Închiderea „Anului Caragiale“, marcată de teatrul din Ploieşti prin două spectacole
0Actorii ploieşteni vor închide, miercuri, „Anul Caragiale“ cu două spectacole de excepţie, jucate la Muzeul de Istorie şi la sediul teatrului
Pe 30 ianuarie 2013 sunt aniversaţi 160 de ani de la naşterea şi comemoraţi 100 de ani de la moartea dramaturgului I.L.Caragiale. Coincidenţa celor două evenimente a prilejuit culturii române şansa de promova conceptul de „An Cultural Caragiale“
Astfel, pe parcursul anului 2012, s-au jucat pe scena ploieşteana cinci titluri din opera autorului: „D’ale Carnavalului“, „O scrisoare pierdută“, „O noapte furtunoasă“, „Năpasta“ şi spectacolul pentru copii şi tineret „Vine, vine ... Caragiale!“.
La închiderea Anului Caragiale, Teatrul Toma Caragiu, în parteneriat cu Muzeul de Istorie şi Arheologie Ploieşti a programat de la ora 17.30, la sala muzeului, spectacolul „Caragiale – omul spectacol. E greu viaţa, Domnu ispector!“, o comedie amară de Niculae Urs, după scene din viaţa lui I. L. Caragiale.
În continuarea serii, de la ora 18.30, în sala teatrului, se joacă spectacolul „O scrisoare pierdută“, în regia lui Lucian Sabados.
Biletele s-au pus în vânzare la agenţia teatrului pentru ambele reprezentaţii.