruta ocolitoare este Centura de Est a municipiului Ploieşti. De asemenea, ISU Prahova a pus la dispoziţia rudelor victimelor următoarele numere de telefon: 0244 515 933, 0244 515 946.

UPDATE 7.40 Conform primelor informaţii, autocarul a lovit din spate autobasculanta, care circula cu viteză redusă.

Potrivit comisarului-şef de la Centrul Infotrafic, Paul Ulieru, Centura de Est a municipiului Ploieşti este ruta ocolitoare recomandată pentru şoferii aflaţi în trafic.

UPDATE Cinci persoane au murit în groaznicul accident de circulaţie de pe Centura de Vest a Ploieştiului, iar alte şapte au fost găsite încarcerate de echipajele de salvare.

Aproximativ 30 de persoane au fost rănite în accident.

22 de ambulanţe s-au deplasat la locul evenimentului pentru acordarea de ajutor medical.  

ORA 06.45

Din primele informaţii, accidentul s-a produs în jurul orei 06.30, pe DN 1, pe Centura de Vest a Ploieştiului, între un TIR şi un autocar cu persoane.

Patru victime sunt încarcerate, iar alte 10 persoane sunt rănite. 

ISU Prahova a pus în aplicare codul roşu de intervenţie.

Pe aceeaşi temă:

Prahova: 19 răniţi după ce un microbuz s-a ciocnit cu un TIR. Două persoane, amputate la nivelul membrelor

Istoria unui dezastru feroviar care a îngrozit România acum 93 de ani: două trenuri prăbuşite în prăpastie pe faimoasa „linie regală“ spre Sinaia

Sensul giratoriu mortal de pe DN 1. Cum a fost gândit unul dintre cele mai periculoase noduri de circulaţie din ţară, care face zeci de victime

citeste totul despre: